- Acum, mai sunt curios de un singur lucru, i-am spus.
- Întreabă-mă orice, partenere, a râs.
- Tu chiar ai avut voie să iei pe cineva cu tine afară, nesupravegheat de nimeni? Și, cum de ai încredere în mine?
Matt râde cu poftă de întrebarea mea stupidă. Bănuiesc că răspunsurile sunt evidente, dar eh, vreau și eu să mă asigur. Ugh, ce stupid.
- Normal că nu. Cine naiba ar lăsa doi psihopați să umble de nebuni pe străzile Californiei?
- Te repeți, l-am întrerupt râzând.
- Știu, dar asta e.
Îl priveam tăcut, iar el dintr-o dată izbucnise.
- Oh, da. M-ai întrebat de ce am încredere în tine, corect?
L-am aprobat dând din cap, așteptând răspunsul lui.
- Nu am. Doar că.. nu te cred în stare de trădare. Mai ales că e și în favoarea ta, a zâmbit învingător.
Stai puțin. Cum adică nu sunt capabil de trădare? Mă piș pe el cu una cu două, îl pot lăsa singur când vreau și să fug cu banii sau fără, nu contează. Pot scăpa de el dacă vreau, cine se crede el să mă subestimeze în halul ăsta? L-am privit încruntat.
- Știu că mă poți lăsa baltă oricând, nu te mai încrunta așa, nu vorbeam de asta, și-a dat ochii peste cap.
Um, huh? De unde dracu' știe ăsta la ce mă gândesc eu? Gata, renunț, nu-l suport.
- Atunci? n-ai ce să-mi faci. Viața nu mi-o prea apreciez, din partea mea ești liber să-mi tai buricul și să mă pui să-l mânc oricând vrei tu, sunt obișnuit cu durerea; iar familie sau prieteni n-am, bogat nu sunt.. ce ai putea să-mi faci? N-ai ce! i-am țipat în față.
S-a dat jos de pe bordură, apropiindu-se de mine. Opa, cred că l-am enervat. Îh, de parcă mi-ar păsa. La dracu' cu el și figurile lui de mafiot.
- Ai omis ceva, mi-a spus calm.
- Ce? am întrebat curios.
S-a ridicat pe vârfuri ca să ajungă la urechea mea. Atunci mi-a șoptit:
- Anastasia.
Inima a început să-mi bată cu putere, iar picioarele îmi erau moi. Dacă acum stăteam pe ele, aș fi căzut. Am înghițit în sec.
- Ce treabă am eu cu ea? l-am întrebat, așteptând să-mi răspundă.
Până la urmă, nici eu nu știu de ce am pălit în halu' ăsta la față. Abia că o cunosc de o lună.. și de vorbit, dacă am vorbit de 3-4 ori îi bine. Și-a scos o poză ștearsă din buzunarul jeanșilor săi negri. Mi-a înmânat-o. Am privit-o cu atenție: eu, clasa a șaptea ținându-mi de mână cea mai bună prietenă.
- Ce legătură are Rossaline cu Anastasia? Sunt surori sau ceva? Parcă seamănă puțin.. am replicat confuz.
A râs, iar eu m-am cutremurat. Trebuie să recunosc, tipul e puțin înfricoșător. E mai nebun ca mine! Nu știam că e posibil ca cineva să fie mai distrus ca mine, ok?
- Rossaline a ta, blonduța perfectă cu ochișori mereu veseli.. e înspăimântătoarea Anastasia de acum.
Am încremenit. Nu.. nu e posibil, nu e posibil, nu e posibil..
- Știu că ai fost îndrăgostit de ea, n-ai fost singurul.. a oftat.
- Stai puțin, omule! Explică-mi totul. De la început și de data asta, nu sări peste nimic! nu mai înțeleg nici pe dracu'! am țipat.
- Te cunosc, idiotule. Am fost colegi în a șaptea. M-am mutat la școala ta de-odată cu Anastasia.. sau Rossaline, cum vrei tu. Pe atunci, numele meu era James Paget. Înainte să te întâlnească pe tine, a fost prietena mea timp de 2 ani. Sora mea, Rachel, era cea mai bună prietenă a Anastasiei.
- Acum că ai spus, îmi amintesc ceva de o tipă pe nume Rachel.. mi-am mușcat buza.
