Toti anii astia, am incercat sa tai oceanul cu sabia.
Mi-am dat seama ca toata treaba cu depresia e o ipocrizie. Nu sunt numai eu pe lumea asta. Hai sa ma asez si eu in scaunul cu rotile si sa vad cum e de acolo.
Sunt satul de ipocrizie. Satul de lupte intre orgolii. Imi e dor de vremea cand eram toti mai mici si ne intelegeam mai bine, cand nu ne intreceam in orgoliu. Aveam conversatii normale ca ne pasa mai mult de moment decat de cum ne simtim pe moment. Eram mai liberi fiindca nu eram captusiti de preconceptiile despre imagine, atentie sau stare emotionala. Trist erai, plangeai. Nervos, urlai. Fericit, zambeai. Acum mai face cineva lucrul asta? Alooo? E cineva acolo?? Cioc cioc? Ai voie sa zambesti? E conform normei sociale momentului actual? Va rog sa nu va ridicati tonul. Va voi reclama, imi e teama de implicatiile dumneavoastra in starea mea emotionala. M-ati ranit si imi cer despagubirea in valori materiale 😊.
Si tot eu sunt nebun.
Oricine e el insasi in lumea asta e persecutat, dar mai bine rebel intr-o minciuna decat sa ma mint pe mine cand ajung sa ii mint pe altii.
Ce urat e ca singura arma a prostului e critica, si tot mai mult si tot mai des asta e arma tuturor. Am ajuns toti sa fim buni doar de dragul amabilitatii. O facem nu fiindca o simtim, ci fiindca vrem sa fim vazuti bine, si tratati bine. Din nou. Tot noi. Hai sa ne asezam in scaunul ala cu rotile. Hai sa dam jos haina asta josnica de teama judecatii. Sa fim mai deschisi unii cu altii. Si nu va fie teama. Asta e singura scapare.
Oamenii deschisi cu mintea si sufletul sunt oamenii cu adevarat puternici. Nu musafirii astia care se invita in vorba doar ca sa-si dea ei durerile lor in penis. Smardoiala, nepasarea, critica proasta si suptila. Voi, oameni smecheri si importanti (adica nerealizati ingropati in reeluri si insecuritati in varsta de 20-30 de ani) Va rog, continuati demersurile astea si veti vedea adevarul. Cand veti epuiza orice incercare. Cand veti fi la apogeul nepasarii si smecherimei. Cand veti fi bossul bossilor smecherul smecherilor. Cand minciunile pe care vi le-ati tot spus ani la rand isi vor avea o imagine completa. Veti fi singuri si nu veti gasi nimic la sfarsitul cararii. Mergeti catre auto-distrugere spirituala si mentala. Poate atunci, cand ati epuizat orice incercare, veti merge in genunchi si veti vedea ca v-ati mintit singuri. Nu mai taiati oceanul cu sabia. Nu realizati nimic. Si nu va vede nimeni. Nu e vina voastra.
E timpul ca noi toti. Sa inchidem telefoanele. Sa inchidem ochii. Sa stim ca ce exista e ce exista. Sa ne autoabsorbim in adancul sufletului si sa vedem acolo un purgatoriu incomplet.
Nu mai cautati fericire.
Nu exista fericire.
Exista doar oameni.
