❝Nu totul e ca în povești.❞
Hell domnește străzile din Acapulco în fiecare noapte, iar luna îi e martor la fiecare păcat.
Trăiește fiecare zi la maxim, dar totuși urăște soarele din plin, nu înțelege cum cineva poate iubi ceva care știe doa...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu uitați de părere și o ⭐
Fragment din trecut
Cum de am ajuns așa?
Oare când a luat-o viața mea la vale într-un timp atât de scurt?
Întrebările asta îmi alunecă în minte, în timp ce degetele mi se stâng tot mai tare asupra trăgaciului. Armele chiar erau grele, dar cu timpul greutatea nu se mai simte, iar sângele devine accesoriul perfect pentru ele, sau cel puțin așa spune mentorul meu. Seth era un om isteț, puternic și cu influență, pe scurt, tot ceea ce eu speram să fiu într-o zi. Pe un om puternic nu poți să îl atingi atât de ușor și cu siguranță nu îi poți călca sufletul în picioare fără consecințe, asta îmi spunea de fiecare dată când încercam să ezit și avea dreptate. Din păcate eu nu aveam parte de o asemenea putere, deocamdată. Nu atât de multă, dar suficientă pentru omuleții de aici, ce lucrau ca niște roboței ascultători la următorul transport.
Doream să duc eu camionul la destinație de data asta, eram nerăbdător să îmi dovedesc aptitudinile, dar știam că Seth abia mă cunoscuse și încrederea lui absolută mai avea să aștepte. Totuși tentația de a împușca șoferul în gambă pentru a-i sabota plecarea și a preula volanul îmi surâdea tot mai tare. Toți oamenii lui m-au luat în râs încă din primele mele minute aici, un amărât pe băiețel plângăcios nu va rezista prea mult, așa credeau toți. Dar ceea ce nu știau ei, era că fiecare glumă proastă nu făcea altceva decât să mă ambiționeze. Așa că nu a durat mult până să devin cel mai bun, faptul că frații mei sufereau în moduri diferite îmi dădea libertatea necesară. Alaz își concentra toată energia asupra Eclipse, sperând ca într-o zi puterea să graviteze în jurul nostru, iar Hyperion probabil testa câte vieți are în el. Își petrecea toată ziua trăgând pe nas substanțe care mai de care, iar seara ajungea să zacă printr-un club de noapte.
Mă îndrept de oase și las arma deoparte momentan. Îmi duc mâna în buzunarul blugilor unde simt instant o mică greutate, dar una care îmi produce bucurie, nicidecum disconfort. Portofelul meu era plin, suficient cât să plătesc datoriile de care tata uită constant fiind mult prea prins în patima alcoolului, suficient pentru ca Alaz să nu abandoneze facultatea și suficient pentru a avea un viitor prosper. Mai că îmi vine să râd, acum ceva timp, acritura de Audrey mă prinsese cumva singur și bineînțeles că nu a ezitat să-mi reamintească că în orașul ăsta nu voi realiza nimic. Și desigur, că nu-i voi putea oferi fiicei sale un trai bun în cazul în care intențiile mele se vor schimba vreodată față de ea. Pe atunci, vorbele ei m-au lovit, acum orgoliul mă îndeamnă să îi trimit o mașină, aveam aici cât pentru una.
— Ce face aproape cel mai bun? Te-ai prins, segundo?
Râsul colorat al lui Uno nu face decât să îmi zgârie urechile și să-mi stârnească dorința de a-l reduce la tăcere pentru cât mai mult timp posibil. Da, e clar, nu stau bine cu nervii dacă am ajuns să gândesc așa despre singurul om care a încercat să mă ajute și să nu mă lase să mor de la vreo supradoză. Avea undeva la optsprezece ani, dar părea mult mai matur, chiar dacă acum râde și glumește, în preajma lui Seth întreaga sa fizionomie facială se schimba complet. Nu-l plăcea, dar sentimentul nu era reciproc. Seth vedea în Uno ceva special și oricât aș nega, eram gelos, mai ales că ticălosul nostru șef găsea orice motiv pentru a stârni o competiție între noi și ură din partea mea.
