Medicamentul. Regăsire

Capitolul 14

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Claudia,

Era dimineață, din nou, ziua de ieri a trecut vârteji, parcă nici n-ar fi existat. Deși nu am cum să uit ziua de ieri nici dacă aș fi vrut. Mă ridic din pat, mă uit prin jur, nimeni, erau doar niște haine de ale mele pe pat. M-am ridicat în șezut și am strigat-o pe Ela după ce mi-am luat hainele pe mine bineînțeles.

-Ela unde e Karl? Îi spun curioasă de răspuns chiar dacă aveam o presimțire.

-Domnul e împreună cu domnul Matteo la sala, asta mi-a comunicat dânsul. Îmi spune cu politețe.

Dau afirmativ din cap iar ea pleca din cameră. Dacă stau bine să mă gândesc eu nu l-am întâlnit pe acest Matteo, sunt curioasă să afli ce fel de persoană este. Oricum am sărit peste sală zilele astea așa că am să le fac o micuță vizită, i-am chemat asistentul pentru am da locația însă a refuzat, nu pentru mult timp din fericire, adică cine ar refuz ordinul soției șefului său.

Mi-am luat geanta cu lucrurile pentru sală alături de geaca mea de piele, m-am urcat pe motocicletă și am mers spre locul cu pricina, ca să-i fac așa zisă surpriză.

***

Am ajuns în fața săli, am parcat ci grijă în parcare, am coborât de pe motocicletă și am intrat înăuntru. Spre surprinderea mea nu mă oprit nimeni, asta dă de bănuit. Am intrat acolo și deja simțeam privirile bărbaților, sunt îmbrăcată în niște colanți negri alături de un hanorac scurt și de adidași mei albi. Îl căutam pe Karl când un bărbat apare în fața mea.

-Hei păpușă, ești nouă aici? mă întreba cu o privire perversă.

-Poți să dispari din fața mea? Spun dezgustată, Mă dor ochii numai când te văd.

Îi văd nervi pe față eram sută la sută sigură că urma să mă lovească însă eram mai mult că pregătită, adică nu e primul bărbat cu care m-am luptat.
Și-a ridicat mâna pentru a mă lovi însă eu sunt mai rapidă și îi prind mâna și io îndoiesc din încheietura.

-Târfă ce ești cum îndrăznești? Îmi spune prin durere.

-Ei bine eu cred că tu nu sti cine este ea. Spune nervos Karl lovindu-l cu piciorul în burtă.

-Iubire! spun fericită și merg spre el iar în drum îl calc pe acel nesimțit pe mână.

-Îmi pare rău Domnule Casanova, nu se va mai întâmpla. Îi spune și se așeză în genunchi.

-Oricât de mult aș vrea să-ți rup gâtul cu mâinile astea nu pot,  acum decizia nu e la mine. Spune uitându-se la mine.

Bine am să fac ceva neașteptat.

-Acum Prințesă ce vrei să-i faci, spre că nu-l lași să plece. Îmi spun cu un zâmbet fals.

-Nu iubire, doar că am nevoie de un pistol. Îi spun iar el își scoate uimit pistolul de la curea.

-Urăsc oameni încrezuți. Spun și trag de trăgaci.

Aud câteva țipete însă le ignor, eram obișnuită, și să fiu sinceră chiar dacă suna ciudat omorâtul oamenilor a devenit un obicei pentru mine, chiar dacă eu nu omor pe oricine, cu excepții bineînțeles.