❝Nu totul e ca în povești.❞
Hell domnește străzile din Acapulco în fiecare noapte, iar luna îi e martor la fiecare păcat.
Trăiește fiecare zi la maxim, dar totuși urăște soarele din plin, nu înțelege cum cineva poate iubi ceva care știe doa...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Voi face gaură în podea. Nici nu mai știu a câta oară mă învârt prin cameră sau cum de tata nu-mi aude tălpile destul de zgomotoase, mai ales că doarme în camera alăturată.
Sau poate că aude, dar alege să fie înțelegător. La fel cum a fost și seara trecută când a ales să nu pună prea multe întrebări legate de starea mea asemănătoare unei mortăciuni. Stare pe care nici eu nu o înțelegeam în mare parte. Nu înșelasem pe nimeni ca să mă simt vinovată, nu se ajunsese mai departe și nu a fost nimic sentimental.
Pur și simplu am sărutat un băiat care obișnuia să îmi fie cel mai bun prieten, pe care l-am abandonat, care acum mă urăște probabil din tot sufletul și care se schimbase atât de mult încât aveam impresia că sărutasem un necunoscut. Nici discuția cu prietenele mele nu mă ajutase foarte tare, încă o dovadă că gemenii chiar pot fi atât de diferiți încât nu ai crede că sunt rude. Neva susține că a fost o alegere inteligentă și că probabil vom ajunge să ne cuplăm cât de curând pentru că Helios nu a mai sărutat o fată așa niciodată și acum mai mult ca sigur deja are fantezii cu mine. În timp ce Nova e de părere că ar fi bine să păstrez distanța și să nu îi iau în râs nebunia, căci nu mai e cel pe care îl știam.
Nu cred că legasem mai mult de o oră toată noaptea. M-am tot foit în pat vizualizând și resimțind acel sărut iar și iar. Felul în care îmi izbise trupul de al său fără strop de efort și m-a ținut pe loc mă speria, mă putea manevra, fizic vorbind, mult prea ușor. Modul în care îmi chinuise buzele fără pic de milă combinat cu limba sa care părea că dezmierda, fusese prea mult pentru mine și astfel mă controlase complet.
Și toate astea pentru că am vrut să văd cum mai e.
Păi am aflat, era întunecat, împrăștia întuneric în jurul său la fel cum a împrăștiat și înăuntrul meu. Nu mai era băiatul pe care îl lăsasem aici și care poate ar fi așteptat o viață. Nu mai era nici băiatul care stătea curios în spatele fraților săi. Văzuse cum funcționa imperiul lor și a ajuns să-l conducă. Ajunsese cunoscut și respectat de tot orașul, acum pentru el nu mai eram de ajuns eu și nimic altceva. Aspira la mai mult.
La ceva ce știa că nu pot distruge.
Iar eu nu aveam de gând să fug cum probabil ar fi făcut orice om întreg la cap. Nu știam despre ce joc vorbea, dacă era doar o adunătură de metafore menite să mă sperie sau nu, dar aveam să îi arăt că nu sunt ultima găină speriată și că voi sta până la final.
Până când unul dintre noi va dispărea. Până când unul va deveni scrum sau întuneric.
Dar înainte să arunc zarurile pe masă, trebuie să îmi cunosc adversarul și să îi descopăr tacticile. Pentru că nu mai era același, nici măcar fizic. Trupul i-se schimbase foarte mult în doar câțiva ani și am simțit asta perfect seara trecută, nu mai era o scobitoare în bătaia vântului. Devenise atletic și musculos, poate nu într-un mod exagerat, dar suficient cât să te țină în loc cât timp ar avea nevoie. Chiar și trăsăturile odată juvenile ale feței dispăruseră lăsând în loc o expresie rece și nepăsătoare. Nici măcar părul nu a scăpat ajungând să capete o nuanță mult mai întunecată decât îmi aminteam.
