Un Câmp de Păpădii - Seria Flori - Volumul 1

CAPITOLUL 16

EXTAZ

E N D E L L I O N

Restul săptămânii a decurs fără evenimente majore, din moment ce eram ocupați cu toate cursurile, proiectele și temele pentru expoziția studenților de la sfârșitul lunii. Până și Lia încetase să iasă în fiecare zi, fapt care nu se datora deloc unui anume tip de la care nu-și putea lua gândul, nu, în niciun caz, era doar concentrată pe școală, la fel cum eu mă născusem ieri.

Totuși, chiar fusesem atât de ocupați încât abia dacă îl văzusem câteva ore.

Nu mă deranja atât de tare, din moment ce știam că era în ultimul an și era mult mai stresat decât mine, totuși îmi lipsea timpul petrecut cu el, atingerile și săruturile lui, simpla lui prezență.

La naiba, îmi era dor de el.

Vineri seara am primit un pachet de la Samuel, livrat la cămin, iar atunci când am văzut biletele VIP din plic, n-am putut să nu sar în sus de bucurie.

Aveau concert sâmbătă seară la arena Rose Bowl, în Pasadena, și gândul meu inițial a fost s-o iau pe Lia cu mine, fiindcă îmi spusese că era fană și voiam să-i ofer asta, însă apoi mi-am amintit că plecase la aeroport imediat după cursuri. Mergea acasă să-și viziteze bunica.

Îl văzusem pe tata cântând de multe ori, dar numai la TV sau în sufragerie, atunci când îi dedica mamei nenumărate balade de dragoste care mă făceau să mă topesc și să-mi dau ochii peste cap în același timp.

Dragostea dintre ei doi era motivul pentru care credeam în iubire eternă, în fidelitate în ciuda distanței.

Oare părinții lui Alec se iubeau la fel de mult?

Așadar, din moment ce prietena mea cea mai bună nu era disponibilă, picioarele m-au purtat parcă de unele singure la el acasă, la unsprezece noaptea, fiindcă nu puteam să dorm și nici nu voiam să-i dau vestea printr-un mesaj.

Nu, nu e doar un motiv să-l văd.

Chicoteam ca o adolescentă entuziasmată în timp ce așteptam să-mi deschidă, nerăbdarea curgându-mi prin vene.

Am uitat motivul pentru care eram acolo atunci când a deschis ușa.

Cadrul lui înalt m-a lovit în față ca o tornadă, îmbrăcat în nimic în afară de o pereche de boxeri negri, cu părul lung, ud și desfăcut, picături de apă scurgându-i-se pe umeri și pe piept.

Corpul lui merita un altar. Nu. Merita un întreg templu.

— Spune-mi că n-ai venit singură până aici, s-a încruntat, privindu-mă din cap până în picioare.

— Ba da, am chicotit.

A ridicat o sprânceană, și am vorbit înainte s-o facă el.

— Am centură neagră, am lăsat capul într-o parte.

Și-a mijit ochii.

— Data viitoare spune-mi și vin să te iau, a ridicat arătătorul spre mine, parcă dojenindu-mă.

— Ai de gând să mă și saluți sau doar să mă cerți? Mi-am încrucișat brațele la piept, bosumflându-mă.

A râs, clătinând din cap, apoi și-a lins buzele, parcă abia acum permițându-și să se bucure de prezența mea.