Moartea-mi respiră în ureche.
Cufundată-n albstru.. e-atâta întuneric
Eu și tu...două suflete, pereche?
Privesc neliniștită al meu generic.
Și-ncepe...eu și tu, cum ne-am născut
Eu, copila inocentă ce visa în gri ucigător
Tu, băiatul cu ochii albastru viscolitor
Ce m-a transformat în tânăra de nerecunoscut.
Acum fumez întristată o țigară,
Și aștept noaptea, să pot zbura afară
Moartea e prezentă, își face de lucru în dormitor
Dar îi spun -Nu sunt pregătită încă să mor.
Mă privește în ochi și pentru o clipă mă înfior,
Pufnește disprețuitor și-atunci... aș fi putut să mor
Dar ai venit în cameră și m-ai luat în brațe,
Ți-am înspirat parfumul cu nesaț și am scos limba în fața morții
A plecat înjurând de sfinți și de satana
Nu e ironic asta?
CITEȘTI
Albastru de Apus
PoetryŞi aş fi vrut să spun oricui Că-n seara asta eu voi fi a lui.. Acum, aici și-n veșnicie Pe el tot l-aș alege...chiar de ar fi și-o mie! Poate într-o zi când El nu va mai avea ceva de spus... Va fi un tainic.. Albastru de Apus!
