Keep Navigating: O Poveste de Fugă

Capitolul 7

- Înainte! Este un port. Vom lua o corabie de acolo.
- Cum? nu știam cum puteam plăti o corabie. Tot aurul nostru s-a dus la fundul oceanului. Iar asta era o adevărată dramă.
- Cine a zis că o cumpărăm.
- Doar nu te gândești să o furi?! a țipat Jack.
- Normal! Credeam că mă cunoști. După 10 ani de navigat împreună. Am trecut prin atâtea nebunii împreună și tu te aștepți că o barcă scufundată mă poate opri?
- Nu.....Normal că nu!!.......
⚜️⚜️⚜️
Eram în port. Soarele nu era foarte primitor. Era frig, iar noi îmbrăcați subțire.
Anhelica a făcut câțiva pași în față. Erau doi bărbați bine făcuți. Unul era tatuat cu un tigru pe brațul stâng. Era chel. Avea un plasture peste ochiul stâng. Celălalt avea băutura în față. Era bătut de soare și de vânt. Avea o cicatrice pe obraz. Una adâncă și veche. Era o tăietură de sabie. Una lungă. Aparent am reușit să învăț ceva de la băieți. Oricât de grijuliu a fost cu mine Jack, tot am învățat să lupt.
- Lupule...
Cel cu cicatricea s-a întors spre ea. S-a uitat lung preț de două secunde și a grăit pe un ton vesel. Fie de la băutura tare și muzica veselă fie.....el știe de la ce.
- Uite-o și pe perla noastră ce a decis că mai bine se face căpitan decât să stea la casa ei.
- Scutește-mă! a fost un răspuns rapid la remarca lui enervantă.
Ce? nu m-am putut abține să întreb.
-Ea cine e?!  Ți-ai găsit prietenă drăguță?
- Ughh! Este doar parte din echipaj! Din ceea ce-a mai rămas din el!
A ignorat-o complet.
- Deci drăguță. Vrei să auzi povestea?
- Da. Chiar sunt curioasă! era cea mai bună idee din moment ce voiam să furam ceva.
- Păi e una lungă. Ești pregătită să asculți?
- Normal.
Am dat din cap cu entuziasm.
- Avea 14 ani când am văzut-o pentru prima dată. Era tânără.
- Normal că eram! s-a răstit Anhelica.
- Lucra aici. Era ajutorul deținătorului. Ne mai servea ceva băuturi și ceva chestii de genul. Nu-mi amintesc......a fost de mult. Sau avea 16 ani?
- 17!
- Aah. Mersi dragă! Cunoștea pe toți cei ce treceau pe aici. Și preferințele lor...... în mare parte.
- Ești beat de-a binelea!
- Și era așa o frumusețe.......
- Scutește-mă! s-a trântit pe un scaun.
- Și la fel de încăpățânată, stai să vezi cum...
- Un pahar de rom! a strigat către barman.
- Oricum ideea este că dorea să plece pe mare. Și pe la 17 ani s-a urcat pe o corabie și a plecat. Și uite cum fata noastră este căpitan de vas!
Au început toți să aplaude.
- Deci ce face scumpetea în vizită la rude?
- Păi..... Corabia noastră s-au scufundat, am îngăimat eu.
Toți s-au uitat surprinși la noi patru.
- Wow ce bine arată ,,Rândunica" ai reparat-o? a întrebat Anhelica.
Deja puteam să-mi dau seama la ce se găsește. Dar Jack care a tăcut tot timpul a decis să strice totul.
- Anhelica! Nu cumva să faci ceea ce cred că vrei să faci! Să nu îndrăznești!
- Taci că te las aici!
- EXACT! am strigat și eu.
- Ea e mai deșteaptă decât tine! i-a tăiat-o.
- Mulțumesc!
Am zâmbit. Anhelica a urcat pe corabie. Am urmat-o.
- Ce frumoasă e!
- Știu, Luna are dreptate. V-ați întrecut pe voi înșivă băieți!
Au zâmbit cu dinții lor ca de cal.
Echipajul s-a ridicat la pășirea noastră pe punte.
Anhelica s-a uitat la mine.
- Gata?
- Gata!
Am tăiat frânghia ce o ținea corabia acostată la mal. Cuțitul acela era chiar bun.
- Poți să-l păstrezi!
Din port toți s-au ridicat de pe scaune. Au uitat de băutură sau de muzica veselă. De discuții și dezbateri.
Anhelica era pe catarg și se uită cu binoclul în zare.
- Pa! am strigat.
- Se pare că te-ai lăsat păcălit de două domnișoare frumoase, au afirmat ceilalți care stăteau uimiți în port.
- Faci o treabă minunată Luna! Meriți o promovare, dar avem probleme serioase acum.
- Ce?
Mi-a dat ocheanul. Era o navă din flota tatei.