*După câteva zile*
- Chiar trebuie sa pleci?
- Îmi pare rau. O să-mi fie dor de tine.
- Și mie, te iubesc,
- Și eu.
L-am strâns puternic în brațe, nevrând să-i mai dau drumul. Nu voiam să plece, mai ales acum. Nu eram în siguranță aici, sau cel puțin așa credeam. L-am mai sărutat încă o dată, slăbind strânsoarea îmbrățisării mele și lăsându-mi o lacrimă să-mi curgă pe obraz. Sărutându-mă pe frunte, îmi șterge lacrima și pleacă. Îi îmbrățișez apoi pe Amy și Austin, șoptindu-le să aibă grijă de Danny, voiam să fie ăn siguranță. Mă abțin să nu plâng văzându-l cum urcă în avionul privat al lui Levi, șeful nostru, avea nevoie de ei săptămânile astea. Îl văd la fereatră, mă salută zâmbind, dar nu era fericit, citeam asta în ochii lui. Îl zâresc și pe Levi, își mângâia barba și mă privea insistent în timp ce-i făceam cu mâna.Avionul a decolat, am început să plâng. Rămăsesem singură. Weekendul nostru atât fusese de groaznic, nu eram în siguranță, eram urmăriți și nu aveam nici cea mai mică idee cum să scăpăm. Acum trebuia să mă descurc singură. Rowena era de negăsit, nu-mi răspundea la apeluri și nici acasă nu era. Se întâmpla ceva ciudat.
Mâ simțeam rău în fiecare zi și nu era de la plecarea lui Danny. Mi-am șters lacrimile și am urcat în mașină pentru că se întunecase. Ajunsă acasă intru direct în baie și vomit. Simptomele erau clare, eram din ce în ce mai obosită, aveam sânii mai tari. Știam ce am, dar nu voiam să-i spun încă. M-am spălat pe față cu niște apă rece și mam așezat în pat, masându-mi burtica. Eram fericită dar nu știam ce se va întâmpla acum, parcă era prea devreme. Trebuia să aflu cât mai repede cine mi-a omorât mama să mă pot bucura alături de Danny.
- Da? Mormăi răspunzând la telefon, era Rowena, în sfârșit.
- Ești bine? Ți-am primit mesajele.
- Da, poți veni aici?
- Imediat.
Și am închis. Trebuia să îi spun măcar ei, nu puteam să tac pentru totdeauna, sau până îmi mai creștea burtica. Era destul de rapidă, în câteva minute ajunsese și ne-am întins amândăua în pat.
- Când o să-i spui?
- Curând.
- Felicitări.
Ne-am îmbrățișat și am început să discutăm chestii inutile cum făceam când eram mici pentru a adormi. Mă ajuta să uit de plecarea lui Danny, trebuia să-mi iau gândul de la asta.
**
- NUUU! Urlu cât mă țin plămânii văzândul pe Danny în mijlocul străzii într-o baltă de sânge. Șoferul mașinii care îl lovise mă privea speriat prin parbriz, dar nu îndrăznea să iasă. Cad în genunchi lângă trupul lui și îl strâng în brațe rugându-l să se trezească. Nu trebuia să mă părăsească. Nici pe mine, nici pe micuțul din pântecul meu. Nu respira. L-am sărutat pe frunte și m-am ridicat, privindu-l insistent pe șofer. Îndreptându-mi pistolul spre el, apăs pe trăgaci dar nu nimeresc. Mai trag o dată. Încă o dată. Șoferul dispare, la fel și mașina acestuia. Mă întorc înapoi la iubitul meu mort ce zăcea pe pămâtul umed. Tunetele și fulgerele erau din ce în ce mai puternice și se apropiau tot mai mult de noi. Țipam, însă nimeni nu mă auzea, nu-mi vedea să cred. Eram udă din cap până în picioare dar nu voiam să-l las acolo. Nu voiam să-l părăsesc. Trebuia să stau cu el. Privesc în spate și zăresc doi lupi ce se apropie de noi.. de mine. Mă privesc și mârâie, îi privesc și mârâi. În următoarea secundă aceștia sar pe mine, zgâriindu-mă cu ghearele lor ascutite, redeschizându-mi fiecare rană pe care o am pe corp. Lupii dispar. Sunt singură în pădure cu o lamă în mână. Danny e încă mort. Mă așez lângă el, îl sărut pentru ultima oară, spunându-i că-l iubesc și că-mi pare rău și îmi tai gâtul.
**
Mă trezesc agitată și-mi așez mâinile pe gât. Îl masez ușor și realizez că totul era în regulă, mâinile erau în regulă. Era doar un vis. Rowena încă dormea și am hotărât să fac rapid un duș fierbinte înainte de a o trezi. Am avut timp să fac și micul de jun, era deabia 8.
- Ești bine? O aud din baie. Iar îmi era rău.
- E în regulă, m-am obișnuit. Micul de jun e gata.

CITEȘTI
Stairway to Heaven
AcakMelisa Murdock este o tânără de 19 ani din Liverpool care se ocupă cu traficul de droguri și iubește viteza în ciuda faptului că și-a pierdut tatăl într-un accident de mașină când avea vârsta de 10 ani. Suferind de depresie de la o vârstă atât de fr...