Alice

(douăzeci)

Si in cele din urma hotarasc sa ma trezesc.
Deschid ochii incet si ma uit in jur. Vad feţe noi dar oarecum vechi. Ma incrunt. Un barbat de vreo 1.80 se apropie de mine. E slab si tremura. In ochi i se citeste cu usurinta frica. Se apropie tot mai mult,dar nu vorbeste. Lacrimile ii curg dintr-o data pe obraji. Ma saruta pe frunte. Oare e iubitiul meu? Raman nemiscata. Caut in minte amintirea acestui barbat dar nu gasesc nimic.
-Scuza-ma,ne cunoastem?il inteb uimita.
Se uita lung la mine si continua sa planga. In camera intra un alt barbat,cu halat alb si barba. Ma uit la el. Oare el e iubitul meu? Se uita si el la mine. Nu,se holbeaza. Isi deschide gura in semn sa spuna ceva dar se opreste. Il privesc confuza. Ridic mana dar e agatata in ceva. Ma uit . Sârme care duc la multe pungute cu lichide. Astea-s droguri? E liniste. Ma uit iar spre primul barbat. Il vad ca incearca sa spuna ceva.
-Cine esti?il intreb
-Tatal tau,imi raspunde printre lacrimi
-Nu-mi amintesc.
-E si normal,spune barbatul cu halat
Cred ca m-i s-a adresat mie,insa nu-i raspund.
Imi inchid ochii si ma las in voia somnului.

Tipete si suspine imi obliga corpul sa se dezmorteasca . Imi ridic cu greu pleoapele si vad o multime de oameni cu chipuri straine. Unii dinte ei plang , in timp ce altii se uita ,tacuti,la mine. Incerc sa tip dar vocea m-a parasit. Ma ridic in capul oaselor si privesc confuza in jur. Barbatul care m-a sarutat pe frunte imi pune mana pe umar. Ma uit in ochii lui si vad sinceritate. Apoi dispare. Dispare la fel ca ceilalti din incapere iar eu,fara sa stiu de ce,incep sa plang.

