Spune-mi și voi fi acolo. Volumul I: Regăsiți printr-un sărut

Capitolul II: Reîntoarcerea ta mi-a dat viața peste cap

Dacă cineva mi-ar fi spus acum patru ani în urmă că, totul va fi bine, i-aș fi râs în față. Nimic nu era bine atunci: prietenii nu existau, pierdusem oameni dragi, problemele începeau să apară și eram singură în acel coșmar. Am luptat cu sentimentele, le-am pus pe tavă când trebuia să le strâng la piept, am oferit când nu era necesar și am luat când nu era momentul. Când am realizat asta aveam șaisprezece ani. M-am închis în mine, am plâns, am luptat și cred că așa a fost cel mai bine. Am trecut prin tot ce se putea trece și am căzut ca orice om normal dar, m-am ridicat. Noi suntem făcuți să creștem și să ne maturizăm. Am fost și eu copil. Am spus și eu lucruri care nu trebuiau spuse. Dacă nu ai un prieten nu contează, dacă nu te descurci la ceva, nu contează și dacă, greșești ceva este irelevant. Important este ca în viitor să vezi că acele greșeli din trecut, au rămas doar în trecut. Maturizarea noastră nu începe într-un anumit punct și nu se termină în altul, ea există întotdeauna.

Priveam la toți oamenii care m-au ajutat să ajung aici, mulțumită. Fericirea radia în jurul meu, precum niște licurici și nu aș fi vrut nimic mai mult, în acel moment. Toți dormeau, duși în lumea viselor. Le sunt recunoscătoare că m-au ajutat să ajung până aici și că au văzut potențial în mine. Mi-am pus căștile în urechi și am pornit playlist-ul meu cu melodii triste. Melodiile triste îmi fac bine, sunt ca un tratament terapeutic și mă ajută să analizez situații dar, mă aruncă și în trecut. Îmi aduc aminte de greșelile făcute și realizez că, încă nu m-am împăcat cu mine. Încă mă doare sufletul și aș țipa întruna dar, asta ar cauza durere, așa că, prefer să astup acel gol în tăcere. Aș schimba multe lucruri din trecut dar, știu că toate greșelile, evenimentele și deciziile luate, m-au adus aici.

-Stimați pasageri, aterizarea avionului, pe pista aeroportului din New York, va avea loc în cinci minute! spune stewardesa cu o voce blândă. Vă rugăm, puneți-vă centura de siguranță și nu vă scoateți bagajele acum ci, după aterizare!

I-am ascultat indicațiile și am stat cuminți pe scaunele noastre. Aterizarea nu a întâmpinat probleme și soarele își făcea apariția pe cer fericit, chiar dacă mai erau două zile până la Crăciun.

-Vai, ce frumos este! spune domnul Theodor, traducătorul nostru. Ce vreme frumoasă de iarnă, cine s-ar fi așteptat că soarele, își va face apariția pe cer, cu două zile înaine de Crăciun?

-Lasă soarele, Theodor, spune doamna Stephanie. Tu ai văzut vreodată New York-ul? Este superb, uite ce clădiri uriașe, vezi ce geamuri are acel hotel? Când ajungem acasă ne vom pune și noi! Câte mașini superbe, ne-ar lua o viață să strângem bani pentru a cumpăra una.

-Eu cred că domnul Theodor are dreptate! spun întrerupându-le conversația. Soarele este minunat și acești copaci completează contrastul culorilor din acest peisaj mirific. Culoarea cerului o completează pe cea a oceanului și păsările cântă, formând o orchestră.

-Unde vezi tu ocean? întreabă Carla, designer-ul care a creat coperta cărții mele.

-Las-o, că e în lumea ei acum! spune doamna Stephanie. Cartea i-a afectat gândirea, își va reveni ea.

Nu am comentat absolut nimic. Nu aveam dipoziția de a începe o ceartă în mijlocul New York-ului, pentru niște persoane cărora, le plac doar bunurile materiale. Am luat un taxiu care ne-a dus la hotel și pe urmă, ne-am îndreptat fiecare, către camerele noastre. Mi-am desfăcut bagajul, m-am băgat la duș și după, m-am schimbat într-o pereche de blugi și un pluover de Crăciun. Mi-am prins părul într-un coc și am ieșit pe balconul apartamentului. Am prins cu ambele mâini balustrada ce îl îngrădea și am tras adânc în piept, aerul rece. Sunt în New York și visul meu se îndeplinește cu pași mici.

-Viața e frumoasă! țip ca și cum lumea ar fi fost a mea.

-Bla, bla, bla! spune Carla, stricându-mi dispoziția.