Stairway to Heaven

Partea 15

** După 2 săptămâni**

Timpul trecea atât de repede și nu aveam nici cea mai mică idee cum să aflu cine mi-a omorât mama.Nu eram Sherlock si nu mă descurcam la rezolvat mistere. Poate aveam nevoie de ajutorul lui Danny. Nu. Nu trebuia să știe că vreau să mă răzbun.Dar cu ajutorul lui puteam să rezolv totul într-o clipită.. Nu.. Nu pot. Aveam din ce în ce mai multe coșmaruri.. cu tata, cu mama, cu Danny. Nu știam ce se întâmplă cu mine. Simțeam că ceva rău se va întâmpla dar nu voiam să cred. Totul trebuia să fie bine.

Încă nu îi spusesem despre sarcină, aveam deja o lună și câteva zile pentu că știam sigur când am rămas. Ah, ce seară minunată a fost aceea. Speram să am parte de cât mai multe nopți așa fericite împrună cu el. La școală eram din ce în ce mai bună, asta mi-a spus-o și Dean. Am fumat din ce în ce mai puțin și am hotărât să mă las pentru binele copilului. Poate îl convingeam și pe viitorul tată să facă asta.

Rămăsesem singură. Rowena nu era de găsit,din nou. Săptămâna trecută era cu mine, acum a mâncat-o pământul. Speram că e bine. Nici Danny nu mă mai sunase. Acum chiar nu mai aveam pe nimeni. Trebuia să mă descurc singură.

Era sâmbătă,prima zi a lunii noiembrie. Hotărâsem să-i fac o vizită doctorului meu, nu îl mai văzusem de ani buni, speram să mai fie acolo, îmi doream mult să-l văd. M-am îmbrăcat rapid cu o pereche de blugi, o cămașă crem și un cardigan de aceeași culoare și mi-am încălțat pantofii. Mi-am îndesat telefonul în buzunar, am luat cheile de pe masă și am plecat spre mașină. La naiba, începuse ploaua.

*

- Joe Adler mai lucrează în acest spital? Întreb în timp ce îmi trec mâna prin părul ud și scuturându-mi puțin hainele.

- Hm? Murmură asistenta nedumerită. Puteți să mai spuneți încă o dată numele?

- Joe. Joe Adler. Ești surdă?

În timp ce "discutam" cu asistenta aceea tâmpită care se făcea că nu mă înțelege, cineva mi-a atins umărul. Am tresărit în am privit în sus. Era fel de înalt și de frumos precum mi-l aminteam. Același păr brunet strălucitor. Ochii lui negri. Buzele lui mari și cărnoase. Uneori mă întrebam de ce îmi plăcea de el când veneam la spital, acum am realzat care era motivul. Ah, ce bine că l-am găsit. L-am îmbrățișat, părea fericit.

- Melisa, mă bucur atât de mult să te văd. Cum o mai duci? Ești bine?

Și-a strecurat mâna pe după a mea și l-am prins de cot, zâmbindu-i. În drum spre biroul lui i-am povestit cam tot ce se mai întâmplase în viața mea de când am plecat la Londra.Bine.. am sărit peste traficul de droguri și restul afacerilor mele. "mici" detalii nesemnificative. Știa multe despre mine și era unul din cei mai buni prieteni ai mei. Pot spune că a fost singurul doctor pe care l-am plăcut când vedeam la spital. Porbabil singurul doctor pe care l-am plăcut vreodată în viața mea, uram doctorii. Era încântat să afle că am trecut peste depresie și că sunt fericită.

- Te aștept în două luni aici pentru a-ți face un control și pentru a afla daca este un micuț sau o micuță, a chicotit punându-mi mâna pe burtă și sărutându-mă părintește pe frunte. Acum ar trebui să-l anunți și pe tată. Nu-i așa?

Am aprobat din cap zâmbind și l-am îmbrățișat din nou.

- Apropo, felicitări, am auzit că te-ai logodid! Am chicotit și i-am făcut cu ochiul. L-am salutat și am ieșit pe ușă scoțându-mi telefonul din buzunar. L-am apelat pe Danny și am așteptat.. și am așteptat. Nu mi-a răspuns. Oare a pățit ceva? Am ieșit din spital în grabă și am mers acasă..Încă ploua și aveam un presentiment că ceva se întâmplă. Gândul îmi era tot la Danny, speram să fie bine. M-am așezat pe ultima treaptă a scării și l-am apelat din nou. N-a răspuns. Încă o dată. Același răspuns. Începeam să mă îngrijorez. M-am ridicat și telefonul a început să sune. Era el. Huh.

-

- Sunt însărcinată! Am spus încântată, aproape țipând de fericire.

- Sunt.. ajutor.. stai ce? A șoptit uimit, făcând pauze lungi între cuvinte însă nu am auzit prea multe.

- Unde ești? Ce se întâmplă?

- Fugi! A reușit să spună și telefonul s-a închis când am auzit o bubuitură. M-am speriat și am alunecat pe scări. Oh nu.