Medicamentul. Regăsire

Capitolul 6

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Claudia pov,

Nu știu de voi dar eu nu mă înțeleg  bine cu genul ăsta de rochii, deși port rochii în general.

Am intrat împreună cu Karl de braț într-o cameră de petreceri frumoasă și mare.

-Chair a trebuit să vin și eu aici? Îi spun plictisită stând la masă.

-Da iubita, ești soția mea normal că trebuie. Îmi spune înainte să își bea sucul din pahar.

-În primul rând avem doar un contract și în al doilea rând nu-mi amintesc să te fi lăsat să mă strigi iubita. Spun arogant.

-Bine atunci nu îți mai spun iubita.

-Așa e mult mai bi..

-Ce zici de prințesă? Mă întrerupe el.

-Nici asta n....

-Bine atunci prințesă să fie. Îmi spune ignorând ce am vrut să spun.

După ceva timp el a plecat să vorbească despre afaceri și am rămas singură la masă. În timp ce mă uitam prin local îmi opresc privirea la niște persoane cunoscute.

Era fratele meu alături de Iulia, nu-mi venea să cred, mai observat și ei și am venit la masă ca să mă salute. Sar spre ei săi îmbrățișez, am luat-o pe Iulia în brațe și după m-am dus la fratele meu săi dau un pupic pe obraz.

Chiar mi-a fost dor de ea și de fratele meu, iei au fost uni din puțini oameni care chiar am simțit că țin la mine, chiar dacă nu le-am arătat iubirea mea față de ei așa des.

Ne-am așezat la masă pentru că mai erau acolo 2 locuri libere pentru ei. Lângă mine era locul lui iar Iulia sa pus lângă el deoarece acolo erau locurile libere, m-am asezat în locul lui ca să pot vorbi liniștită cu ei.

Eram foarte fericită mă distram vb cu ei până când cineva mi-a distrus bucuria.

-Vino puțin cu mine! Îmi spunea Karl în timp ce mă i-a de mână ca să merg după el.

-Hei unde mergem!? Îl întreb.

-Hei lasă-mi prietena! O aud pe Iulia din spate.

-Hei vorbește cu mine nu mă strânge! Îi spune eu.

-Termină și vino! Imi spune pe un tot aprins.

Mă dus în spate la acest local într-un loc mai întunecos, nu mi-era frică de intuneric dar parcă mi-era puțin frică de el. Și nu eram sigură de motivul acestei reacți dar aveam o bănuiala care părea logică.

Mi-a pus ambele mâini pe umeri mei și ma împins spre perete punându-si mâinile la nivelul gâtului meu. Avea o privire plină de furie dar în același timp mie mi de părea drăguț așa că am inceput să râd puțin.

-De ce râzi? Crezi că eu am chef de râs? Îmi spune cu un ton mai puțin ridicat.

-În primul rând nu țipa la mine iar în al doilea rând pot să râd când vreau. Îi spun după ce mă opresc din râs.