Gen: * Vârcolaci / Dramă / Dragoste*
Încrederea în ceilalți a dispărut o dată cu trecerea anilor. Ea a dispărut, dar a renăscut asemeni Păsării Phoenix din propria-i cenușă și din mila unor bestii...
Animalele sălbatice au ado...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Provocarea
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Antrenamentul de ieri m-a epuizat destul de mult, mai ales după atât de multe altele. Și deși amintirea acelei zile nu-mi dă pace transformând în vis fiecare pas făcut cu o doar o zi înainte, deschid totuși ochii obosiți și lipicioși lovindu-mă de razele puternice ale soarelui care pătrunde în dormitorul meu.
Nici măcar nu știu de ce Dave și tata au hotărât să-mi de-a mie camera asta!
Mă-ncrunt obosită poziționându-mi repejor palma peste față pentru a acoperi lumina puternică și scap un căscat de zile mari printre buzele-mi subțiri, la fel de adormite ca și restul corpului. Apoi, decisă să nu rămân așa, mă ridic leneșă rotindu-mă pe călcâie. Am nevoie de un duș revigorant de urgență, așa că Dave ar face bine să nu ocupe baia în aceste secunde. Gândesc, apoi pornesc cu pași ca de furnică încercând să-mi măresc mersul în drumul meu către o mai bună dispoziție.
Într-un timp relativ scurt ajung la ușa albă care desparte dormitorul meu micuț și-mbrăcat în postere vechi cu Nick Bateman. Apăs clanța și deschid ușa împricinată având grijă mai întâi să scanez cu privirea holul îngust al casei, pentru a mă asigura că nu mă vede nimeni. Apoi, ca un hoț profesionist las ușa întredeschisă și-mi îndrept pașii către baia din capătul holului. Și deși trec iarăși prin fața acelei uși , totuși nu mă opresc. Nu, când amintirea vocii tatălui meu spunându-mi că „indiferent ce se va întâmpla, acea ușă va rămâne închisă" nu mi se repetă iarăși în minte.
Și ca o fată deșteaptă ce sunt, de îndată ce mă văd din ce în ce mai aproape de baie, le las naibii de gânduri nebune și-ncep să măresc pasul din ce în ce mai puternic găsindu-mă înaintea ușii albe în timp record. Zâmbesc observând că nu am văzut pe nimeni în drumul meu, apoi apăs veselă mânerul alb al acesteea, fiind tot mai sigură că fratele meu lipsește și că-n sfârșit o să pot să mă spăl în tihnă, fără să fiu grăbită de acesta. Doar că, imediat ce deschid mândră ușa despărțitoare, ca o palmă dură a destinului, soarta mă lovește peste față. Și asta doar datorită faptului că la nici câțiva metri depărtare, trupul acoperit de-o pereche de boxeri negri și-un piept dezvolit, perfect îmbrăcat în mușchii aparținător doarlui, îl văd întâmpinându-mă mândru și-orgolios exact cum îl cunosc.
