PJO headcanonuri și fanficuri

reader×luke

TRIGGER WARNING: suicide thoughts
Îți lipsea de când s-a dus. Cuțitul ăla nenorocit şi profeția, s-o ia Hades. Din cauza fițelor ălora 3 babe care se joacă cu viitorul, tu ți-ai pierdut cel mai bun prieten şi băiatul de care erai îndrăgostită de mai bine de 4 ani. Ai aşteptat ca Annabeth să se îndepărteze, nu voiai să fii tu cea băgăcioasă. Chiar dacă ştiai că Luke e de partea rea, tot îi erai aproape. Sperai să îşi revină. Sperai să scapi din tot calvarul ăsta. Da, şi tu ai devenit spion al lui Kronos doar ca să poți avea grijă de Luke. Nimeni nu a aflat până acum şi nici nu va afla.
Când ochii lui albaştri te-au văzut pentru prima dată la o întrunire a celor de partea zeului timpului, privirea sa s-a întristat. Nu îşi dorea asta. Chiar dacă nu a apucat să-ți zică, el te iubea. Ştia cât de periculoasă era misiunea în care te băgasei şi îți ştia motivele. Te citea ca pe o carte deschisă, genul ăla de carte din care învață preşcolarii să citească, cuvinte mari şi scrise cu cel mai clar font posibil. Probabil ca era subțire, dar şi firul vieții tale e subțire. Probabil că una din babele alea 3 împleteşte ceva fular cu viața ta, altfel nu se explică ceea ce simți acum. Eşti doar... goală. De când ai realizat că toate motivele tale să trăieşti s-au dus şi, de când ai realizat că va trebui să îți minți toți prietenii pe parcursul vieții, ai decis să renunți.
Doare.
Doare aşa de tare.
Luke, de ce nu m-ai avertizat înainte?
Nu putea.
Nu avea cum.
Dar voia.
De ce?
El încă te iubea. Mai ții minte prima dată când v-ați văzut? Abia intrasei în tabără... câți ani aveai, 13? El avea 15. Era mai înalt cu un cap decât tine şi avea ochii albaştri ca şi cerul. Te-a salutat şi ți-a arătat locurile din tabără. Apoi ați cam pierdut legătura. Annabeth umbla mereu dupa el şi ai crezut că n-ai nici o şansă. Începuse ca un "mi-e simpatic, pare de treabă" aruncat de colo colo unor prieteni, până s-a ajuns la "te iubesc, nu pleca" şoptit când toți dormeau şi voi erați singurii din armata lui Kronos care nu erau doborâți de eforturile zilnice.
-Nu mi-am dorit să faci asta, spunea el jucându-se cu părul tău.
-Trebuia să fiu mai aproape de tine, şopteai înapoi.
Apoi era linişte, linişte şi căldură. Căldura brațelor lui în jurul tău, căldură care abia simțindu-se, era totodată şi extrem de intensă.
-După lupta asta nu ştiu dacă mă mai întorc, murmură el.
Tăcere.
I-ai auzit respirația rece şi oftatul pe ceafa ta.
-Vreau să ştii că te iubesc.
Nu ştiai ce să mai zici. Ați stat în linişte până în răsăritul din ziua Bătăliei din Manhattan.

El se pregătea să plece cu prima parte a armatei, iar tu aşteptai ca liderul tău să fie gata pentru a conduce partea în care te aflai tu.
Un ultim lucru i-ai spus înainte sa pornească: "te iubesc".
Ai fost oprită. Asta e tot. S-a întâmplat. I-ai spus ce voiai să spui. Nu tot, nu i-ai spus cum te-ai simțit în ăştia 4 ani, nu i-ai spus că te gândeai la el mereu când mergeai pe malul lacului din tabără, nu i-ai spus că îți va lipsi. Dar, dacă stai să te gândeşti bine, "te iubesc" le exprimă pe toate şi chiar şi mai multe.
A plecat.

Apoi l-ai văzut. Avea drăcia aia de pumnal în mână. Şi a făcut ceea ce a făcut. A făcut ce voiai tu să faci acum.
Luke, de ce nu mi-ai spus că va durea aşa de tare?
Eşti o fricoasă. Te-ai oprit. De ce? Erai aşa aproape. Ai fi ajuns în Asphodel şi totul ar fi fost perfect. Dar nuuu, trebuia să fii un şoarece. Aveai curajul unei bucăți de pui de la KFC, nu ai putut s-o faci.
Ai încercat din nou să iei pumnalul în mână, când cineva ți-a pus mâna pe față. Ai ridicat privirea.
Imaginea străvezie a unui Luke de mult apus ți s-a conturat în fața ochilor. Era aici. Pentru prima dată, a venit să te viziteze.
-Te rog, nu face asta, ştii că meriți mai mult, a şoptit el în timp ce îți luase pumnalul din mână.
Ai început să plângi. Meritai tot ce ți se întâmpla. Erai oribilă. I-ai trădat pe toți fiindcă erai o egoistă.
-Ba o merit, spui hotărâtă printre suspine.
Apoi auzi un oftat. Şi o căldură de mult uitată te înconjoară. Luke te sărută pe frunte şi se uită în ochii tăi. Încerci să ignori faptul că fostul tău iubit... nu iubit, prieten. Doar prieten. Fiindcă ai fost o laşă şi nu i-ai recunoscut. Fostul tău prieten era o masă gazoasă, nu un corp în adevăratul sens al cuvântului.
-Meriți mai mult decât un trădător laş, cum sunt eu. Voiam să-ți zic ce simt după bătălie, dar nu am mai putut...
Era culmea ce se întâmpla acum. Cum se poate ca un spirit, un spirit să lăcrimeze.
I-ai şters "lacrimile" şi l-ai sărutat. Sperai să nu intre nimeni peste voi, ar fi fost ciudat să vadă o fată pupând aerul. Buzele lui erau uşoare (logic, era făcut din aer) şi catifelate.
-Te iubesc, Luke.

-Şi eu te iubesc, a spus el în timp ce aerul se rărea şi sufletul, corpul, ce-o fi fost, îi era luat din jurul tău.

Şi din nou, îți lipsea acea căldură.