Ma trezesc iar speriata si transpirata. Ma ciupesc de mana. A fost doar un cosmar. Sunt singura in incapere. Cu mana care nu e prinsa-n fire incep sa ma mangai. Incep cu faţa. Fruntea mi-e uda si fierbinte. Imi trec mana peste ochi,nas si ma opresc la buze. Imi sunt uscate. Trec si cu limba peste ele ,dupa care le musc usor. Sunt si moi. Mi-ar place sa musc asa buze. Imi trec cu mana peste gat si-mi simt clavicula. Imi dau cu pumnul in ea pana ma doare. Sunt nebuna. Trec repede peste sânii care mi se potrivesc perfect in palma si imi dau seama ca imi simt foate usor coastele. Sunt slaba. Foarte slaba.
In incapere intra un copil de aproximativ 10 ani. E frumos. In ochii lui se citeste iubire si fericire. Inocenta. Se indreapta rapid spre mine si ma cuprinde cu bratele . Tresar dar ma linistesc rapid. E doar o imbratisare. Ma ridic in fund si ma uit la el. Ii examinez. E brunet cu ochi verzi ca iarba proaspata. Imi inclin capul si ma uit la nasul lui. Imi ating si eu nasul. Par la fel. Are cearcane la ochi -e obosit. Poarta un tricou rosu aprins cu un personaj din desene . Incerc sa-l recunosc-personajul-dar nu reusesc.
-Alice,sopteste baietelul.
Are vocea ragusita. Nu stiu daca mie m-i s-a adresat,asa ca nu ii raspund. Pune mana pe obrazul meu si continua.
-Ma recunosti?
-Nu. Cine esti?
-Fratele tau.
-Am un frate?
-Da. Mi-a fost dor de tine.
Ii ignor confesiunea
-Unde sunt si de ce am mana in sarme care duc spre droguri?
Chicoteste. E dragut. M-as putea marita cu el.
-Esti la spital. Alea nu sunt droguri,Alice. Sunt medicamente.
-Ma numesc Alice?
Se uita surprins la mine. Porneste sa spuna ceva dar in camera intra barbatul ce sustine ca-mi e tată.
-Buna ,scumpa mea Alice.
-Daca ai de gand sa plangi iar,pleaca ,ii raspund.
Se uita in jos si ofteaza. Pare extenuat. Isi trage un scaun din colt si se aseaza langa mine. Imi ia mana in a lui dar mi-o retrag. Il iau pe baieţel de maini.
-Inteleg ca esti confuza ,incepe barbatul, dar ai incredere in mine cand iti spun ca sunt tatal tau si te iubesc. Ai fost in coma ,draga mea iar acum esti amnezica dar totul va fi bine.
Ma uit spre baietel care aproba din cap la ce spune barbatul.
-Vreau sa-mi vad iubitul,spun eu.
-Draga mea,nu ai asa ceva.
-Vreau sa vad un necunoscut atunci. Adu pe cineva de pe coridor daca trebuie dar eu vreau sa vad oameni fericiti ,cum e acest copil. Vreau sa vad pe cineva care zambeste.
Am inceput sa plang iar copilul mi-a lasat mana. A iesit din salon. Ma uit la aşa zisul tata al meu. Dupa 5 minute de liniste infernala,fratele meu intra in camera cu doi baieti de aproximativ 17 ani. Ma uit lung la ei.
-Cine-s ei?intreb
-Ai spus ca vrei sa vezi straini. Uite,straini.
Ma uit spre barbatul de langa mine. E rosu la faţa si respira precipitat. Pare nervos.
-Buna,cred ca numele meu e Alice. Le intind mana
Unul dintre ei,cel care pare mai mic,imi ia mana si mi-o saruta. Ochii ii stralucesc.
-Eu ma numesc Alex.
Clipesc.
-Esti frumos. Ce faci la spital?
-Vizitez straini si sper sa le fac ziua mai buna.
-Si tu?il intreb pe celalalt.
-Andrei. Asa ma numesc.
Andrei e inalt si frumos. Raspunsul lui direct si lipsit de compasiune ma face sa vreau sa-l cunosc in timp ce gesturile lui Alex pline de compasiune ma fac sa vreau sa-l am. Oftez. Imi indrept privirea spre baieţel.
-Si pe tine? Cum te cheama?
-Alex,raspunde el incet.
Ma uit pe rand la cei doi Alexi din incapere. Tacerea e mortala dar frumoasa. Barbatul care mi-e tata se ridica de pe scaun.
-Acum iesiti. Alice,nu e o idee buna sa vorbesti cu strainii.
-Si tu-mi esti strain,i-o tai eu.
Baietii chicotesc si ies afara. Raman cu tatal meu.
-Doctorul va veni imediat. Dar acum,asculta-ma. Te voi duce la un psiholog si va incerca sa te ajute cu memoria dar orice informatii false de la straini pot ingreuna procesul asa ca dupa ce te vor lasa acasa din spital si pana lucrurile se vor stabiliza ,nu vreau sa incepi sa vorbesti si sa crezi vorbele altora inafara de cele ale mele sau ale fratelui tau.
Ma uit confuza la el si il aprob. Probabil e tatal meu si probabil are dreptate. Probabil ma iubeste si imi vrea doar binele.
Barbatul in halat intra in spatiul cu aer inchis in care si eu -ca aerul- sunt inchisa.

