Eu sunt copilăroasă.
Iar tu, infinitul albastru,
Atât de înalt și de meschin,
Să nu te am -cel mai mare chin.
Tu atât de răvășitor
Ai stârnit ceva în interiorul meu.
Cu misterul și tăcerea ta,
Frumosule, mi-ai ferecat inima.
Tăcere, mireasmă-mbietoare
Asta-i cea mai plăcută liniște oare?
Ochii tai de un albastru viscolitor,
La fel ca sufletul tău, om visător!
Albastru de Apus nu mai e o metaforă,
Ci e o fărâmă din viață..atât de ignorată.
Răcoarea înfinită într-un apus tragic.
În timp ce te transformi în lunatic.
Privește luna frumosul meu...
E enigmatică ca tine, zeul meu!
CITEȘTI
Albastru de Apus
PoetryŞi aş fi vrut să spun oricui Că-n seara asta eu voi fi a lui.. Acum, aici și-n veșnicie Pe el tot l-aș alege...chiar de ar fi și-o mie! Poate într-o zi când El nu va mai avea ceva de spus... Va fi un tainic.. Albastru de Apus!
