Capitolul 23- Gândește cu creierul!

2.5K 182 127
                                    

Atenție! Acest capitol conține scene dedicate persoanelor 18+!

Derek

Imediat după ce mi-am aranjat cămașa, o ciocănitură în ușă a făcut-o pe Eliza să tresară. Nu îi spun nimic, doar zâmbesc privind-o drăgăstos. Inima mea bătea într-un hal fără de hal. Nu am mai simțit bătăi de genul în piept de ani de zile. Nu mai voiam să le simt.

Îmi devenise cea mai mare obsesie. Derek Black și-a jurat că nu se va îndrăgosti. Dar la dracu! A apărut EA și m-a făcut să mă îndrăgostesc nebunește de ea după ce s-a jucat cu mine de-a șoarecele și pisica prin oraș. Este nebună, arțăgoasă, senzuală fără să se streseze să fie, conduce al dracului de bine, să nu mai zic de încăpățânarea ei, ambiția pe care o are, inteligența, toate lucrurile astea mă făcuseră să o iubesc.

-Mai bine era să plec, Derek. Își ridică privirea către mine, stând pe unul dintre scaunele din fața mea.

-Poate mi te fură! Spun zâmbind. Oricum voia să te cunoască, îl știe și pe Ronald.

Nu voiam să se întâlnească singură cu Abbas. Nu știu ce are dobitocul în cap. Fac afaceri cu el, dar l-am văzut o singură dată în viața mea.

Cum nu răspunsesem la prima ciocănitură, urmează și cea de-a doua.

-Intră! Strig, in timp ce mă ridic de pe scaun. Eliza se afla cu spatele către ușă, nu s-a întors când a auzit ușa deschizându-se, dar era vizibil stresată.

-A, Derek! Mă lași să aștept! Spune Abbas zâmbind, apoi își îndreaptă privirea către bruneta de pe scaun.

-Observă că ai companie, dacă ești ocupat, pot reveni mâine. Spune băgându-și mâinile în buzunar.

Eliza se ridică de pe scaun, iar privea lui Abbas îi cerceteză tot corpul mirific. Se întoarce către noi, iar Abbas tot continuă să o cerceteze. Mă apucă toți dracii deja.

-Tu ești leoaica! Spune, privind-o din cap până în picioare.

-Iubito, el este Abbas Rana! Abbas, iubita mea, Eliza! Rostesc, accentuând cuvintele "Iubita mea".

Abbas se îndreaptă către ea, Eliza era stană de piatră. Abbas o apucă de mână, apoi ducând-o către buzele sale, îi plaseză un sărut pe mână.

Îl dau cu capul de pereți după ce rezolv cu transportul ăla nenorocit.

-Încântat, Eliza! Spune eliberându-i mâna.

-Și eu! Îi răspunde, afișând un mic zâmbet. Vă las să discutați, aștept afară.

-Du-te la Laura, orice vrei, te ajută ea. Îi spun conducând-o către ușă. Dă din cap, apoi părăsește camera.

-Dacă o mai atingi sau dacă o mai privești în felul ăla, nu mă interesează dacă suntem parteneri, îți zbor capul de pe umeri! Îl ameninț pe dobitocul de Abbas. Afișează un mic zâmbet în colțul gurii, apoi spune:

-Nu o studiam cu vreun interes, Derek! Încercam să observ ce are încât te-a înnebunit. Răspunde nonșalant. E o fată frumoasă, educată, inteligentă. Știe deja, Derek.

-Nu are de unde să știe! În fine, ce cauți aici? Întreb, așezându-mă pe scaunul de la masa biroului.

-Arabii încep transportul. Eu trebuie să plec în Turcia, am niște probleme cu una dintre proprietăți.

-Ești turc? Credeam că stai in Dubai. Spun plictisit.

-Stau acolo doar pentru afaceri. De origine sunt din Istanbul.

Demonul din Seattle- VOL.1 Pasiunea îi unește- FINALIZATĂ Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum