În adâncul nopții, sub cerul înstelat,
Sufletul meu suspină, greu încercat.
În fiecare bătaie a inimii mele,
Simt povara suferinței, ca un cuțit de oțel.
Lacrimile curg ca râurile sălbatice,
În tăcerea nopții, sub lumina lunii.
În fiecare picătură, o poveste de durere,
Ce se oglindește în ochii mei cuprinși de teamă.
În adâncul ființei mele, simt durerea,
Ca o rană deschisă ce nu se mai vindecă.
În fiecare suspin, în fiecare gemet,
Îmi încerc puterea, îmi caut alinarea.
Dar în miezul întunericului, găsesc o rază de lumină,
O promisiune de speranță într-o lume de tenebre.
Căci chiar și în mijlocul suferinței, descopăr puterea,
De a merge mai departe, de a înfrunta fiecare greutate.
Deci să nu ne lăsăm copleșiți de suferință,
Ci să privim în adâncul ei cu ochii inimii deschiși.
Căci în fiecare durere se ascunde o lecție,
Și în fiecare lacrimă se ascunde o călăuză către vindecare și înțelepciune.
