Un Câmp de Păpădii - Seria Flori - Volumul 1

CAPITOLUL 9

IADUL NU ARE MÂNIE

A L E C 

Mi-am făcut patul în clipa în care am decis să-i ofer spațiu.

Am fost prost, pentru că am sfârșit prin a răni probabil singura persoană care avea o nenorocită de șansă să-mi încălzească nenorocita de inimă.

Ce am simțit atunci când am văzut-o ieșind din baie în setul acela de lenjerie mi-a dat tot sistemul peste cap și m-a speriat al dracului de tare.

A mea.

O posesivitate care nu-și avea rostul.

Un instinct primitiv de a o lua de acolo și de a o închide într-un loc unde nimeni n-ar mai fi avut privilegiul de a-i admira frumusețea.

Nu eram un tip care se îndoia ușor. Nu eram unul care se îndoia deloc, de fapt. Aveam propriile căi și propriile reguli.

Menține totul simplu.

Nu te atașa emoțional.

Nu suferi.

Le-am încălcat pe toate trei mult prea ușor.

Prima atunci când am dus-o în apartamentul meu.

A doua atunci când inima mi s-a rostogolit în piept atunci când am văzut-o purtându-mi tricoul, pentru că am fost destinat pierzaniei atunci când creierul meu idiot a decis că prezența ei acolo făcea pereții să se simtă ca acasă.

A treia atunci când am fost suficient de idiot încât să vorbesc despre ea cu o cunoștință.

Caleb Cooper nu era tocmai persoana potrivită la care să mergi cu probleme ale inimii. Voiai să știi unde e cel mai râvnit club de BDSM? Sigur. Voiai să afli de ce îți transpiră palmele și îți tremură picioarele în preajma unei femei? Nu.

Cumva, am sfârșit prin a-i explica unui afemeiat ce mi se întâmpla la foc rapid de când îmi picaseră ochii pe bruneta cu ochi albaștri. Discuția a avut loc la un joc de poker, în seara după ce ea a refuzat să meargă cu mine la o cafea.

Să-i ascult sfaturile a fost cel mai tâmpit lucru pe care l-am făcut vreodată, pentru că el era mult mai rău decât mine din mai multe puncte de vedere, genul de bărbat care-și măsura valoarea în funcție de numărul de cuceriri, și cu cât era mai greu să aibă o femeie, cu atât mai mândru de el se simțea.

Mi-a spus că mă îndrăgosteam de ea.

I-am spus că era prost.

Mi-a repetat toate simptomele pe care le aveam.

Mi-am spus că eram foarte prost.

Nu mă jucam cu fetele, din moment ce le spuneam de la început ce intenții aveam. Doar sex. Niciodată la mine acasă. Plecam imediat după.

N-o puteam trage și pe ea în drama mea, în toate problemele mele cu încrederea, cu copilăria mea lipsită de afecțiune, sau relația toxică pe care ai mei au pus-o în fața mea și a surorii mele. Dacă nu era Jane, viața mea ar fi fost complet goală de orice fel de sentimente.

Așadar, am decis că decizia cea mai înțeleaptă era să o las pe Endellion în pace. Nu puteam fi egoist cu ea și nu voiam să mă joc cu inocența ei.