Stairway to Heaven

Partea 5

Cine să fie? Cum m-a recunoscut? Ugh. Tocmai de colegi vechi aveam eu nevoie acum. Mi-am întors privirea sictirită și am rămas șocată când am văzut-o pe Rowena. Era prietena mea ce mai bună de la grădiniță, am fost nedespărțite, chiar și când am avut probleme grave și nu m-a lăsat la greu. Știam că a plecat din oraș când am plecat și eu, dar se pare că s-a întors. Nu-mi vedea să cred. Mă uitam la ea, ea se uita la mine, însă niciuna nu zicea nimic. Radiam amândouă de fericire, aveam niște zâmbete gigantice.

- Melisa! A mai spus ea odată cu zâmbetul până la urechi.

- ROWIIII! Am țipat cât am putut de tare și am sărit de pe scaun alergând spre ea sărindu-i în brațe. Credeam că ai plecat! Te-ai întors? Ce te-ai schimbaat! Îmi era așa dor de tine! Nu-mi vine să cred! Am tot bombănit iar ea se uita la mine și chicotea, nu-mi mai tăcea gura. În sfârșit mi se întâmplase și mie unu lucru bun după atâtea lucruri rele.

Eram în centrul atenției acum, toți se uitau la noi și încep să regret că am urlat atât de tare însă nu puteam să mă supăr în momenul acela. Eram cea mai fericită persoană de pe pământ. Era mai înaltă decât mine și mă ținea strâns la pieptul ei, cum mă ținea mama când eram mică. Ah.. mama.. ce dor îmi era de ea. Rowena mereu mi-a dost ca o a doua mamă, mereu avea grijă de mine, chiar dacă era doar cu câteva luni mai mare. O iubeam așa mult. Am realizat apoi că plângeam.. din nou. Ne-am așezat la masă și luând un șervețel a început să-mi șteargă lacrimile.

- Meli, nu mai plânge, totul o să fie bine. Mă ai pe mine acum, mi-a spus strângându-mi mâna în palmele ei.

- Ce dor mi-a fost de tine! Mă bucur așa mult că ești aici. De ce te-ai întors?Ce s-a întâmplat? Am întrebat ștergându-mi ultimele lacrimi și luând o gură din iaurt.

- După ce ai plecat tu m-am întristat foarte mult, nu voiam să te las să pleci, dar dacă așa ai hotărât, am zis să trec și eu peste și să plec să-mi încep altă viață. Ai mei au fost de acord cu mine și mi-au luat un apartament micuț departe, foarte departe de Liverpool, într-un orășel drăguț, și am stat acolo în tot acest timp. Mergeam la un liceu bun, aveam prieteni noi, totul era bine acolo, însă nu mă simțeam ca acasă. Îți simțeam lipsa.Voaim să fii cu mine. Am auzit apoi la știri despre mama ta.. și m-am gândit că o să te întorci. Eram așa fericită și tristă în același timp, îmi imaginam că ești devastată. Așa că m-am întors înapoi și iată-mă aici, lângă tine.

- Oh, Rowena, dacă ai știi cât de mult mi-ai lipsit când eram în Londra. Am atâââtea de povestit.. Trebuie să-ți spun de Danny..Stai.. Danny. Am spus lăsând capul în jos. Nu mă sunase deloc de când ajunsesem acasă. Nici măcar un mesaj. Absolut nimic. Oare pățise ceva? Nici nu voiam să mă gândesc că i s-a întâmplat ceva..

- Hai să mergem la ore, mi-a spus Rowi când am auzit clopoțelul, observând că mă gândeam la Danny și nu aveam de gând să-i spun nimic.

***

În sfârșit se terminaseră orele, eram supărată că aveam ore diferite și am stat atât de puțin timp împreună cu Rowena. Una din noi trebuia să-si schimbe orarul. M-am așezat pe o bancă și am așteptat-o , dând din picior pentru că îi lua mult să ajungă. Am scos o țigară din pachet și am aprins-o când tipul necunoscut cu tricou Metallica a trecut din nou pe lângă mine, l-am privit câteva secunde, el apropiindu-se de banca pe care stăteam. Mi-am întors privirea și s-a așezat lângă mine. Minunat.

- Hei.. a reușit el să spună printre alte mormăieli. Ce mai voia și el? M-am uitat la el, am tras un fum din țigară și am dat din cap zâmbind. Nici măcar bună nu i-am putut spune? Bravo,Melisa.

- Melisa Murdock,nu? a spus atingându-mi mână. Ce piele fină avea.. Așa cunoscută. Stai,ce? De unde mă știe? Ce vrea de la mine? De ce mă ia de mână?

- Aha, chiar ea, am spus plictisită și trâgându-mi mâna. Ups, probabil îl supărasem cu nepăsarea mea, dar nu aveam nevoie de persoane noi în viața mea. S-a ridicat de pe bancă zâmbind și a început să meargă șoptind tare să-l pot auzi " Ești mai drăguță când dormi".

Aveam ochii cât cepele și mă uitam după el. De unde știa cum dorm?! De fapt, de unde îmi știe și numele? Cine e? Ce vrea de la mine? M-am ridicat de pe bancă, am stins țigara și am încercat să alerg după el, dar se pierduse în mulțimea de liceeni și a rămas acolo. Of! Trebuia să aflu cine e. Am simțit o mănâ pe umăr. O mână la fel de caldă.. exact ca aceea din seara în care fusese înmormântarea. Pielea mi s-a făcut din nou de gâină și am înțepenit.

- Matthew Busek, apropo, mi-a șoptit la ureche, dispărând din nou în mulțime.

Oh trebuia să aflu neapărat cine era și ce dorea de la mine. Venise la mine acasă, mă pusese în pat, cine știe ce altceva mai făcuse.

Și atunci am realizat. Nu venise Danny în seara aceea... Trebuia neapărat să-l sun. Trebuia să aflu daca era bine. Mi-am scos telefonul din geantă și l-am apelat.

- Da? I-am auzit vocea, îmi era dor de ea. Gâfâia, oare ce făcea? Era cu vreo fată? Dacă era așa, îmi părea rău de fată, urma să rămână fără păr.