PJO headcanonuri și fanficuri

One-shot: AU! unde Percy nu ajunge după Annabeth în Tartarus

one-shot-ul ăsta este inspirat de o postare pe tumblr în care se vorbea despre cum ar fi evoluat lucrurile dacă percy nu ajungea după annabeth în tartar

idk s-ar putea să fie foarte feely pentru unii deci vă puteți retrage (și eu am plâns când îl scriam huh)

-Percy, oprește-te, nu mai poți face nimic! spune Hazel ținându-l de mâini cu Frank astfel încât să nu poată sări.

Annabeth a căzut în Tartar, și el nu mai putea face nimic. Striga, se zbătea, dar prietenii lui îl țineau, oprindu-l din a se arunca spre propria moarte. Se gândea cum a putut să fie așa de prost încât să o lase pe cea mai importantă ființă din viața lui să plece. Îi cădea cerul în cap, pentru a doua oară. Era atât de nervos și supărat, dar nu pe Frank, Jason, Hazel, Piper sau Nico. Era dezamăgit de el. Nu știa ce să facă, tot ce voia era să se arunce după iubita lui. Avea lacrimi în ochi și se zbătea de parcă era nebun. Nu putea să scape, și chiar dacă reușea și sărea după Annabeth, nu o ajungea la timp și mureau amândoi.

Toate fântânile, râurile, mările și oceanele dădeau pe afară. Tsunamiuri în locuri unde nu s-a întâmplat așa ceva niciodată. Furtuni pe tot globul. Ploi și inundații peste tot. Și asta doar fiindcă fiul lui Poseidon a pierdut ce îi era mai drag pe lume.

Nico tresare. "Annabeth", murmură în gând. Nu a rezistat căzăturii. Sufletul ei a fost eliberat din corp.

-Percy, se uită Nico în ochii săi.

Ochii lui verzi și fericiți cândva acum erau neliniștiți și agitați, de un verde palid.

Nu a mai trebuit să zică nimic. Percy a înțeles. Nu mai putea face nimic. Cade în genunchi, uitându-se în gol.

Nu mai scoate un cuvânt. Totul s-a terminat. Asta a fost.

Se dă bătut. Începe să plângă. Nu mai avea ce să facă, decât să se simtă vinovat. Un gunoi. De ce nu a sărit după ea. De ce nu a căzut el în locul ei. De ce nu a putut să fie el, nu ea. Merita să trăiască mai departe, să devină un arhitect renumit. Să aibă o familie. Să fie... fericită.

-Sunt un gunoi, trebuia să fiu EU în Tartar acum, nu EA! MERITA un viitor, MERITA! urlă Percy.

Piper vrea să îl întrerupă ca să îl liniștească, dar numai deschide gura și băiatul continuă:

-DE CE nu m-ați lăsat să sar?! DE CE ați considerat că merit să trăiesc mai departe. Doar spuneți-mi, de ce... spune el, începând să plângă și mai tare.

Frank și Jason stăteau în liniște, dar Nico a început să vorbească:

-PERSEUS JACKSON, AM ALES SĂ TE ȚINEM ÎN VIAȚĂ CU UN MOTIV! Nici să nu îndrăznești să mă oprești din vorbit. Annabeth a căzut din propria vină, nu ai avut nimic de a face cu asta, cuvintele ieșindu-i cu greutate din gură. TU ești ales de profeție, TU ești menit să o învingi pe Gaia! Dacă tu mureai, toți oamenii erau dați naibii. Nu te mai plânge. Zeii te-au vrut în viață, atât.

Percy nu a mai comentat. A încercat să înțeleagă. După vreo 5 minute de liniște morbidă, s-a ridicat în picioare, zicând hotărât în timp ce își ștergea și ultimele lacrimi din ochi:

-Ai dreptate. Sunt un prost, dacă am rămas în viață, a existat și un motiv. O să o înving pe Gaia cu orice preț, oricât de mare. Și voi duce și visul lui Annabeth mai departe. Ea ar vrea să continui să lupt. Nu mă voi opri. Și, spune el, cu un zâmbet plin de durere pe față, schițele ei nu vor ajunge pline de praf și uitate într-un sertar.