Serena

5.Din Mafiot în Avocat

„Ai grijă la ceea ce îți asumi, ceea ce îți asumi devine adesea ceea ce consumi." ― Constance vineri

Seara trece foarte greu. Toți discută și nu observă că sinele meu interior țipă de spaimă.

-Mă scuzați!

Ies în curtea din spate a vilei și mă așez pe balansoar. Aș putea să mă mut din nou, dar ar fi prea evident. În plus, aici, acum am o viață, o carieră și familia îmi e aproape.

Oftez cu zgomot și abia atunci realizez că nu sunt singură. Max câinele adus de fratele meu și de mama din rasa Shih Tzu tradus din chineză "Câinele leu" începe să latre fugind înspre tufișurile ce au rol de gard viu.

-Mă, nu din nou băiete!

De când l-au adus, nu e zi ca unul din membrii familiei să nu alerge după el. De multe ori am vrut să îl iau la mine, dar cu programul de la muncă nu am timp.

Alerg în urma lui pentru a nu se depărta prea tare. Ultima dată când a plecat asa nu l-am mai văzut trei zile. Am plâns până când a venit singur înapoi, plin de noroi, înfometat și muscat. Câinele asta pe cât e de mic pe atât e de rău și se ia la bătaie cu cei mai mari de cât el.

Piciorul gol îmi aluneca pe gazonul ud și cad într-o tufă.

-La naiba. Max vino înapoi sau nu mai vezi carne o săptămână.

Pe cât de mult mănâncă așchia asta de cățel, pe atât e de pufos. Latră în continuare deci nu e departe.

-Au, javra afurisită.

Îngheț, nu mă mișc doar stau și ascult. E cineva în curte. Nu doar că e cineva dar inima îmi bate atât de tare încât cred că și cel care s-a strecurat aici o poate auzi.

Ma pregăteam sa tip când o mana îmi acoperă gura. Ma zbat, pe Max nu-l mai aud. Îmi dau lacrimile.

-Bună micuțul iepuraș.

Fac ochii mari de spaimă, nu se poate.

-Îți dau drumul la gură doar dacă primiți că nu țipi.

Cu ochii roșii de lacrimi și cu inima în gât aprob din cap. Sunt eliberata dar palmele lui sunt de o parte și de alta a ratelor mele. Ma întoarce iar în momentul acesta cred ca preferam un tâlhar sau chiar un criminal în serie de cât sa vad chipul lui Ciro.

-Ce cauți aici?

Încerc sa îmi controlez tonul vocii, chiar nu am de gând sa îl enervez. Și asta doar pentru ca îmi trec zece moduri posibile în care m-ar putea o ora și sa para ca m-am sinucis.

Ochii lui ca de jad ma analizează rapid, buzele i se curbează într-un zâmbet, iar eu dacă as scoate acea parte din mine care e mai bataioasa i-aș trage un pumn direct în nas. Însă el s-ar alege cu cel mult o durere de câteva minute iar eu luata pe sus și dusa la eșafod. Îl cred în stare.

-Hai nu fi speriata, nu am venit sa te mananc. Chicotestela expresia feței mele. Am venit sa ma asigur ca vei fi avocata mea.

Pentru câteva secunde nu spun nimic, iar în ciuda situației ma enervez.

-Nu voi fi avocata ta, nu voi apară acei oameni. Au violat o fată iar ei erau sub supravegherea ta. Fata era minora. Știi cât de traumatizant e asta pentru...

Sunt trasa afara din curtea ce e înconjurată de gardul viu, gura îmi e iar astupat și acum ne ascundem în semi întuneric sub înălțimea gardului.

-Serena!

Se aude o voce care ma cauta. Presupun ca e Nikolai. Imediat după el se aude și vocea mamei.

-Las-o, e stresata și are nevoie de timp singura. Sigur e prin apropiere.

-Dar dacă...

Pentru prima data ma bucur ca nenorocitul ala ma urmărește mereu. Dar mama are mult prea multa încredere ca ma descurc singura, chiar în clipa asta cu fundul lipit de pământul rece, cu spatele lipit de pieptul lui Ciro și mica senzație ca fac un atac de panica, chiar am nevoie de cineva sa ma scoată din rahat.

Vocile nu se mai aud, doar cea a lui Ciro în timp ce mă eliberează.

-Nu au violat-o. Fata minte.

Ma enervez din nou, mă întorc să-l privesc.

-Fata minte, fata purta rochie, fata m-a provocat. Aceleași scuze penibile iar și iar. Nu voi apară niște criminali, am dreptul sa îmi aleg clienții.

Acum nu mai pare asa relaxat ci din potriva enervat.

-În primul rand EU nu Mint. În al doilea rand, băieții mi-au spus adevărul, doar nu crezi ca i-as fi lăsat sa scape cu una cu doua. Iar în al treilea rand ei sunt morți, ea nu. Ea a mințit, ei plătesc fii d nevinovați. Crezi ca nu îmi cunosc oamenii? Dar asculta la mine. Nu îmi pasa ce crezi sau nu. Ți-am salvat fundul în New York. E rândul tău. Băieții mei sunt în pericol, familiile celor decedați suferă iar tu ma vei ajuta sa dau de urmă celor care sunt implicați începând cu acea nesuferita de adolescenta.

-Cum îndrăzne...

-Imi ești datoare, dacă nu o faci eu găsesc alt avocat, poate nu la fel de bun dar găsesc însă viata ta se va duce în jos pentru ca voi mărturisi ca tu l-ai omorât pe acel timp. Și știi cum e justiția nu le pasa ca era cât pe ce sa fii violata.

Îl privesc cum pleacă. Fără sa mai spună nimic. Chiar atunci îl vad cum doi din oamenii lui cel mai sigur se joacă cu Max. I-au dat mâncare de aceea era asa tăcut și nu ii mai atacă.

Max vine vesel la mine iar tipii dispar. Se uita cu ochii aceia mari și nevinovați.

-Nu îți mai cumpăr pliculețe cu carne de pui trădătorule.

Ne întoarcem în casa, vreau sa trec neobservata în timp ce încerc sa ajung în camera dar Nik apare imediat ce aude ușa.

-Serena te-am cautat.

Se uita la hainele mele pline de pământ și ide din cauza gazonului.

-Mă, pai Max a fugit, am fost să îl prind și am căzut.

-Esti bine?

Sinceritatea din tonul lui ma surprinde. De obicei e glumeț și ar fi făcut o remarca enervanta.

-Sunt bine, mă duc să mă schimb.

Plec înainte sa îmi răspundă. Îmi fac un dus rapid și îmbrac pijamalele nu vreau sa mai merg cu mașina pana la apartamentul meu și nici nu mai cobor jos.

Au trecut doua ore de la cina. Nikolai, Mat și Maryllis probabil au plecat. Închid lampa în forma de luna și ma hotărăsc sa încerc sau sa ma prefac măcar ca dorm.

Nu după mult timp îmi simt mijlocul înconjurat de doua brate.

-Am crezut ca ai zis ca vei cobora.

Nikolai, aici, în camera mea, patul meu... Ma tine în brate!!!!