PJO headcanonuri și fanficuri

Nu știi

Lovești nervoasă cu sabia prin arenă. De ce? Nu știi. Voiai să te descarci. De ce? Nu știi. 

Aveai sufletul prea încărcat pentru a te înțelege cu tine însăși. Nu știi de ce, nu știi cum. Capul tău era prea agitat, prea multe probleme, prea multe greșeli. Dacă viața ar fi scrisă în creion și ai putea s-o ștergi cu o gumă, ai șterge și ai șterge și ai șterge... Și nu te-ai mai opri. Viața ta are atâtea tăieturi și înlocuiri, atâtea fraze lungi și fără sens, atâtea propoziții scurte prea adânci.

-AHHHHHHHHHHHHHH! urlai nervoasă.

Împungeai fără milă fiecare corp de antrenament, fiecare țintă, fiecare fir de praf. Nu știi de ce, nu știi cum.

Ba știai, dar nu voiai să recunoști. 

Știai. Erai geloasă. Și aveai probleme în familie. Și nu te puteai concentra la nimic.

Erai varză, pe scurt.

Geloasă. Geloasă pe cine?

Nu voiai să-ți recunoști.

Erai geloasă pe iubita lui. Da, iubita acelui băiat. Era așa o scârbă, îți fura dragostea, și inima îți rămânea sfâșiată. O fi fost cel mai popular băiat din tabără (cel puțin asta credeai tu). O fi fost cel mai perfect. O fi fost ...

GATA! Trebuia să te oprești. Nu avea de gând să se uite la tine. Trebuia să te oprești, dar nu știai cum. 

-Hey hey hey, ce faci? întrebă surprins când intră în arenă. 

El era. Ochii lui violet și părul blond. Nu era perfect, mulți spuneau asta, dar pentru tine era perfect. Cel mai perfect. Și zâmbetula acela....

-Nimic, sunt doar, doar nervoasă... i-ai spus oftând.

El nu îndrăzni să întrebe de ce. 

-Da... și eu. Tocmai, tocmai ce m-a lăsat baltă.

Îți părea rău pentru el. Dar totuși, te bucurai.

-Nu-i nimic, Pollux.

Te-ai blocat. Acel nume, și perfecțiunea lui...

-Da, cred că ai dreptate, și-așa nu o prea plăceam, încercă să glumească trist.

Simțeai cum ava nevoie de o îmbrățișare. Ai avut un impuls ciudat și l-ai luat în brațe.

-um...

Se opri. Avea nevoie de îmbrățișarea aia. Nu știi de unde ai avut curajul să-l iei în brațe. Dar erea cel mai frumos moment pe care l-ai trăit. Era mai cald și plin de iubire decât vinul fiert. Huh, ce ironie, tatăl lui chiar era zeul vinului. Hehe...

-Mulțumesc, chiar aveam nevoie, spuse el.

Ochii aceia violet, te atrăgeau așa de tare.

Ai zâmbit simplu și ai continuat antrenamentul. Pollux se întoarcea să plece, iar când a ajuns la ieșirea din arenă, a strigat:

-Hei! Ne vedem mai târziu pe plajă?

Ai roșit, dar ce bine, erai cu spatele. Un moment de nebunie, de asta aveai nevoie. Și chiar a apărut. Ai urlat:

-Cu siguranță! 

Și ai zâmbit.