M-am trezit cu o durere de spate îngrozitoare. Doamne, în ce condiții trăiesc cei de aici! Îmi e atât de dor de patul meu mare și călduros încât îmi vine să țip. Blestemată fie ziua în care mi-a fost dat verdictul să-mi fac veacul aici.
Mi-am întors capul spre celălalt pat. Colegul meu dormea liniștit, nu părea deranjat de arcurile rupte ale patului. Poate doar salteaua mea e așa.. sau poate el s-a obișnuit, cine știe?
Am căscat, apoi mi-am dus mâna la gură. Păi, cred că fără folos, având în vedere că mă aflu într-un loc în care sunt toți manierații posibili. Dar, desigur, poate impresia asta vor s-o lase ei. Sau poate gândesc eu prea mult, mă aflu într-o clinică de nebuni, la naiba! Tot ce știam eu despre realitate s-a schimbat brusc la 180 de grade. Mă întreb când o să mă obișnuiesc și eu. Să le preiau 'obiceiurile' precum verificările de dimineață ( care, din câte am înțeles sunt temporare ), mesele cu gust de medicamente, somniferele, calmantele și cine știe de restu.
M-am dezvelit, iar apoi m-am ridicat în picioare privind patul dezgustat. Ce pat, chestia pe care dorm nu se poate numi nici saltea uzată, la naiba! Ugh, mi-ar plăcea să fiu ca Matt. Să pot dormi fără griji.. adică, privește-l doar! După ce am făcut o grămadă de zarvă când m-am ridicat din 'pat' din cauza arcelor rupte, el încă doarme fără nici o grijă. Stai, am spus că vreau să fiu ca el? Retrag! E un speriat de bombe. Adică, până la urmă care e treaba cu el și tipa de aseară. N-are nici un sens! Cine e ea, Batman? bine, e femeie deci Batwoman, dar să nu-mi uit idea. Oh, am uitat-o deja. Simt că-mi pierd mințile în locul ăsta ciudat. Poate că ăsta e și rostul lui.
Mi-am dat ochii peste cap, aruncându-mă pe saltea, care a făcut atâta zgomot încât mi-am pus mâinile pe față, oftând lung. Doamne, m-ai bine intram la închisoare. Oriunde e mai bine decât aici. Oriunde! până și la bunica, care îmi teroriza obrajii și la vârsta asta. Că veni vorba, oare ce mai face? Îmi e dor de plăcintele ei cu mere, mhh. Stai, ce? Delirez. Am început să visez la plăcinte cu mere! Asta sigur nu poate fi de bine.
Am mai tras o ocheadă la Matt, care se fâțâi în pat și murmura câteva... înjurături, cred? Mi-am scuturat capul, întorcându-mi privirea spre tavanul alb murdar. Erau muște strivite pe perete, deși era o distanță evident mare într podea și tavan. Pe pereții laterali erau pete de mâncare, sânge ( sper că de la țânțari ) și alte puncte negre, care cine știe ce reprezentau. Nu mai pot aștepta să scap din locul ăsta.
Și măcar de aveam telefonul cu mine! Sau să pot merge să beau o cafea undeva. Oh, ce bine mi-ar prinde una. Nu sunt nebun. N-am ce căuta aici. Viața mea e dincolo de locul ăsta. Să-mi bag..
După vreo jumătate de oră în care am fost lăsat să stau în pat și să mă înjur singur, pentru că sunt un prost, idiotul meu coleg de celulă ( da, camera asta e ca o celulă pentru mine. ) s-a trezit și el.
- Neața, rază de soară, mi-a spus în batjocură, râzând. Ce e cu zâmbetul ăla de pe față ta? Parcă ai intrat într-o grădină cu flori de primăvară.
Eram nervos de-ajuns, n-aveam nevoie de glumele lui proaste. De ce îl suport în continuare? Abia mă suport pe mine, asta e obligatoriu, dar pe el n-am motiv.
- Zâmbet? ai petrecut prea mult timp în locul ăsta încât chiar cred că o să îți dispară creierul în totalitate, am bufnit.
- Ce-s cu nervii ășția pe tine, hm? Ce ești așa pornit de dimineață? Relaxează-te, frate, mi-a spus relaxat.
Ok, asta a fost picătura care a umplut paharul. Hipiotul ăsta mă scoate din sărite! I-am aruncat o încruntătură, dându-i de înțeles să tacă, dar el și-a dat ochii peste cap și a râs. Nu-l mai suport. Nu-l mai suport. Nu-l mai suport!
