Tu plângeai în palma mea
Și lacrimile pe obraz se prelingeau
Nu înțelegeam, erai Maria mea.
Erai a altuia?
Te-am luat în brațe însă tu ai dispărut
Năluca din prezent ori din trecut?
Mai moare un an și am îmbătrânit
Deși la vârsta asta, mulți nici nu au trăit.
Dar eu sunt obosită, de lume, de minciuni
De îmbrățișări rapide și fără strângeri de mâini.
Nu știu pe unde sunt, pe unde m-am pierdut
Vreau doar să scriu cuvinte, alese cu imprumut.
Doar să exprime, ce în capul meu- e pe mut.
Cine stie ce va fi, într-o lună două, trei.
Din răsflurări pe umerii mei goi,
Într-o atingere îndelungată totul se va transforma
Iar inima, curată, liniștită, goală-
Va incepe iar să simtă, lumina... ce mă înconjura odată.
Iar eu? Sunt Maria mea.
sunt eu și tu.
CITEȘTI
Albastru de Apus
PoetryŞi aş fi vrut să spun oricui Că-n seara asta eu voi fi a lui.. Acum, aici și-n veșnicie Pe el tot l-aș alege...chiar de ar fi și-o mie! Poate într-o zi când El nu va mai avea ceva de spus... Va fi un tainic.. Albastru de Apus!
