Un Câmp de Păpădii - Seria Flori - Volumul 1

CAPITOLUL 21

MĂȘTI

E N D E L L I O N

Când m-am trezit, Alec încă dormea lângă mine, cu brațul aruncat posesiv peste mine și fața îngropată în părul meu. Am zâmbit și m-am întors pe o parte să-l pot privi, îndepărtând suvițele de păr de pe chipul lui ca să-l pot analiza mai bine.

Era prima dimineață în care deschideam ochii în patul lui și era încă acolo, lângă mine, pentru că de obicei se trezea cu mult înaintea mea să meargă la alergat, și deși se întorcea înainte să mă trezesc, nu se băga niciodată înapoi sub așternuturi.

Așadar, ar fi fost o minciună să spun că nu eram fericită de faptul că-l vedeam în dreapta mea.

Părea atât de pașnic atunci când dormea, pentru că nu mai era încruntat, și mă simțeam de parcă îl vedeam pentru prima dată cu adevărat.

Mi-am trecut ușor vârful arătătorului peste obrazul lui, conturându-i apoi linia maxilarului și forma buzelor și cicatricea care-i picta buza inferioară și bărbia.

Voiam să-l întreb despre ea, dar nu eram sigură că era momentul potrivit, pentru că cicatricile lui Alec păreau să fie mult mai adânci decât ceea ce vedeam la suprafață, păreau să-i sape până-n suflet, și oricât de tare îmi doream să le descopăr, nu voiam să-l presez să-mi povestească ceva atât de dureros pentru el.

Voiam ca el să vrea să-mi spună.

— Te holbezi, am tresărit atunci când i-am auzit vocea somnoroasă, răgușeala din tonul lui trimițându-mi fiori pe șira spinării, apoi am zâmbit când i-am văzut colțurile gurii ridicându-se în rânjetul acela pe care l-am adorat din prima clipă.

— Te admir, i-am răspuns, iar ochii lui s-au deschis încet, verdele din ei fiind atât de clar în lumina dimineții.

— Bună dimineața, frumoaso, a șoptit.

Mâna lui mi-a prins șoldul, apoi s-a strecurat pe sub tricoul meu până pe talie și m-a smucit către el, înainte de a se mișca să mă sărute.

— Stai, respirația de dim... și-a lipit buzele de ale mele într-un sărut apăsat.

M-am tras înapoi în timp ce a mormăit ceva neinteligibil, apoi s-a ridicat deasupra mea, imobilizându-mă între el și saltea, făcându-și apoi loc între picioarele mele.

Și-a susținut greutatea pe coate de o parte și de cealaltă a capului meu, iar ochii lui i-au pătruns adânc pe ai mei. Am rămas blocată, captivă în privirea lui în timp ce sufletele noastre păreau să poarte o conversație la care corpurile nu ne erau conectate.

Se simțea ireal să am un bărbat atât de frumos interesat de mine, să-l văd pierzându-și controlul în preajma mea, să-i văd rațiunea spulberându-se în nebunie, să-l văd destrămând acele cărămizi pe care le avea clădite în jurul lui, arătându-mi interiorul inimii care-i bătea în piept.

Purta atâtea urme ale bătăliilor pe care le desfășura în continuu, dar și atâta tandrețe pe care părea s-o rezerve doar pentru mine. Era împrejmuită de ape infestate în care nu oricine se putea aventura, și stânci ascuțite în care riscai să te sfâșii, dar dacă aveai curajul să încerci, și privilegiul de a ajunge la mal... Doamne, ce loc minunat era inima lui.

Când s-a aplecat să mă sărute din nou, mi-am arcuit spatele involuntar, corpul meu căutându-i căldura de parcă câțiva centimetri de distanță ar fi fost capabili să mă înghețe.