Keep Navigating: O Poveste de Fugă

Capitolul 6

Ce te faci când ești pierdut? Asta e întrebarea mea. Tot ce doream e să-i văd din nou. Îmi este sete, sunt în mijlocul mării și soarele mă arde încet. Tot ce doream acum era răzbunare. Pe toți. Pe logodnicul meu ce probabil mi-a ucis prietenii cai ce nu m-au tratat că porțelanul. Furia mă ardea pe interior, iar soarele pe dinafară. Și eram pe punctul să-mi pierd mințile. Și apoi am auzit un singur lucru. Un strigăt.
- Ledo he fulgul! On omnis dii!
Mintea mi-a fost străfulgerată că de un fulger. Era oare chiar Anhelica cu Jack sau halucinam iar? Chiar nu mai conta. Șansele de-a exista o altă domniță pirat arțăgoasă ce știe latină și cu corabia scufundată din cauza logodnicului meu erau unu la un milion. Poate ajungeam să spăl puntea de trei ori pe zi, dar tânjeam după tratamentul de sclavă pe o corabie de pirați mai mult decât cel de doamnă măritată pentru bani.
M-am aventurat. Ce o fi o fi! Și dacă mă mânca o vietate era bine. Numai să nu mă găsească. Am dat cu cea mai mare dibăcie posibilă în apă pentru a mă propulsa înainte. Cu cât mă apropiam mai mult cu atât distingeam mai bine cele trei siluete din fața mea. Una de bărbat, era înalt și puternic. Vâslea. Erau într-o barcă. Sau ceva de genul. Arăta ca și cum a căzut de pe corabie când s-a scufundat. Mai era unul subțirel acolo. Avea ceva rotund în mână asemănător unei busole. Și mai era acolo. În picioare uitându-se din când în când cu binoclul în zare, sursa scandalului datorită căruia i-am găsit. Avea părul pe jumătate uscat de la soare. Își purta pălăria pe cap, iar sabia în teacă. Un gând m-am fulgerat. Poate i-a tăiat gâtul. Părea în stare de asta. Mai ales după ce i-a scufundat corabia. Mă întrebam de unde aveam să luăm una nouă. Nu puteam ajunge nicăieri cu bărcuța acea. Eram destul de departe de ei. Nu mă puteau vede. Brațele mă dureau și mă lua amețeala. Sper să se uite spre mine cu binoclul acela și să strige ceva de genul:
- Acolo este fata acea. Haideți să o luăm!
Și apoi am auzit lucrul ce mi-l doresc cel mai mult.
- Oprește! Am găsit pe careva!
Au vâslit mult mai repede decât mine în direcția mea și mi-a întins mâna.
- Îmi datorezi o barcă. Hai sus!
M-am ajutat să urc și mi-a întins o tolbă cu apă. M-am răcorit și am decis să nu renunț cum era să fac înainte să-i aud.
Eram gata de orice acum. Voiam să merg până la capăt alături de ei.
- Acum încotro, căpitane? am întrebat.