Demonul din Seattle- VOL.1 Pasiunea îi unește- FINALIZATĂ

Capitolul 24- Cuvintele dor

Elizabeth

După jumătate de oră de condus, Erik m-a dus într-un punct înalt din jurul Seattle- ului, de unde se putea vedea tot orașul.

-Nu opresc motorul, se va face răcoare. Sparge Erik tăcerea.

-Oricum vreau să ies! Îi răspund, ieșind din mașină.

Aerul rece mă lovește în plin. Corpul începe să îmi tremure, dar nu de frig. Nu simțeam frigul, simțeam o durere apăsătoare în piept. Nu eram iubita lui, dar durea al dracului de tare! Să stiu că după tot ce se întâmplase, tot pe ea o alesese, să știu că în timp ce el i-o trăgea Aleynei, eu îl așteptam ca o proastă acasa.

-Hei! Nu plânge! Aud vocea lui Erik din spate. Nici nu îmi dădeam seama că plângeam. Nu îți merită lacrimile, Eliza! Spune în timp ce îmi pune sacoul lui pe umerii dezgoliți.

-Ție nu îți este frig? Întreb printre suspine.

-Nu, sunt bine! Spune, afișând un mic zâmbet.

Fără a sta pe gânduri, îl iau în brațe si las lacrimile amare să curgă. Erik își pune mâna pe spatele meu, trăgându-mă mai aproape.

-Liniștește-te! Nu îți merită lacrimile!

-Îl iubesc, Erik! Rostesc printre suspine.

-Dar el face decât să te rănească! Eliza, sunt sigur că cineva te va iubi așa cum meriți, dar Black nu e omul acela!

Mă rup din îmbrățișarea cu el și îl privesc tăcută. Albastrul din ochii lui se vede cu greu în întunericul ce ne încercuia.

-Ești sigură că nu îți este frig?

-Da, lasă-mă singură puțin, te rog.

Erik se retrage și urcă în mașină, mă apropii de marginea prăpastiei și țip cât pot de tare. Niciodată nu am simțit o asemenea durere, nici măcar când mama plecase.

Imi bag unghiile în pielea pieptului și las un al strigăt să îmi părăsească gâtul. Unghiile mi se înfing in coapse, lăsând urme adânci.

Mă las pe pământul rece, legănându-mi picioarele pe marginea prăpastiei. Simt o mână masivă pe talia mea, care mă ridică, dintr-o mișcare. Un parfum bine cunoscut îmi inundă nările.

-Nu mă atinge! Țip către el, dându-i mâna de pe talia mea.

-Eliza, ascultă-mă, te rog!

-Las-o în pace! Strigă Erik din spatele meu.

-Tu ce dracului cauți aici? Pleacă!

-Nu plec nicăieri! Eliza merge cu mine!

-Tu nu auzi? Vrei să îți desenez? Se repede Derek și îl apucă pe Erik de gulerul cămășii.

-Derek, dă-i drumul! Strig către el, încercând să îi iau mâinile din pieptul lui Erik.

-Voi discuta și cu tine, Eliza! Mârâie.

-Nu vei discuta absolut nimic cu mine! Ajunge! Strig și mă bag între ei. Tu ești cel care trebuie să plece.

-Eliza, ascultă-mă! Spune și incearcă să mă prinde de brațe.

-Ți-am spus să nu mă atingi! Spun răspicat, încercând să nu plâng. Erik, mută mașina mai încolo, vin și eu imediat.

-Ești sigură, Eliza? Întreabă Erik.

-Da, sunt sigură! Du-te!

Erik se urcă în mașină și o mută la o distanță considerabilă, rămânând în ea.