În inima mea, prea multă suferință locuiește,
Ca o furtună feroce, ce nu se potolește.
În fiecare bătaie a inimii mele, simt durerea,
Prea adâncă, prea grea, prea măreață să o suport.
Și totuși, în mijlocul acestei furtuni de necaz,
O nuanță subtilă de mov se oglindește în amintiri.
Ca o rază de lumină în adâncul întunericului,
Ea strălucește ca o speranță, timidă și fragilă.
Prea puțin mov, dar destul de puternic să îmi aducă alinarea,
Să-mi amintească de frumusețea ce rămâne în urma suferinței.
În fiecare nuanță de mov, văd promisiunea de vindecare,
O îmbrățișare a sufletului, ce mă încurajează să merg mai departe.
Deci să mă scufund în această nuanță subtilă,
Să las culoarea mov să-mi atingă inima și să-mi aline suferința.
Căci chiar și în mijlocul întunericului cel mai adânc,
Găsesc o rază de speranță și lumină, în nuanța pură a movului.
