Stairway to Heaven

Partea 13

După cina romantică.. în patru,cei doi porumbei ne-au părăsit, plecând spre apartamentul lor care era la vreo 50 de metri distanță de restaurant. Erau așa fericiți, noi eram așa triști. Pot spune că eram geloasă pe ei. Încă puțin, trebuia să mai aștept puțin și puteam să fiu și eu fericită împreună cu iubitul meu.

- Nu putem merge acum, mâine trebuie să merg la școală, e vineeri! Am spus strângându-i mâna în a mea, ridicând din sprânceană și refuzându-i invitația la club. Expresia feței i se schimbase, ochii lui negri pătrunzători erau mult mai mari, mult mai strălucitori, făcea față de cățeluș. Nu din nou. Nu puteam să accept, chiar dacă era mult prea adorabil.

- Vreau să.. vizităm pe cineva, am șoptit mângâindu-i obrazul. Vreau să mergem la mama. A zâmbit și a acceptat dând aprobator din cap.

Ne-am ridicat de la masă în grabă și am plătit cina de care Austin uitase, oricum avea multe pe cap, nu trebuia să se mai îngrijoreze și din cauza cinei. Ne-am urcat în mașina lui Danny, un Ferrari F430 de culoare gri închis, mat, cu câteva detalii roșii, adora mașina asta și nu știam de ce e în stare dacă pățește ceva. Am pornit muzica și am selectat melodia "The little things give you away" de la Linkin Park, dând volumul tare. Conducea atât de concentrat, nici măcar nu a observat că l-am luat de mână și îi priveam tatuajele care erau în număr mare, chiar îi plăceau. Mi-am mușcat buza privindu-l cum conduce, amintindu-mi de prima noastră cursă cu mașina. Era atât de concentrac, dar atât de sexy. Zâmbetul i-a disparut de pe față și mă privea insistent.

- Când vom fi și noi așa fericiți?

I-am strâns mâna în a mea și am încercat să-l încălzesc pentru că era atât de rece. Știam eu că în spatele zâmbetului acela frumos își ascundea tristețea.

- Curând, am șoptit strecurându-mă în brațele lui, cu grijă pentru a nu-i distrage atenția de la drum și mi-am pus capul pe umărul lui. Te iubesc!

Sărutându-i gâtul de repetate ori mi-am închis ochii. Melodia se auzea tot mai tare în boxe și mă ajuta să mă relaxez. Mă simțeam așa bine unde stăteam, acolo era casa mea, în brațele iubitului meu.

- Cred că am ajuns, a spus oprind motorul, dându-mi câteva fire de păr de pe față și sărutându-mă. Coborând din mașină cu mine în brațe, m-a condus până la mormântul mamei ca pe un bebeluș, chiar mă simțeam ca un unul și era atât de bine.Eram în siguranță. Lăsându-mă ușor jos, mi-am aranjat puțin rochia care se șifonase. Mângâind piatra de pe mormânt, unde era așezată o micuță poză cu mama de când era tânără, m-am așezat pe pământul rece și l-am privit pe Danny. Stătea aproape nemișcat, privea poza mamei și nu spunea nimic. Se uita apoi și la poza tatei de lângă, mormântul lui era lângă al mamei. M-am întins după mâna lui, voiam să îl țin lângă mine , dar era atât de departe și se îndepărta din ce în ce mai mult, nu mai aveam forță să mă ridic. Tristețea mă cuprinsese.

- Stai aici! Mi-a șoptit serios uitându-se în stânga și apoi în dreapta, îndepărtându-se și mai mult.Vedeam în ceață din cauza lacrimilor, aproape că nu-l mai vedeam. Îmi era teamă.

- Ce..ce s-a întâmplat? L-am privit suspicios. Părea speriat, agitat.S-a întors la mine și și-a scos pistolul din spatele pantalonilor, așezându-mi-l în palmele calde.Oh,nu.

Întinzându-i-l înapoi, mi-am ridicat puțin rochia șifonată li murdară și mi-am scos pistolul pe care îl aveam sub ea. Mi-am șters rapid lacrimile ce-mi curgeau pe obraji și l-am privit cum urmărea ceva în întuneric. Am verificat dacă aveam cartușul încărcat și m-am ridicat, scuturându-mă de pământ. Începeam să aud urme de pași. În strânga? În dreapta? M-am panicat și am indreptat pistolul spre întunericul din fața noastră,d ar fără să trag.

- Danny! Ce naiba se întâmplă? am mai spus odată, sperând că de data asta îmi va răspunde. Dar m-am înșelat,nu mi-a răspuns, probabil nici el nu știa. Singurul sunet pe care l-am putut auzi după a fost un pistol descărcându-se și ne-am ferit de glonțul ce se apropia în viteză spre noi. Așezându-ne spate în spate cu pistoalele îndreptate înainte, privind în toate părțile, am așteptat ca cineva să se arate. Am auit vag o înjurătură foarte departe de noi iar sunetul pașilor se auzea to mai încet. Am inspirat și expirat adânc, lăsând pistolul jos, trebuia să mă liniștesc.

- Trebuie să plecăm de aici, a șoptit prinzându-mă de mână și alergând spre ieșirea din cimitir. Cineva ne urmărește.

Alergând prin beznă și printre copaci uriași și flori nu vedeam pe unde mergeam, deseori intram în câte o creangă și mă zgâriam. Neatentă fiind m-am împiedicat și am aterizat într-o tufă de trandafiri. Am înjurat printre dinți, ridicându-mă, prinzându-l de mână pe Danny și urcând în mașină. Rupând o bucată de material din rochie și-am sters sângele ce-mi curgea pe mâini și mă uitam în spate, sperând să nu ne urmărească nimeni. Calmându-mă, l-am privit pe Danny, agitat, respira greu. Nu-mi plăcea să-l văd așa. Eram punctul lui slab și numai din cauza mea era așa.

- Ești bine? M-a privit în ochi și mi-a mângâiat mâna pe locurile unde eram zgâriață. Am mormăit un da și mi-am șters fața de lacrimi.