Un Câmp de Păpădii - Seria Flori - Volumul 1

CAPITOLUL 1

E N D E L L I O N

MUTAREA

Să-mi iau la revedere de la ai mei a fost partea ușoară.

Ce n-a fost deloc ușor a fost să-l asigur pe tata a mia oară că n-aveam să mă droghez, și s-o fac pe mama să nu mai plângă fiindcă turturica ei pleca din cuib.

Despărțirea a durat patruzeci și cinci de minute lungi și pline de lacrimi, apoi am urcat în mașina lui Samuel și n-am mai privit înapoi.

Chiar dacă campusul era la o oră distanță de Hidden Hills, i-am implorat să mă lase să stau la cămin și după multă muncă de lămurire cu cel mai încăpățânat bărbat de pe planetă – tata – au cedat în sfârșit.

Mă speria gândul că urma să împart camera cu o străină, și nu era tocmai cea mai bună idee, pentru că n-am avut niciodată o conversație reală cu o persoană care nu făcea parte din cercul restrâns de oameni pe care ai mei îi lăsau în preajma mea.

Am privit lumea de afară pe aceeași fereastră dintotdeauna.

Curând aveam să nu mai fiu doar un spectator, ci un participant activ, și am oftat, amintindu-mi de fereastra blocată, de câte ori încercasem s-o deschid în trecut și de câte ori fusesem certată pentru că riscasem să fiu văzută.

Libertate.

Simplul gând că aveam să dorm într-un alt pat, cu o colegă de cameră, că aveam să cunosc oameni fără ca ei să semneze un contract de confidențialitate înainte, îmi făcea inima să bată mai tare.

Am ieșit de multe ori din casă, ascunsă în spatele geamurilor fumurii, privind cum lumea de afară se mișca fără mine, ca și cum nici nu existam.

Vedem copii jucându-se în parc, bătrâni care se plimbau, cupluri sărutându-se, fete ținându-se de mână... oameni – imperfecți, dar frumoși – trăindu-și viața și experimentând tot ceea ce avea de oferit. Mă întrebam des cum s-ar fi simțit să fiu ca ei, să fiu una dintre ei, să aparțin, să fiu liberă să merg oriunde, oricând îmi doream și să-mi arăt chipul.

Vremea aceea era acum.

Ca și cum Samuel mi-a citit gândurile, a lăsat un chicot înfundat să-i scape și a apăsat un buton, deschizându-mi fereastra până jos.

Am zâmbit larg în timp ce vântul a intrat în mașină și mi-a învolburat părul în jurul feței. Mâna mi-a zburat pe fereastră și mi-am întors capul către el, începând să râd atunci când ușurarea a năvălit peste mine.

— Sunt doar îngrijorați pentru tine, puștoaico, Samuel a vorbit în timp ce conducea calm în traficul dimineții.

— Știu, am recunoscut, mușcându-mi buza. Îmi pare rău că te-au făcut să vii cu mine. Credeam că-ți vor da un concediu imediat după plecarea mea, am chicotit și m-am holbat la telefon.

Tabloul pe care-l aveam ca imagine pe ecranul de blocare se holba înapoi la mine.

Nu știam ai cui ochi îi pictasem, dar aveau un impact atât de mare asupra mea încât mă făceau să oftez de fiecare dată când îi vedeam. Nu credeam în vise, dar ochii ăia mă bântuiau seară de seară, implorându-mă să-i pictez în toate culorile și toate modurile posibile.

Am clătinat din cap și l-am privit scurt pe Samuel.

A fost garda mea de corp din ziua în care m-am născut. S-a jucat cu mine cu păpușile, a fost balerină cu mine, mi-a dat voie să-l machiez și să-i pictezi flori pe față. A rezistat tuturor ieșirilor mele nervoase din adolescență și nu s-a plâns niciodată de atitudinea de rahat cu care l-am atacat de fiecare dată când am încercat să mă furișez afară din casă și m-a prins.