- Noi trei eram pe cont propriu. Fugisem de la orfelinatul din care făceam parte pentru că sora mea și Anastasia erau brutalizate de asistentele de acolo. Evadarea noastră a fost bine pusă la punct, deși eram dor niște copii.. am plănuit să plecăm seara, când nebunele alea dormeau.. le-am spart chiar și cufărul unde își țineau banii, care ne-au ajuns o perioadă bună de timp, dar mutându-ne atât de des pentru a nu fi prinși, îi cheltuiam ușor, așa că am fost nevoiți să cerșim sau să lucrăm pentru oamenii mai bogați pentru puțin. Am trăit cu greu până să ajungem în California, unde niște oameni milostivi și cu bani, a râs, au decis să aibă grijă de noi, să ne ofere o educație și toate cele necesare. Am fost atât de fericiți până când cineva ne-a jefuit. Eu și Anastasia în ziua aia ne-am strecurat pe plajă.. într-un fel, îmi pare rău că n-am fost acolo, poate aș fi ajutat.. oricum, când ne-am întors, a doua zi pe la 7 dimineața, casa era toată răstălmăcită, părinții adoptivi erau morți, în camera lor.. înjunghiați. A fost atât de dureros să-i văd.. Eu și Anastasia am decis să nu pomenim nimănui de asta, așa că ne-am adunat toate puterile rămase și le-am făcut o înmormântare acceptabilă cât de cât. Dar misterul era altul: Ce se întâmplase cu Rachel? Ți-am spus deja câte am făcut pentru a afla câteva informații despre posibila ei locație, care au fost oricum inutile - așa am ajuns să fiu cunoscut ca asasin și să am atâtea relații în străzi. Așa am reușit și să evadez cu tine: câțiva prieteni de-ai mei lucrează în poliție, iar ei fiind corupți, m-au ajutat să scap când au auzit ce recompensă le-am promis.
Îi ascultam povestea uimit. Matt a trecut prin atâtea, nici nu-mi vine să cred că e posibil așa ceva. Dar, mai am o nelămurire.. de ce vorbește astfel despre Rossali.., adică Anastasia? de ce îi e frică de ea? Cum poate fi atât de sigur că va face rost de atâția bani?
- Și cu Anastasia ce s-a întâmplat? De ce nu vă mai vorbiți? Și de ce ești așa de sigur că o să faci rost de mulți bani după toate astea? am vorbit rapid, așteptând răspunsul lui.
- Cei care ne-au jefuit au adunat o grămadă de bani din casa unde trăiam și pe lângă asta, sunt hoți, nu ți se pare logic?
Am încuviințat dând din cap. Are dreptate.
- Și, ah, ea.. a intrat în alte anturaje. De când se îndrăgostise de tine, a început să nu-i mai pese de mine, iar când a auzit în ce m-am băgat.. m-a lăsat baltă. Da, dacă te întrebi: te urăsc din tot sufletul meu, dar din câte mi-au spus băieții mei ești bun în ceea ce faci și am nevoie de tine. Deci, știu că o iubești. N-ai uitat-o. Am văzut cum o privești și acum. E schimbată, dar a rămas în inima ta și așa. Și știu că n-ai permite nimănui să îi atingă nici un fir din părul ei atât de neîngrijit acum, am dreptate? a rânjit.
La dracu cu tine!
- Da, am admis, rușinat.
N-aveam motiv să mă ascund, știa prea multe despre mine și trecutul meu 'amoros', plus.. dorința asta a lui de răzbunare mi-a atras atenția, așa că o să-l ajut. O fi el un nesuferit, dar e un nesuferit cu suflet. Chiar dacă mă urăște, cred că o să redevenim prieteni.
- Atunci s-a făcut! a țipat, încântat.
- Da, l-am aprobat din nou.
Acum totul are sens: sentimentele mele față de Anastasia, motivul pentru care m-a ales și pentru care am reușit să ieșim atât de ușor din clădirea aia atât de bine securizată și motivele lui de răzbunare. Totul se leagă, din păcate. La naiba cu el și logica lui!
Hey!
Am văzut că povestea asta pierde încetul cu încetul din cititori. Mă doare inima să recunosc, sincer. Și.. dacă cartea o să continue să scadă, nu cred că o să mai scriu. O s-o las în pauză eternă, precum 'Kill 'em all'. Ugh. Nu știu ce să zic, dacă chiar vreți să continui cartea, nu cred că vă doare mână să dați un semn de viață printr-un vot mic. Chiar nu-mi place să fac asta, dar văd că scopul scuză mijloacele.
Oricum, dacă va plăcut ( acum mă repet ) lăsați un vot, un comentariu, ceva sau distribuiți dacă vă lasă sufletul, idk.. Sayonara!
