❝Nu totul e ca în povești.❞
Hell domnește străzile din Acapulco în fiecare noapte, iar luna îi e martor la fiecare păcat.
Trăiește fiecare zi la maxim, dar totuși urăște soarele din plin, nu înțelege cum cineva poate iubi ceva care știe doa...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu uitați de steluță ⭐
Cred că îmi voi pierde mințile.
De mai bine de zece minute strâng în brațe trupul firav al roșcatei ce tremură incontrolabil în brațele mele. Imediat ce am luat-o de acolo am preferat să merg mai în față cu Alaz, pentru că dacă aș mai fi stat, cred că atât Kenji cât și Arwan ar fi acum în barcă conduși de doamna cu coasa.
Nu pricepeam ce fusese în mintea ei când l-a urmat de bună voie pe idiotul ăla până pe teritoriul lui Zelos. Îmi amintesc clar că Alaz i-a spus destul de răspicat că nu are ce căuta acolo. Dar până la urmă, vorbim de Sunny Davis, iar ea și ascultatul de altcineva era o misiune cam greu de realizat.
Știam eu că va provoca belele. Dar îl ascultă cineva și pe Helios? Nu, normal că nu.
Cât despre idiotul de Kenji, mă bucura faptul că reușea să o sperie. Cu puțin noroc avea să o trimită de aici cât mai repede, căci dacă nu o va face el, o voi face eu. Și va fi mult mai rău. Dar totul până la bruscările fizice, modul în care își înfipsese degetele în brațul ei nu fusese deloc blând sau suportabil, iar asta pot spune că m-a activat imediat.
O uram cu desăvârșire, dar nu puteam să o rănesc, nu fizic. Imediat ce am ajuns pe strada noastră, l-am obligat pe Hyperion să o trimită acasă, aveam alte griji de care trebuia să mă ocup. Cum ar fi să descopăr ce înțelegere aveau Alaz, Zelos și Kenji. Nu suportam minciunile și secretele, tocmai astea ne-au adus în punctul în care suntem, așa că aveam să aflu înainte să mai apară vreo veste care mi-ar putea arde și celălalt ochi.
— Am verificat în împrejurimi, dar nu am văzut pe nimeni. Berni a strâns și el o echipă, dar presimt că nu vor face mare lucru.
La nici zece minute după ce știam că e acasă, țipătul ei a trezit și sufletul din noi. Am alergat toți trei să deschidem ușa doar ca să vedem ceva ce clar ne-a întors stomacul pe dos și ne-a urcat inima în gât. Cadavrul sângeriu a lui Diego, unul dintre oamenii noștri de bază stând căzut pe pragul ușii noastre. Fusese destul de recent ucis judecând după picaturile proaspete de sânge ce se scurgeau încă din rănile lui. Brațul drept unde avea tatuajul îi fusese tăiat de la cot în jos într-un mod mai mult decât brutal. Cine naiba îi făcuse asta?!
Singurul lucru de pe lângă el era un bilețel și Sunny care tremura spasmodic ținându-se cu greu de ușă doar pentru a nu pica din picioare fix deasupra cadavrului.
Imediat ce am intrat cu ea în casă, toată greutatea trupului său micuț s-a lăsat în brațele mele, urmând să izbucnească într-un plânset haotic. Aș fi vrut să îi spun să nu mai dramatizeze atât, ar fi trebuit să știe că genul ăsta de eveniment e destul de des întâlnit în Acapulco, dar n-am putut. Ar fi fost absurd din partea mea să îi cer să ignore faptul că a stat milimetric de o persoană decedată și mutilată pe deasupra.
