Alice

(cinşpe)

                                    °Alex°
                                          *

   Plang. Plang mult. Stau in genunchi in faţa patului in care se afla de cateva ore fata pe care o iubesc. Am renuntat de mult la orgoliul masculin si plang. Ma rog. Ma rog la acea divinitate despre care vorbeste toata lumea . Ma rog la ea sau el in speranta ca fata cu care mi-am pierdut virginitatea sa se trezeasca. Ma rog pentru ca o iubesc. E a mea. Si cand nu ma recunostea era a mea. Mereu a fost a mea.

   -Alice,spun printre lacrimi.

Numele ei. E atat de amar acum pe buzele mele,cand ea refuza sa mai fie.

   Tatal ei se apropie de mine. Imi pune mana pe umar si suspina.

-Alex,imi sopteste el.

Ma ridic si dau mana cu el.

-Domnule..nici nu stiti ce rau imi pare. Eu..

-Nu spune nimic Alex. Nu e vina ta. Acel baiat,Cristi. E la sectia de politie. Fratele ei s-a trezit azi dimineata si voiam sa-i dau si lui Alice vestea dar..

Nu-si termina propozitia . Ma uit spre corpul fiicei lui.

  -O sa fie bine,domnule. E tare. S-a mai trezit dintr-o coma. E tare..e tare.

Suspin.

  -Nu Alex,doctorii nu-i dau sanse. Uita-te la ea. E slabita. Are pulsul foarte slab. Inima ei e slabita.

  -E frumoasa.

  -Da,era ingerul meu

  Tatal ei se retrage iar eu raman aici. Privind trupul fetei . Trupul acela perfect. Era si ingerul meu. E ingerul meu.

   Ma reasez in genunchi si continui sa ma rog.

                                      •••

  Lumea e rea. Eu eram lumea. Lumea nu vrea sa moara. De ce ne e frica de moarte? Oare e doar frica de necunoscut?
  Niciodata nu m-am simtit o persoana prea filozofica si nu prea aveam ocazia sa port discutii profunde deoarece  unicele persoane inteligente pe care le cunosteam,refuzau sa arate aceasta latura.
  Am hoinarit putin prin locul acesta gol. Dar nu e gol. E plin de locuri care ma sperie. Nu pot patrunde mai adanc in unele zone din acest infinit deoarece simt o mare teama cand ma apropii de ele.  Si dupa moarte mai am temeri ? Oare mi-am adus si aici ,temerile? Nu pot lasa nimic pe pamant?  Mi-am regasit amintirile. Mi-ar resimtit temerile. Dragi sinucigasi,imi pare rau de voi dar nu  ati  lasat pe pamant nimic. Ati dus cu voi tot.
Oare asa e sufletul meu? Intunecat de la atatea temeri?  Cum pot fi fericita?  Nu pot . Nu pot fi fericita intr-un loc cu temeri. Pot doar sa stau aici si sa caut ce ma face fericita.
Una din temerile mele e sa pierd pe cineva.
Oare a observat cineva ca nu mai sunt? Daca da,oare plang? Cui ii e dor de mine dupa ce incetez sa exist? 
  Cat timp a trecut? 10 minute? 10 ore? 10 zile?  Aici timpul  e relativ. Cand stai in intunericul inimii tale si incerci sa te feresti de cele mai groaznice temeri,uiti de notiunea timpului.
                                         •••
                                     °Alex°

      Continui sa plang. Beau apa si plang. Nu pot  manca. Nu pot dormi. O iubesc. Inima mea refuza sa se opreasca pentru a ajunge mai aproape de ea. Amandoi plimbandu-ne prin rai,de mana. Si daca nu e in rai? Nu se poate. Ea merita raiul. Si daca e in iad as merge pana acolo sa o salvez si sa o duc in cele mai frumoase locuri pe care divinitatea la care ma rog le-a creeat.

    Dar eu ma rog iar ea refuza sa ma asculte. Zace in patul de spital,pe trei sferturi moarta. Sta si asculta ce am de spus,rade in sinea ei deoarece ii place sa ma vada asa. Ii place sa vada cum oamenii alearga la si dupa ea . Ii place sa vada cum lumea depinde de ea si cum totul se invarte in jurul ei. Asta face acum. Asteapta ca toti sa ne secam puterile iar ea sa se hraneasca din suferinta noastra. Asta e Alice cea malefica si egocentrista pe care mereu am respectat-o.

  Dar acum nu vreau partea aceea din ea. Vreau partea  care ma asculta. Care depindea de mine si de iubirea mea. Era dependenta de atingerea mea iar eu eram dependent de buzele ei.

Ii ating mana. E rece. Moare iar si iar in fiecare secunda. Se indeparteaza de mine si de iubirea mea. De iubirea tatalui ei. De iubirea tuturor. Pentru ca nu ai cum sa nu o iubesti. E frumoasa. Nu ai cum sa spui ca e urata. Cuvantul acesta dispare cand vorbesti despre ea. La Alice totul e frumos . Ea nu a vazut niciodata destula frumusete in ea. Mereu ii era teama de prejudecati. Mereu ii era teama de gandurile altora. Pentru ea ,gandurile si cuvintele erau dusmani mari. Nu avea niciodata destula incredere in sine. Niciodata. Nici cand arata ca cea mai curajoasa persoana din lume . Ochii ei o tradau. Mereu puteai sa-i vezi prin ochii,sufletul derutat. Nu stia ce vrea. Niciodata. Mereu arata ca persoana aia care stie ce vrea de la viata. Doar arata. Am ajuns sa o cunosc si stiu cat de dezorientata era mintea ei cand se afla in preajma altor oameni. Pur si simplu se deconcentra si persoana aceea calculata si prudenta din ea disparea .

Ii era frica de oameni. O da,foarte frica. Nu o arata. Chiar arata ca o persoana foarte sociabila . La inceput ,cand mi-a spus ca ii e frica de oameni ,nu  am crezut-o. Mi-a luat mult timp sa-mi dau seama ca asa si era. In preajma unui necunoscut se dezorienta si intimida,disparea complet acea Alice rationala. Aparea acea frica care o cuprindea complet dar pe care a invatat sa o controleze in timp. Isi folosea frica de oameni sa uite de celelalte frici. Asa,in preajma altor oameni,nu-i era teama sa se faca de ras,nu-i era teama ca ar putea pati ceva si spre surprinderea mea,nu-i era frica de moarte . De aceea nu-i pasa de consecinte:nu-i era frica de ele. Le analiza doar cand era in camera ei ,singura. Atunci stiu ca gandea mult. Cand intra in camera ei,se relaxa. Era locul ei de meditatie. Nu mi-a aratat niciodata ,dar mereu imi povestea ca aprinde lumanari colorate in functie de starea ei si medita. Pur si simplu statea intr-o pozitie comfortabila,singura si gandea. Asta facea cel mai bine. Stiu ca atunci cand facea asta,scapa de toate fricile ei.