Steaua Monstrului

Capitolul 9

Alexander

E psihopată!

Și nebună!

În ce naiba m-am băgat?

Încercase să mă lovească și reușise deoarece mi-a băgat o bucată mare de sticlă de la o vază în mâna iar eu m-am enervez fiindcă nu am reacționat în nici un fel. Mă deranjează că nu o pot răni mai mult, vreau să o văd suferind ca toți cei din familia Martin! Dar eu ce fac? O las să mă lovească! La naiba!

Fata asta o să îmi aducă sfârșitul!

Ochii ei mă fac să înțeleg că este o fată nevinovată care nu are legătură cu nimic din ce mi sa întâmplat mie și surorii mele, ochii ei mă fac să cred că niciodată nu ar fi avut o legătură cu mama dacă ar fi știut cât de crudă e acea femeie dar totuși nu pot crede acei ochi.

Ea și familia Martin... Cuvintele nu pot exprima cât de adânc este acest sentiment de ură. Nu știu cum să îi iert pentru ceea ce au făcut, pentru că, la fiecare privire în ochii ei, revăd umbra unei copilării pe care mi-a furat-o.

Familia Martin, cu jocurile lor murdare, au transformat fiecare zi din copilăria mea ca fiind una în iad. Nu pot să uit zilele în care ochii mei adormeau în lacrimi, iar inima mea bătea în ritmuri de neoprit.

Și ea... Cu privirea ei seducătoare și zâmbetul pe care l-a folosit pentru a-mi păcăli inima. A fost ca o furtună aducătoare de haos într-un peisaj frumos. 

Nu pot să iert familia Martin pentru ceea ce au făcut și nu pot să o iert pe ea pentru că e atât de frumoasă și mă face să vreau să o las să plece doar că știu că dacă o voi face niciodată nu o voi mai vedea.

Au încercat să îmi răpească sora. E incredibil cum pot oamenii să-și joace jocurile murdare, să manipuleze și să distrugă totul în drumul lor. Norocul nostru a fost că sora mea avea câțiva oameni de pază cu ea în acea zi. Însă doar gândul la asta îmi ridică firele de păr în sus.

Familia Martin, cu tot haosul lor blestemat, au vrut să o termine pe sora mea și pe mine. Ca și cum am fi simplii pioni într-un joc al puterii lor. Oricum, nu au reușit, dar ce a rămas este o umbră întunecată, înfiorătoare, care planează asupra mea. Normal că mama a vrut să se răzbune fiindcă i-am omorât soțul dar să încerce să îi facă rău propriului copil e prea de tot. Știu că nu ne preferă, știu că nu ne iubește dar... e mama noastră! 

A vrut să îmi creeze aceeași suferință ca a ei, să îmi ia o persoană iubită din viața mea.

Și mama, singura vinovată în toată nebunia asta. În loc să ne protejeze, să fie un zid între noi și toate nenorocirile, ea a făcut parte din ele. Chipul ei obosit și ochii plini de ură nu pot șterge toate deciziile greșite pe care le-a luat. Acum este rândul ei să sufere!

Cei care au încercat să îmi răpească sora și-au găsit sfârșitul împușcați și sfâșiați de câini. Fetele lor spunea regretul pe care îl aveau fiindcă au lucrat cu mama mea însă era mult prea târziu să fie de partea mea. Vreau să le arăt tuturor că locul lor nu este lângă mama mea dar știu că este greu fiindcă oamenii o consideră o femeie bună și de încredere. Vreau să le arăt că mama nu ar da pe ei nici doi bani.

Legat de Isabell, fata cu ochi de stea, nu o voi lăsa să-și vadă tatăl, nu după ceea ce a făcut. 

Să o duc la spital ar fi să-i acord o atenție pe care nu o merită. 

Isabell

După ce doamna de serviciu mi-a adus prânzul, am savurat fiecare înghițitură, încercând să-mi alin foamea și neliniștea. Am privit afară pe fereastră, încercând să-mi adun gândurile înaintea întâlnirii cu Alexander fiindcă trebuie să mă ducă să-l văd pe tata.

