Stairway to Heaven

Epilog.

Am apăsat pe trăgaci?

N-am apăsat, n-am putut. Eram prea slabă,mereu am fost.

M-am trezit într-un pat confortabil, învelită cu o pătură subțire și neagră. Aproape toata camera era neagră și nu puteam să-mi dau seama unde sunt, era atât de întuneric. Dar nici că-mi mai păsa să știu unde mă aflam. Eram singură pe lumea asta și nu mai aveam vreun motiv pentru a trăi. Pentru câteva secunde uitasem de tot...mă simțisem bine.. dar amintirile mi-au revenit imediat. Corpul tatălui meu într-un coșciug șubred; Corpul mamei înt-un coșciug asemănător...Corpul lui Danny, neînsuflețit, lângă mine, plin de sânge și lacrimile mele calde. Fețele lui Amy și Austin.. Nu mai aveam pe nimeni. Mi-am șters lacrimile ce-mi curgeau pe obrajii calzi și m-am foit în pat până când ușa s-a deschis. Nu am văzut cine era decât când acesta a aprins o lumină. Vedeam doar o siluetă în fața ușii din cauza luminii orbitoare, sau poate era din cauza lacrimilor ce nu se opreau.

- Melisa.. a reușit să spună apropiindu-se de mine cu pași mărunți. Nu-mi puteam da seama dacă era fericit sau trist după tonul vocii lui, era între și între.

- J..Joe? am reușit să scot un singur cuvânt și lacrimile mi-au inundat fața. S-a repezit înspre pat, așezându-se lângă mine, strângâdu-mă puternic în brațele sale, făcându-mă să plâng și mai tare.

- Îmi pare atât de bine că te-ai trezit, s-a chinuit să spună, cu pauze între cuvinte, încercând să-mi șteargă lacrimile cu tricoul lui. Cum te simți?

- Sunt... bine. Cât timp am stat așa?

Mă uitam înspre el, însă nu-l vedeam...ci mă vedeam pe mine stând lângă iubitul meu mort, strângându-l tare la pieptul meu, plângând.Voiam să uit acea amintire, voiam să uit tot. Voiam să nu mai trăiesc. Amintiri începeau să-mi revină. 2 polițiști mă luaseră cu greu de lângă trupul lui Danny...toate cadavrele acoperite de un material negru, se aflau pe tărgi. Mă uitam după Danny, încercam să scap din brațele celor 2 bărbați, dar eram atât de slăbită, nici să plâng nu mai puteam. Doar stăteam.. și priveam confuză cum toți ieșeau pe rând din încăpere cu trupurile singurelor persoane care țineau la mine. Gândurile mi-au fost întrerupte de vocea bărbatului din fața mea.

- Cam 2 zile de când te-am adus de la spital, urai să stai acolo.

- Cât timp a trecut de la..?

- 5 zile.

5 zile?! Atât de repede trecuse timpul? M-am oprit din plâns.

- Danny?

- 3 trupuri au fost luate de la morgă de către un tip blond, din câte îmi amintesc în chema Levi, probabil unul din ei era Danny.

Am oftat, dar mă bucuram că îi luase Levi, acolo unde îi dusese știam că erau în siguranță.

- Melisa... încearcă Joe să spună temător. Am o veste pentru tine.

- Hm? Întreb curioasă, masându-mi tâplele.

- Ești însărcinată.