Sfarsitul gandurilor, inceputul prezentului

3 0 0
                                    

Eu mereu am avut controlul, mie doar mi s-a parut ca nu l-am avut.

Daddy issues e sa te comporti ca un copil pierdut si disperat. Sa ai nevoie de tatal tau si sa nu fie acolo pentru tine. Sa nu te ajute nimeni cum te-ar fi ajutat el. Sa-i duci lipsa si nimeni sa nu-i umple golul. Nicio mama slaba, niciun frate prostanac. Nicio prietena prea iubitoare sau prea rea care nu vrea sa stea cu tine ca iti miroase slabiciunea. Simte ca esti la pamant si vrei ca cineva sa ti dea iubirea pe care ti a dat o singura persoana care te a iubit vreodata cu adevarat. Cauti sa inlocuiesti aia, dar pur si simplu nu ai cu ce. Si esti fortat sa ii iei locul. Sa ii umpli papucii care sunt mult prea mari. Sa te chinui sa tragi, sa fii coplesit. Sa ramai complet izolat si singur si sa nu te ajute nimeni. Sa nu te ajute nimeni. In afara de cativa straini carora li se face mila de tine si te ajuta. Cativa oameni care te vad pierdut si trist si care te simt pentru cine esti de fapt. Un copil. Parasit si singur. Care are potential dar nu are sprijin. Care-i lasat la voia intamplarii. Care e plin de traume si ii e frica si sa planga. Care se chinuie cu orice emotie.
Chiar si daca ma ajuta toata lumea, nu are cine sa ma ajute. Si ma simt cu adevarat fara scapare. Sunt blestemat de Dumnezeu. Sa nu cunosc niciodata iubirea. Sa nu am niciodata incredere in familie sau in prieteni. Sa imi moara singura persoana care m-a iubit vreodata. Sa nu am nimic. Sa traiesc degeaba. Sa ma tot gandesc ce vreau dar sa nu gasesc raspunsul ca stiu ca daca vreau sa fiu iubit, nu voi primi niciodata asta, asa ca imi sterg asta din minte. Imi sterg singura mea dorinta din minte. Nu mai vreau sa fiu iubit fiindca stiu ca nu pot fi iubit. Si sunt singur si nu o sa am niciodata nimic pentru care sa traiesc. Sa traiesc din si pentru suferinta. Sa am o cruce cat mine de mare. Si sa o duc indiferent de dorinta mea. Sa fiu mort de chin. Sa fiu mort pe interior. Lumea asta. E dusa dracului. Cand imi plang de mila imi amintesc ca nu doar eu, ci mult prea multi suntem fix la fel. Traim in lux si suntem niste pradatori. Ne luptam permanent intre noi si cu emotiile noastre. Si totul e in zadar. Este pur si simplu o lume prea complicata si prea dusa dracului ca sa mai aiba cine sa faca ceva. Oamenii buni se zbat ca asta e firea lor. Oamenii rai fac acelasi lucru. Oamenii buni si oamenii rai nici nu stiu ce pot sa mai faca. Sa iti vezi de viata ta, e trist. Sa vezi de viata altora, e cu neputinta.
Si in toate astea mintea mea e blocata. A ajuns in punctul de colaps. In care a aflat tot si nu mai stie nimic. Si-a gasit toate raspunsurile si a aflat ca totul e prins cu lanturi de alte lucruri. Ca nu exista o solutie si pur si simplu totul e prea complicat ca sa ai ce sa ii faci. E pur si simplu. Imposibil. Pentru mine cel putin deci. E imposibil sa fiu iubit la nesfarsit, e imposibil sa nu fiu singur. E imposibil sa nu sufar si sa nu imi fie greu si imi e imposibil sa nu am mintea blocata, sa o iau razna si sa fiu satul de asta. Sa fiu epuizat psihic. Sa am doar ganduri peste ganduri peste ganduri. Sa traiesc doar ca sa gandesc. Si sa sufar in propria mea minte. Sa sufar din cauza mea. Din cauza mea. Ca e totul. Doar in capul. Meu.

Asa ca nu mai aleg mintea. Aleg prezentul. Peste ratiune aleg sufletul. Si fac doar ce simt. In prezent. Sa ma despart de mintea mea si sa aleg viata inconjuratoare. Oricat de plictisitoare sau singura ar fi ea.

Si sa imi fac momentan niste reguli care sa imi ghideze reintroducerea in societate. Ca m-am separat atat de mult de ea, incat nici nu mai stiu cum sa vorbesc :).
Dar la finalul zilei, toti suntem oameni. Si am credinta in mine si in oameni ca ma vor ajuta.

https://youtu.be/ouzKl0oD6sU?si=LLnzROdKs7OVpWVZ

Colectie de ganduriUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum