Flashback
- Hey, Eddy! țipase Rossaline când a sărit în cârca mea. Vrei să facem o plimbare?
- Și James?
- O să fie bine, poate supraviețui cel puțin o oră fără noi.
Apoi, fără să ezit nici măcar o secundă, i-am înconjurat picioarele cu brațele, iar ea se sprijinise de gâtul meu cu blândețe. Am luat-o la fugă prin parc până la locul nostru secret: cireșul din poieniță. Da.. e ciudat că orașul ăsta are o poieniță și un cireș, dar asta îl face special. Doar noi doi știm de el.. iar asta îl face secret și al nostru.
Aici am văzut-o pentru prima dată, de fapt. Mă plimbam singur prin parcul ăsta mare. Eram îngrijorat pentru ai mei, care o duceau mai rău pe zi ce trece și.. m-am pierdut. Nu mi-am dat seama pe unde merg și am dat de locul ăsta ciudat. O poieniță în California?! Și în plus, mai era și cireșul, iar sub copăcelul tânăr, abia înflorit.. era o fată care vărsa lacrimi amare. Suferea din dragoste? nu se poate, e doar un copil. Probleme în familie? dar e prea mică pentru a înțelege. Și-a stricat o jucărie? însă suspinele erau prea adânci pentru o păpușă barbie. Fata asta e un adevărat mister. Nu puteam să dau buzna peste ea, s-ar fi speriat și ar fi plecat.. așa că m-am întors, am cules câteva margarete și le-am legat cu niște fire de iarbă. Aș fi vrut să i le dau chiar eu, dar îmi era rușine.. dacă nu-i plăcea de mine? Părea de vârsta mea, așa că era posibil să nu mă placă.. să fie interesată de băieții mai mari. Am stat și m-am gândit la o soluție vreo 15 minute când am zărit un iepuraș care țopăia lângă mine. L-am mângâiat ușor pe urechi și cap, apoi m-a lovit o idee: dacă îi dau iepurelui buchetul să i-l ducă? Da! mi-am dat seama că ar merge. Părea o idee parcă scoasă din basm și puțin posibilă, dar asta o făcea sensibilă și romantică. Asta am și făcut: i-am plasat buchețelul în gurița iepurelui, iar acesta, parcă prin minune, a țopăit până la ea, lăsându-l jos ca și un câine loial. Am rămas cu gura căscată când am văzut, nu m-aș fi așteptat chiar să funcționeze, iar ea a început încetul cu încetul să nu mi suspine, iar un mic zâmbet îi răsărise pe față când a luat buchetul. Oh, era atât de frumoasă. Și pe lângă faptul că ea mi-a înseninat ziua, mi-a înseninat și viața. A doua zi la școală am avut trei colegi noi în clasă: un băiat și două fete, dintre care, o fată era chiar ea. Și era mai frumoasă ca oricând. Atunci m-a lovit iubirea cu o palmă peste obraz. Mă îndrăgostisem. Așa am cunoscut-o pe Rossaline acum aproape un an, iubita mea de acum.
- Eddy! Eddy! Mă auzi? a țipat.
- Scuze, mă cuprinse nostalgia, i-am zâmbit.
- Nimic neobișnuit, a râs atât de dulce încât parcă îmi încălzea inima. Acum mă lași să mă dau jos din cârca ta de vreme ce am ajuns?
- Da, i-am dat drumu la picioare și am râs amândoi.
Ce bine mă simțeam alături de ea. Dacă așa arată raiul, atunci nu-mi pasă dacă urmează să mor azi, mâine sau în orice altă zi. Atâta timp cât o să pot să inspir parfumul ei de crin, să-i ating fina ei piele de pe obraz, să o pot îmbrățișa și sărută, să o strig „iubito", să stau cu ea.. orice poate să se întâmple, nu o să-mi pese.
Ne-am așezat undeva sub pom. Mi-am pus capul în poala ei, iar ea a început să se joace prin părul meu. Petalele florilor de cireș curgeau ușor asemenea unor lacrimi de bucurie, lăsând atmosfera să fie din ce în ce mai plăcută. Ea fredona refrenul unei melodii de dragoste, iar eu o ascultam cuminte când deodată au apărut niște tipi mascați cu arme. Ne-am ridicat rapid în picioare. Rossaline era foarte speriată așa că am ascuns-o în spatele meu.
- Cine sunt ei? abia a vorbit ea de frică.
- Nu știu, dar nu te mișca, am înghițit în sec, încercând să-mi fac puțin curaj. Cine sunteți și ce vreți? am mârâit.
- Uite puștiule, a început unul din ea, dă-ne-o pe fetiță și tu ești liber să faci ce vrei.
- Nu, am țipat.
Rossaline mă ținea strâns în brațe și plângea. Mă durea atât de tare să știu că nu pot să fac altceva decât s-o ascund.
- Atunci o vom lua noi, a vorbit alt bărbat.
În momentul ăla, i-am făcut semn să sară la mine în spate și am fugit cu ea cât se poate de tare până aproape de ieșirea din parc, unde era multă lume. Inima ei bătea cu putere pe spatele meu, iar respirația ei era sacadată, abia putând să suspine. Tremură incontrolabil, strângându-mi gâtul tare.
Când am ajuns lângă poarta pe unde se ieșea, am dat de James. Rossline nu voia să-mi dea drumul de frică. Încă era foarte speriată, iar eu eram surprinzător de calm având în vedere ce s-a întâmplat.
- Ce s-a întâmplat cu voi? Unde ați dispărut și de ce plânge Rossie? a țipat James de furie.
- Eu și Rossaline am vrut să facem o plimbare și ne-am dus la locul nostru.. și curând au apărut niște oameni mascați care voiau s-o ia, amenințându-ne cu arme! am țipat și eu. Îi cunoști cumva? am întrebat-o.
- Nu! Normal că nu! Nu știu cine erau și ce voiau de la mine! a strigat, încercând să-și găsească cuvintele printre suspinele.
- Uh, îmi pare rău că am țipat la tine, dar nu știu ce dracu' se întâmplase.. ce ar fi putut vrea idioții ăia de la tine? m-am încruntat.
- Nu știu.. nu știu.. nu știu.. a repetat în șoapată.
Am decis toți să plecăm acasă și să uităm de incidentul precedent. Nu mi se pare o idee bună, dar a trebuit să mă supun majorității. I-am condus până în fața casei și mi-am luat la revedere de la cei doi. Înainte să intre în casă, am sărutat-o scurt pe Rossaline, neștiind că avea să fie ultima oară când o s-o mai văd.
A doua zi nu mai apăruse la școală, nici a treia, iar peste o săptămână am aflat că familia lor s-a mutat din oraș. Sunt sigur că datorită acelor tipi care au venit după ea.. m-a mințit, poate ca să mă protejeze, dar nu-mi pasă! prin asta, m-a alungat de lângă ea, nelăsându-mă să-i fiu alături și să am grijă de ea.. asta m-a durut.. faptul că nu mă crede în stare să-i port de grijă, dar într-o zi, dacă o s-o reîntâlnesc o să-i arăt că nu mai sunt un băiat, o să mă maturizez pentru ea.. și dacă o s-o revăd, o să am grijă de ea. Acum tot ce pot spera e că este în siguranță.