Am simțit cum minutele treceau într-un ritm nesfârșit, cu fiecare clipă adâncindu-mi așteptarea. În cele din urmă, ușa s-a deschis, iar el a apărut în prag. O privire arogantă, dar hotărâtă, m-a întâlnit, iar eu am oftat.

— După cum ți-am spus ieri, încep eu... o să mă duci să-l văd pe tata! Acum!

— Cine a spus că am acceptat asta? spune el aproape râzând.

— Nu mă face să mă enervez! îi sugerez eu, dar el își duce degetul la buze.

— Chiar vreau să văd din nou cât de sexy ești nervoasă. Mă enervez la auzul acestor vorbe și pentru că făcea mișto de mine. Nu văd nimic amuzant în situația asta.

— Mă vei duce să-l văd pe tata! țip, în timp ce își ridică degetul și începe să îl miște în semn că nu are de gând să accepte.

— Nu mă poți ține aici cu forța! Dacă vreau să plec, o pot face când vreau! rostesc eu.

— Nu te oblig să fii aici! Eu sunt singura opțiune pe care o mai ai! Și dacă nu vrei... începe el să vorbească, dar eu îl opresc ridicând mâna. Știam că avea să spună că îl va face pe tata să sufere și am considerat că nu trebuie să aud acele lucruri din nou.

—Bine, am înțeles! mărturisesc eu, e clar că banditul ăsta nu avea să mă ducă nicăieri așa că nu mă voi ruga de el să o facă! Va fi nevoit!

După ce el a plecat, simțindu-mă frustrată, am răsturnat masa din fața mea, eliberând astfel o parte din tensiunea emoțională care mă copleșea. În schimb tot ce se afla pe acea masă era spart.

După câteva ore, ușa s-a deschis și sora lui Alexander Cole a pășit în cameră cu un zâmbet cald și o farfurie plină de toasturi. Mi-a zâmbit cu blândețe și a pus farfuria pe masă. Atmosfera părea să se destindă oarecum în prezența ei, iar zâmbetul ei prietenos a avut un efect reconfortant în mijlocul haosului emoțional în care mă aflu.

Părul șaten al ei se potrivește perfect cu cel al fratelui, iar ochii aceia parcă sunt o oglindă a geneticii lor.  Frumusețea ei nu se oprește doar la aspectul fizic, ci și la felul în care se îmbracă. Are acea abilitate de a combina eleganța cu un aer relaxat și, sincer, îți atrage privirea. La prima vedere este o femeie mai simpatică decât fratele ei arogant și patetic.

— Bună.

— Bună, șoptesc eu. 

— Fratele meu te-a supărat?

— Mă ține închisă aici! îi răspund eu hotărâtă. Tata este la spital și am cerut să mă duc să îl văd, dar nu mă lasă să plec. Nu am vrut să spun asta atât de repede, dar nu mai pot să suport.

— Și tu i-ai făcut ceva? mă întreabă ea, încetând să zâmbească.

— I-am înfipt o bucată de sticlă în mână, de la o vază spartă! spun eu, privind-o fix. A meritat-o, adaug eu.

— Nu trebuia să faci asta. Poate ar fi vrut să te ducă la spital. Știu foarte bine cum este fratele meu și nu îi plac astfel de lucruri.

— Nu îmi pasă! o întrerup eu, simțind cum furia îmi crește în piept. El mă ține aici, mă împiedică să fiu lângă tatăl meu. Nu pot să stau degeaba în timp ce tata suferă acolo!

Ea  îmi privește chipul încărcat de emoții, încercând să mă înțeleagă. Îmi duc mâna la cap și îmi trec degetele prin părul încurcat.

— Doar vreau să îmi văd tatăl, adaug, simțind cum lacrimile mi se adună în ochi. 

Sora lui îmi pune mâna pe umăr, transmițându-mi un sentiment de sprijin și solidaritate.

— Noi, femeile, nu trebuie să ne ținem capul plecat! spune ea cu hotărâre. Orice ar fi, trebuie să rămânem puternice și să luptăm pentru ceea ce credem.

Zâmbește și ne așezăm împreună pe canapea.

— Eu sunt Nina, încântată de cunoștință.