Ce aș putea spune, acum că a început.
Aș spune multe, dar tăcerea parcă ar valora mai mult.
Credința că aș fi singură, se pare c-a trecut.
Și nu mai simt că aș fi în deșert, unde e totul rece și mut.
Ce să mai spun când tăcerea locul cuvintelor ar vrea sa ia.
Când inima nu mai pompează sânge ci altceva.
Nu mai e nimic albastru, distant și înserat
Este ceva aproape, mirific, însemnat.
Nu vreau c-o poezie ca să te fac al meu
Vreau doar c-ast primăvară, să fie așa mereu.
Călduț ușor afară și-n inimă la fel.
Să te privesc o vară, as spune că nu-s eu.
Nu vreau să mi te apropii nici nu te vreau distant
Vreau trupul să-mi acoperi și sufletul... cam vag?
Nu vreau obisnuință, vreau trudă și blestem,
Poemul să îl descoperi ca pe-un vechi totem.
Vreau vânt de primăvară acolo unde-i pustiu
Vreau mâna să-ți apropii, ca să o simt subtil.
În locul unde astăzi, inima mea pompează
astenie, frenezie, libertate și blestem.
Nu vreau să-mi fie temă, deși parcă îmi e.
Vreau să te am aproape, în ciuda a orice.
Nu vreau să simt cum toate în jurul meu se scurg
Vreau timpul- veșnicie să ni-l apropii mut.
Vreau libertate însă, nu îmi doresc avea
Decât dorința-ți vie de-a sta în viața mea.
Nu vreau să pleci ca alții, într-un neant abstract.
Vreau ca la mine-n brațe să stai, așa curat.
Nu vreau ca dimineața s-o simt că a venit
Vreau gura-ți să-mi sărute amarul somn, cumplit
Vreau demonii din mine să-i pot a învia.
Vreau să îți fiu aproape, atât cât oi exista.
CITEȘTI
Albastru de Apus
PoetryŞi aş fi vrut să spun oricui Că-n seara asta eu voi fi a lui.. Acum, aici și-n veșnicie Pe el tot l-aș alege...chiar de ar fi și-o mie! Poate într-o zi când El nu va mai avea ceva de spus... Va fi un tainic.. Albastru de Apus!
