Steaua Monstrului

Capitolul 16

Isabell

El este un hoț de săruturi.

Îmi fură fiecare senzație pe care mi-am interzis-o de la început să o simt pentru el.

Îmi fură gândurile și pătrunde în ele ca o furtună.

De la început am realizat că am o atracție pentru el, iar acum parcă emoțiile se transformă în sentimente și eu simt cum mă topesc.

Nu îl pot plăcea!

Nu mă pot îndrăgosti de el!

Nu îl pot iubi!

Tot ce pot să fac este să sper că o să-l urăsc până la sfârșitul zilelor mele.

Fiindcă, dacă voi încălca acele trei reguli, ori eu, ori el vom sfârși tragic.

M-am întins în pat și am închis ochii, simțind cum totul în jurul meu dispare. Rămâneam doar eu și senzațiile pe care mi le trezește el. Atingerile lui rămâneau imprimate pe pielea mea, iar buzele noastre se potriveau perfect, ca și cum ar fi fost create să se regăsească. Mâna lui puternică strângea ușor talia mea, provocând un val de căldură și fiori prin întregul meu corp.

Era o senzație copleșitoare, o explozie de emoții care mă făceau să mă simt vie într-un mod cu totul nou. Încercam să mă gândesc la altceva, dar mintea mea era absorbită complet de el.

El tocmai ce îmi omorâse logodnicul.

Îl omorâse pe Lucas.

Nu l-am iubit dar nici nu l-am urât, Lucas a făcut foarte multe lucruri pentru mine și pentru familia mea iar acum să aud că e mort chiar m-a întristat. Însă Lucas nu m-a iubit niciodată, chiar dacă îmi spunea asta de fiecare dată când ne vedeam sau când încheiam un apel. Iubirea nu înseamnă vorbe ci fapte. El nu m-a iubit, pentru că, dacă ar fi făcut-o, nu aș mai fi trăit nicio zi în această casă. Dacă m-ar fi iubit, nu m-ar fi înșelat. Dacă m-ar fi iubit, nu ar fi crezut toate minciunile pe care i le-a spus Alexander. Ar fi trebuit să facă tot posibilul să mă vadă, să-i pot explica de ce sunt aici. Dar el? Nici măcar nu l-a interesat. A încercat o dată și, când a văzut că nu e posibil, s-a întors și a plecat. Iubirea nu e despre asta. La ceea ce iubești nu poți renunța ușor.

Există momente când îmi las deoparte puterea și las durerea să apară. În adâncul meu există o furtună, chiar dacă uneori par fermă. Aceasta este realitatea mea constantă. Viața mea a fost o călătorie plină de durere, singurătate și umilință din partea altora, dar am învățat să accept și să iubesc aceste aspecte ale mele. Am învățat să nu mă mai agăț de fiecare detaliu.

În trecut, eram mult mai emotivă, naivă și timidă, dar am învățat să renunț la acele părți ale mele. Ele mă făceau mai vulnerabilă, mai ușor de influențat și de distrus. Îmi sabotau eforturile în construirea unui viitor mai bun. 

Mă întreb... pe Alexander ... cine îl făcuse așa rău? Cine îi dăduse această putere pe care o are acum? Cine a fost persoana care la făcut să sufere pentru ca el, mai târziu, să devină un monstru? Simt... simt că nu este rău, că nu este chiar un monstru, dar ceea ce îmi face mie este greșit. Vreau să înțeleg de ce este atât de răzbunător, vreau să știu motivul. Pur și simplu, dacă aș afla, poate că aș avea o șansă să plec.

În dimineața următoare, razele timide ale soarelui începeau să pătrundă prin draperiile încăpățânate, iar eu îmi deschideam ochii într-un mod lent și prelung. Cu toate acestea, mă simțeam rezervată.

Cu inima bătându-mi mai repede decât ritmul obișnuit, am hotărât să rămân în siguranța camerei mele. Refuz să îl întâlnesc pe Alexander înainte de a-mi așeza propriile gânduri și emoții. Îmi este dificil să mă gândesc la cum să înfrunt acele priviri și atingeri fără să mă pierd în propria vulnerabilitate.