Steaua Monstrului

Capitolul 13

Isabell

Seara, când m-am așezat la masă, Alexander a continuat să își îndrepte atenția asupra mea, iar privirea lui intensă și gesturile sale m-au făcut să mă simt jenată. Nu reușea să își ascundă interesul sau să evite niciun detaliu legat de mine. Cu fiecare privire, simțeam că mă topesc sub atenția lui persistentă. Am încercat să îmi concentrez atenția asupra mesei, dar senzația că ochii lui pătrunzători mă scrutau încă mă neliniștea.

În ciuda stării mele de disconfort, Nina îmi zâmbește, evident observând tensiunea dintre mine și fratele ei.

Horper nu venise la masa și, după ce am terminat de mâncat, Nina cu bunica au plecat în camerele lor. Am rămas pentru câteva secunde în urma lor pentru a privi fereastra imensă din living, copacii înfloriți de afară erau luminați de lumina lunii, o pisică neagră cu ochii sclipitori încerca să se urce pe un gard înalt de lemn masiv acoperit cu o vopsea maro deschisă și un bodyguard morocănos care analiza toată curtea pentru a o proteja de orice pericol eminent. Încercam să evit senzația că cineva mă privește, desigur că nu am putut, așa că, pe moment, am considerat că este mai bine să plec de acolo cât de repede. Alexander m-a oprit.

Îmi face semn să îl urmez iar eu fac asta fără vrun disconfort sau opunere.

-Fostul tău logodnic m-a împușcat. E destul de șocant, nu-i așa? Ai vreo legătură cu asta, Domnișoară Rose?

-Nu știu despre ce vorbești. Nu am nicio legătură cu ceea ce face fostul meu logodnic, spun eu serioasă dar el zâmbește ironic.

-Hai, să fim sinceri. Nu cred că ai avea curajul să mă minți în situația de acum. Ai ceva de ascuns?

-Nu am nimic de ascuns!

-Cred că știi mult mai mult decât ești dispusă să recunoști. Unde se ascunde Lucas?

-Habar n-am, spun eu. Cum aș putea ști răspunsul la această întrebare în timp ce eu sunt prizonieră în casa aceasta de zile întregi fără să am vrun contact cu nimeni care nu muncește sau locuiește aici?

-Unde e Lucas? întreabă el, din nou

-Nu ți-am spus că nu știu?

-Auzi, asta e o chestiune serioasă. Știu că nu spui adevărul. Oriunde crezi că ar putea fi, spune-mi în acest moment!

-Nu am nicio obligație să-ți spun. El nu are nicio legătură cu faptul că tu ai fost împușcat!

-Greșit. El are totul de-a face cu asta. Dacă nu îmi spui unde este, pământul o să ardă sub picioarele lui.

-Nu poți să îi faci nimic! Și plus de asta nu o să-l omori!

-Vom vedea. Ai grijă, steluță. Nu știi cu cine te joci. Pot fi mai periculos decât ai crede. În final o să rămâi dezamăgită dacă o să gândești pozitiv în privința mea.

-Nu mă sperii. Oricum nu îmi pasă de Lucas!

Chiar îl urăsc pe Lucas! Nu m-a salvat de situația asta, iar acum câteva zile, după spusele lui Alexander, am aflat că era împreună cu o altă femeie, în club. Nu îmi pasă ce îi va face bărbatul din fața mea, dar dacă Lucas la împușcat pe Alexander, înseamnă că are probleme serioase. 

Nedorind să-i răspund, m-a lipit de perete, apropiindu-se destul de mult, despărțindu-ne doar câțiva centimetri. Parfumul său era mai intens acum, iar ochii erau un albastru mai pur decât îmi imaginam. Am rămas înlemnită, dar m-am îmbujorat, iar el a surâs. Și-a așezat ambele mâinile pe peretele din spatele meu. Respirația lui caldă m-a atins ușor, iar privirea lui intensă pătrundea adânc în ochii mei. M-am simțit prinsă într-un vârtej de emoții contradictorii.