Diriginta lui Jimin intra intr-un concediu medical. Aceasta fiind înlocuită de proaspătul profesor Yoongi. El fiind cel mai tânăr profesor din școala
Oare se v-or îndrăgosti unul de altul?
Capitole scurte ca da
Dacă sunt greșeli gramaticale sau cev...
Stau liniștit în pat uitându-mă la cicatricile formate în acea seară când am aflat cam totul. Sper. Nu pot să cred ca persoana pe care o iubesc îmi e rudă. Și nu doar atâta. Nici măcar nu mă iubește. Da. E vina mea că l-am refuzat atunci dar am facut-o pentru el. Gândurile mele sunt alungate când îmi sună pentru a treia oară telefonul. Era Jimin. Îi răspund iar acesta ma întreabă tot felul, dar eu îi vorbesc mai mult sec apoi îi închid și las telefonul pe noptieră. Încerc să adorm iar, dar nu reușesc așa că ies din camera cu un hanorac larg pe mine, apoi merg în bucătărie unde era soră-mea. Nu îi pot spune "soră" dar voi încerca. Imi e sora doar de sânge. Lia: Neața! Tae: Bună dimineața...! Lia: Mamele noastre au plecat la muncă. Am rămas eu acasă. Vrei să mănânci? Tae: Nu îmi e foame. Nu pot mânca. Lia: Hei... Ești în regulă?... Tae: Sunt perfect. Mai bine nici că se putea. Lia: Știu că nu ești bine. Dacă vrei sa vorbim... Sunt aici. Tae: Sunt foarte bine. Ok? Acum lasă-mă.
Iau un pahar de apă apoi mă întorc în cameră și stau pe telefon. Îmi dau hanoracul jos deoarece imi era cald, acum fiind în tricou. Mă ridic încet din pat și mă pun la birou, apoi desurubez toate ascuțitorile, acum lamele fiind separat de suportul acestora. Le ascund într-un sertar. Poate nu erau ele cele mai wow lame, dar nu îmi pot comanda ceva mai wow... Ar doi ciudat dacă află mama de comandă. Iau telefonul apoi îl sun pe Jungkook dar firul era ocupat, în schimb, primesc un mesaj.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Bine. Oficial asta chiar ma doare. E vina mea... Știu. Citesc mesajele de mai multe ori. Le citesc sperând că nu e ceea ce am înțeles eu, dar când colo, e fix ceea ce citeam. Acea Sun-Hi e mai importanta pentru el decât mine. Superb. Nu? Ce rost are să trăiesc dacă prezența mea nu are un folos. Decid că cicatricile au fost vindecate destul, și e timpul pentru altele noi. Iau una dintre micuțele bucăți de lamă ascunde, apoi încerc să mă tai dar abia reușesc să sângereze puțin. Sunt nefolositoare. La fel ca mine. Iau un cuțit pe care îl am de mai mult timp în cameră. Mă pun după pan cu genunchii la piept și mâinile rezumate de genunchi, apoi trapez o linie... Două... Trei... Patru... Zece... Se simțea plăcut. Sângele care se scurgea era o eliberare. Deodată cu sânge, din mine, se scurgea și durerea sufletească. Voi fii vreodată bun pentru cineva?
Ma ridic de jos și ascund cuțitul pătat de sânge undeva printre caiete, apoi mă arunc în pat cu telefonul în mână. Deschid Instagramul și tot ce îmi apare, sunt niște citate. Decid să le citesc deoarece am nevoie de puțină motivație.
"Nu lăsa pe nimeni să te distrugă. Fii tu cel invincibil"
"Ești mai puternic decât crezi"
"Când simți că nu mai poti, mai poti puțin"
"Uită de el, nu te merită"
"Stăteam azi și ma gândeam la povestea noastră"
"Și uite că iar am ajuns doi străini dar acum cu amintiri"
Citesc cât mai multe citate sau chestii de genul, apoi, imi trece prin minte să scriu ceva. Probabil o poezie? Iau un carnețel, un pic, și scriu pe el ce simt. Las emoțiile să ma acapareze și să ma conducă către lumea versurilor.
Imi e dor de-al tau glas Dulce, dar acum amar, De-a ta iubire Pe care mi-o împărtășeai mie. Acum, altcineva Te ține în brațe, când lumea ti-e grea.
Imi e dor de acele vremuri Când eram doar noi și cerul. Astăzi, nu mai ești aici Să imi canti, Să mă alinti.
Pun pixul și carnețel lui de-o parte, apoi îl ascund sub perna moale și pătată de lacrimi. Lacrimi amare. Încerc să îl Sun iar pe Kookie dar intra robotul ăla nenorocit. Urăsc asta. Oare chiar merit asta? Știu că nu sunt bun de nimic...
Aud un ciocănit în ușa, așa că ma învelesc și ma prefac ca dorm. Lia intra și se pune lângă mine apoi mă mângâie pe cap.
Lia: Știu că îți e greu... Știu că dormi... Dar uite ce e. Fii puternic. Bine? Drumul ușor spre fericire nu există, dar dacă acesta există, nu ai ajuns la fericire. Apropo. Te rog să mănânci. Ti-am adus Ramen.
Apoi îmi lasă pe noptiera o tava pe care se afla mancarea și pleacă iar eu deschid ochii și ma uit intr-un punct neexistent. După câteva minute de privit nicăieri, ma ridic și mă pun să mănânc încet mancarea primită dar tremuram tot din cauza lipsei de sânge și de mâncare așa că ma enerveaza și arunc cu castronul într-un perete, acesta spărgând i-se când face contact cu el iar zgomotul era mare. Mă ridic și fug să strângă cuiburile în care mă tăiam când le luam, iar în genunchi, eram de asemena, rănit din același motiv.
Lia vine în grabă în camera mea și mă vede tăiat, fiind în tricou iar eu mă uit la ea speriat.
