În valea întunecată, umbrele dansează încet,
Printre copacii stoși și stâncile mărețe.
O tăcere adâncă stăpânește aceste locuri,
Unde lumina pătrunde timid prin crengi răsucite.
În valea întunecată, ecouri răsună printre stânci,
Ca un fluierat melancolic al vântului printre prăpăstii.
Pășim cu prudență pe cărări înguste și abrupte,
Simțindu-ne pierduți în labirintul umbrelor.
Dar în valea întunecată se ascunde o frumusețe tainică,
O liniște aparte ce îmbrățișează sufletul.
Aici găsim refugiul de zgomotul lumii agitate,
În mijlocul naturii sălbatice și neîmblânzite.
Aceste văi adânci sunt mărturii ale trecutului,
Martori ai unor vremuri de altădată.
În fiecare piatră și fiecare râu ce curge lin,
Se oglindesc secrete vechi ce așteaptă să fie descifrate.
Așadar, să privim cu înțelepciune și curiozitate,
În valea întunecată a existenței noastre.
Căci acolo, în adâncuri, descoperim înțelesuri noi,
Și găsim lumina ce strălucește chiar și în cele mai întunecate locuri.
