Spune-mi și voi fi acolo. Volumul I: Regăsiți printr-un sărut

Capitolul X: Vești proaste, întâmplări mai puțin plăcute

Mi-a fost teamă să mă îndrăgostesc de tine pentru că, nu știam dacă simți la fel. Îmi era frică să nu fiu rănită, îmi era teamă să nu sufăr după ceva vag, după ceva ce nu a existat. Îmi era frică să spui nu.

Ziua de duminică am petrecut-o stând în pat și dormind toată ziua. Mâncarea mi-a fost adusă la nas de către Ema și i-am mulțumit de fiecare dată că era în stare să aibă și grijă de mine fiindcă, eu nu eram în stare. Dar, ca să nu fiu nesimțită, i-am promis că îi voi face temele pentru o săptămână.

Acum, fiind luni, trebuia să îmi reiau cursul vieții făcând aceleași lucruri plictisitoare și repetitive. Mereu m-am întrebat de ce nu ne putem distra în același timp în care suntem supuși la un efort imens. De exemplu, pe lângă învățat și tocit săptămâni și luni întregi, ar merge și zile în care ne putem detașa de tot ce este material. Să fie momente în care nu punem preț pe scump și frumos ci, pe simplu și simbolic. A fi normal este cel mai frumos dar pe care îl poți avea.

M-am încălțat cu ghetele mele preferate și mi-am proptit căciula pe cap gândindu-mă la faptul că, astăzi am două cursuri și după mă întorc înapoi acasă. Din nefericire, lucrez și trebuie să dau nas în nas cu Davis.

-Cumva mi-ai aruncat hainele la coșul de gunoi? întrebă Ema în momentul în care am dat să ies pe ușă.

-Cât de stricată la minte mă crezi?

-Sincer, te cred în stare. Acum serios, unde sunt?

-Le-am dat la spălat. Voiai să ți le așez în dulap murdare?

-Hmm...

-Înfine, mă întorc diseară, nu mă aștepta.

-Lucrezi după cursuri?

-Da din păcate. Nu avem ce face, în viață ne mai lovim și de lucruri care nu ne plac.

-Tu și vorbele tale de poetă. Mă bucur că nu te demoralizezi în situația asta. În locul tău eu aș fi încălcat contractul din prima și aș fi plătit amenda sau, ce pedeapsă aș fi primit.

-Să nu ne gândim la ce ai fi făcut tu. Nu îți doresc să treci prin așa ceva. Acum, plec fiindcă întârzii.

-Succes la ore, pa!

Afară era mai frig decât mă așteptam și nasul îmi îngheță în scurt timp. Andy m-a sunat și mi-a cerut să ne vedem diseară, iar la insistențele lui am acceptat. L-am iertat în totalitate? Îl mai judec? Nici eu nu știu. Nu știu ce simt, dacă aș mai vrea să îl văd sau să dau ochii cu el. Tot ce sper este că, nu voi face ceea ce nu îmi place sau, ce nu îmi stă în caracter.

-Hei Zoe! strigă Andrew după mine.

-Bună Andrew, ce faci?

-Plec acasă după o zi extenuantă.

-Deja? E abia ora zece dimineața.

-Am avut un curs de la șapte și celălalt care urma, a fost anulat fiindcă s-a îmbolnăvit profesoara.

-Ce noroc pe tine, oftez dezamăgită.

-Ești bine?

-De ce nu aș fi?

-Pentru că, niciodată nu ești.

-Foarte amuzant domnule, acum plec fiindcă voi întârzia. Și da, mă simt excelent.

-Super, ce faci după ore?

-Lucrez, de ce?

-Speram că putem mânca din nou împreună cu Ema.

-Poate altădată dar, cred că Ema va fi încântată să mănânce din nou cu tine.

-Crezi?

-Da, încearcă. Te-am lăsat, pa Andrew!