*
Timpul trece al naibii de greu cand incerci sa te redescoperi,cand ai uitat cine esti,cand ti-ai pierdut trecutul.
M-au lasat din spital la o saptamana de la reinvirea mea. In primele zile nu aveam incredere in nimeni 'nafara de Alex,baietelul cu ochi sinceri. Incet am incercat sa accept sfaturi si alte parti. Cand am ajuns acasa am ramas surprinsa. Camera mea era plina cu chestii.
Unele parti in pereti erau pictati iar pe alte parti erau atarnate desene. Aveam rafturi cu lumanari,cu carti,cu pensule,cu decoratiuni mici ,cu rame foto care pazeau poze cu mine de cand eram mititica. Am atins toate acele lucruri fara sa simt nimic. M-am uitat la pozele cu mine si mama fara sa-mi fie dor de ea. Nu mi-e dor de ea pentru ca nu mi-o amintesc. Am cautat indicii sau bucati din trecutul apropiat dar nu am gasit. Tata imi raspundea vag la intrebari iar fratele meu nu stia raspunsurile. Au trecut doua luni fara nici un rezultat. Viata mea era monotona . Stateam in casa mai mereu si singurul motiv ca sa parasesc blocul era sa merg la psiholoaga mea. Uneori,unii tineri ma opreau pe strada sa ma intrebe cum ma simt si sa vada ce mai fac dar ii ignoram si imi continuam drumul.
Am descoperit in mine o sete pentru cuvinte. M-am indragostit de carti , de povesti,de fragmente,de citate . M-am drogat cu literatura . Am citit peste zece carti in mai putin de doua luni. Apoi mi-am descoperit latura artistica-pot desena.
Am gasit prin camera mea multe carti si documentare de tot ce inseamna magie-asa se explica numeroasele lumanari- insa nu m-am (mai) simtit atrasa de mistic. M-am scufundat in singuratate si tristete.
In unele nopti aveam cosmaruri. La inceput incercam sa le inteleg dar apoi am renuntat. 'Visele sunt doar vise' mi-a spus psiholoaga mea. Uneori aveam senzatia ca nu vrea sa ma ajute deloc. In alte nopti vegheam impreuna cu luna,orasul. Noaptea e frumoasa. Luna e frumoasa.
Cautam adevarul. Adevarul e ceva frumos,dar simteam ca nimeni nu voia sa mi-l ofere asa ca am renuntat si la asta.
Uneori in faţa ochilor imi apareau secvente neclare din care nu intelegeam mare lucru. Cand i-am spus asta psiholoagei,mi-a spus ca e rodul imaginatiei mele si ca nu ar trebui sa ma stresez atat. Am ascultat-o,ce altceva as fi putut sa fac?
Am invatat sa gatesc,sa calc,sa spal. Am invatat sa-mi gasesc mereu ceva de facut pentru a nu ma gandi . Ganditul nu imi facea bine. Cand incercam sa accesez amintiri,incepea sa ma doara foarte tare capul si incepeam sa plang. Asa ca am mai renuntat la ceva.
Cand mi-am intrebat tatal unde-mi sunt prietenii,a ramas socat. Nu am inteles de ce. A stat putin sa se gadeasca apoi mi-a spus ca nu ma prea intelegeam cu lumea si ca si cei cu care mai vorbeam,m-au parasit. M-am simtit foarte prost in acel moment. Cand ma uitam in oglinda vedeam ce frumoasa sunt si sunt sigura ca nu aveam o personalitate urata. De ce nu m-as intelege cu lumea? In cele din urma am renuntat si la a pune intrebari. Intrebarile mele nu aveau raspuns. Sau cel putin nu cautam raspunsuri unde trebuia.
In alta zi,stateam pe balcon si cautam ceva. Nu mai stiu ce. Si am dat peste altceva. Pe peretele balconului ,scria -ce-i drept ,cam urat- "lasa-ti trecutul in urma". M-am cam speriat. M-am speriat mai rau cand mi-am dat seama ca nu e scrisul meu. Apoi,cotrobaind mai departe,am dat peste un carnetel cu coperta galbena,arsa pe la margini. L-am deschis cu speranta ca voi gasi vreun raspuns si spre surprinderea mea,am gasit raspunsuri pentru un test la mate. Am ras putin cand am vazut. Rasfoind-ul,am dat peste schite vagi,citate sau nume de melodii. Asa am redescoperit Rock-ul si Rap-ul si m-am indragostit si de muzica .
Imi caut cheile . Mereu uit unde le arunc. Ridic perna si le gasesc. Oftez. Le iau si merg sa-mi salut fratele.
-Pa Alex,merg la psiholog! In bucatarie ti-am lasat mancare. Ai grija de tine.
Ma saruta pe obraz si il imbratisez. Ies din casa si o iau pe drumul obisnuit. Cabinetul e la aproximativ zece minute distanta. E langa un mic parculet cu banci de lemn si stejari inalti. Azi vremea e frumoasa. Ma uit spre cer. Insectele isi fac aparitia. Luna mai se termina si caldura sufocanta isi face simtita prezenta. Intru in părculeţ si zaresc o batranica ce hraneste porumbei. Zambesc. Uneori ,cand vad oameni ca ea,uit ce rea e lumea. Trec incet pe langa aceasta incercand sa nu speriu pasarile flamande dar nu prea reusesc. Batranica imi zambeste calduros iar eu continui sa merg. Aproape de cladirea in care trebuie sa intru de trei ori pe saptamana sunt tufe cu flori. Le privesc si zaresc o floare pe care nu am mai vazut-o pana acum. Are petale albe si lungi ,inconjurand un cerc galben stralucitor . O rup si o asez deasupra interfonului. Mare noroc daca o gasesc tot acolo imi soptesc in timp ce astept ca femeia -care am impresia ca ma detesta- sa-mi raspunda.