Un Câmp de Păpădii - Seria Flori - Volumul 1

PROLOG

‚IUBIREA UNEI MAME'

E N D E L L I O N

8 martie, 2019

Am știut întotdeauna că bunica mea a fost o femeie puternica, dar când o văzut-o în studioul meu, dezbrăcându-se de bluză și de sutien, atât de vulnerabilă, arătându-mi cicatricile și tot ceea ce corpul ei a îndurat odată cu trecerea anilor, am privit-o cu alți ochi.

Nu era doar puternică, ci o tornadă de femeie, o adevărată forță a naturii.

S-a așezat pe scaunul înalt pe care l-am pregătit pentru ea, iar mie îmi tremura mâna pe pensulă.

Își ținea spatele drept în timp ce nici măcar o urmă de rușine nu-i păta chipul blând, iar bunătatea îi strălucea pe chip.

Nu i-am cerut să pozeze pentru mine, dar mi-a spus că acela era singurul mod prin care mă putea face să înțeleg că ale noastre corpuri nu erau menite să fie perfecte, ci erau create pentru lucruri mult mai mărețe.

— Pictează, draga mea, și îți voi spune o poveste.

Dulceața din tonul ei a ghidat prima linie pe pânză, chiar dacă ochii mei nu priveau marea albă din fața mea.

Nu.

Erau fixați pe ea, pe frumusețea ei veșnică. Chiar dacă corpul îi era ridat, iar pielea îi era subțiată din cauza schimbărilor pe care timpul le-a adus asupra ei, era mai superbă decât o văzusem vreodată.

În timp ce i-am ascultat cuvintele, mâna mea s-a mișcat de una singură pe tablou. Mă simțeam ca și când ascultam o carte audio, narată de cea mai melodică voce, care vorbea cele mai lirice propoziții. Era o bibliotecă de citate frumoase, o listă nesfârșită de cântece, cea mai dedicată și delicată dintre povestitori, și mi-am imprimat fiecare cuvânt în creier în timp ce culorile se împrăștiau parcă singure pe pânză.

Părea atât de vie, atât de dureros de veselă.

Eram fascinată de povestea ei, și s-o văd deschizându-și inima în fața mea în acel mod, a schimbat ceva în capul meu. De nicăieri, problemele mele păreau a fi doar picături în ocean, insignifiante. M-a așezat față în față cu demonii mei, m-a forțat să îi înfrunt și să îi alung.

Frica, mi-a spus, era atât de puternică cât îi permiteai să fie.

— Vrei să vezi? Am întrebat-o.

Lacrimi mi-au curs șiroaie pe obraji și am făcut doi pași în spate, permițându-mi în sfârșit să privesc pictura.

Nu i-am pictat pielea cum era în momentul acela, ci mai degrabă cum mi-am imaginat că arăta în poveste. Culori îndrăznețe, linii ferme și frumusețe negreșită. Mai tânără, dar cu așa zise defecte.

Era crudă, una dintre cele mai dure piese din colecția mea, și am știut că urma să o prețuiesc pentru tot restul vieții.

Și-a îmbrăcat bluza și am ajutat-o să pășească către șevalet, pentru că era atât de fragilă încât îmi era teamă că avea să se spargă la cea mai mică atingere.

Corpul ei părea în sfârșit pregătit pentru odihnă.

Își luptase bătăliile, cucerise fiecare război, trecuse peste fiecare dezastru, iar acum era obosit.

— Oh, scumpa mea, este atât de frumos!

Palmele ei tremurânde mi-au cuprins fața, iar degetele ei au șters lacrimile care tot cădeau din ochi.

— Nu plânge, draga mea. Trecutul e trecut, și uite unde m-a adus.

Mi-a zâmbit și m-a tras mai aproape ca să-mi poată săruta fruntea.

— Ești cel mai blând suflet care a călcat vreodată pe pământ, mi-a spus.

— Nu, buni, tu ești!

S-a răsucit către tablou și și-a presat degetul în vopseaua proaspătă, doar în jurul semnăturii mele. Nu era clar, și nu se putea observa dacă nu căutai specific acele indentații, însă a făcut o inimă din amprentele ei.

Am intitulat tabloul „Iubirea unei mame" pentru că asta reprezenta.

Feminitate pură, darul vieții, și povestea bunicii mele.

A murit în noaptea aceea, împăcată și fără chinuri în timp ce dormea.

Și am știut că dacă aveam să pierd vreodată acel tablou, inima mea s-ar fi frânt negreșit în fața durerii.