Imperiul obsesiei

1

Ava

— Să-mi spui dacă te răzgândești și decizi să mă lași totuși să te vând pe trei cămile acelui arab.

Îmi dau ochii peste cap când o aud pe prietena mea cea mai bună. Jur că Harper este o prietenă bună, dar uneori chiar îmi vine să-i închid telefonul în nas. Așa, pur și simplu.

— Eu sper să valorez totuși mai mult de atât.

— Ai fi valorat dacă nu-ți pierdeai virginitatea cu Liam Graham, în clasa a unsprezecea.

Acum chiar sunt la un pas de a-i închide telefonul în nas. Am stabilit să nu mai aducem vorba despre prima mea experiență sexuală. Nu de alta, dar mi-e jenă numai când mă gândesc că am fost capabilă să mă culc cu un bărbat care era cunoscut pentru că schimba partenerele ca pe șosete. Sau chiar mai des.

— Ce ai zice să te vând eu pe trei cămile și să trăiești fericită cu arabul tău? încerc să întorc gluma împotriva ei, cât timp îmi încalț pantofii cu toc cui.

— Hmm..., murmură, de parcă s-ar gândi la propunerea mea. Prefer să mă sacrific și să-ți cedez ție locul. Oricum, la cât de des ieși cu bărbați, mă tem că n-o să mai știi cum arată un penis și o să te sperii. Doar am grijă de tine.

Habar nu am dacă vorbim de zece minute întregi și deja a reușit să-mi provoace ochii să se dea peste cap din nou.

— Trebuie să închid. Într-o jumătate de oră am interviul.

— Bine, sper să meargă totul ca pe roate. Dacă nu, arabul e la un telefon distanță, chicotește.

Închei apelul fără să mai adaug nimic altceva. Aș fi putut la fel de bine să evit discuția printr-o simplă apăsare de buton, atunci când l-a readus în discuție pe arabul ei, dar o iubesc. Chiar și atunci când mă calcă pe nervi, de parcă ar dansa salsa pe ei. O cunosc pe Harper mai bine decât se cunoaște ea însăși. N-o să admită niciodată, dar eu știu că încerca doar să mă distragă de la toată tensiunea pe care o simt în corp. Este primul interviu pe care-l am după ce mi-am dat demisia de la vechiul loc de muncă. Câteva săptămâni mai târziu, încep să cred că n-a fost cea mai înțeleaptă alegere să-l plesnesc pe șeful meu pentru că a încercat să mă pipăie în timp ce-i explicam lucruri esențiale despre un client. Dacă nu m-ar fi concediat el, aș fi demisionat eu. N-aș fi suportat nici măcar o secundă în preajma lui. Toate privirile subtile au fost ignorate cu brio pentru că aveam nevoie de locul acela de muncă, dar n-aș mai fi rezistat mult. Oricum, mi-ar plăcea să retrăiesc momentul în care palma mea i-a atins obrazul nesimțitului ăluia. Cel mai aiurea lucru era că alesese să mă sărute tocmai în fața biroului său, unde avea așezate fotografii înrămate cu soția lui. Scârbos.

Mă ridic în picioare de pe canapeaua mea gri, simplă, și pășesc curajoasă spre oglinda verticală aflată lângă ușa de la intrare. Arăt chiar mai bine decât m-am așteptat. Machiajul subtil îmi oferă un aer natural și luminos, iar rochia neagră parcă se potrivește perfect cu jobul pentru care urmează să aplic. Jobul ideal. Tocmai de asta am așa mari emoții. Când am fost contactată pentru a programa o întâlnire, abia dacă am știu să formulez coerent răspunsurile la întrebările pe care mi le punea. Sper totuși ca astăzi să meargă mai bine. Mai ales că sunt extrem de încrezătoare în propriile forțe.

Îmi iau telefonul de pe măsuța de cafea, împreună cu geanta și cheile de la apartament. Tocmai când mă pregătesc să bag cheia în yală, telefonul începe să-mi vibreze în mână. Abia dacă reușesc să răspund fără să-l scap pe jos. Ultimul lucru de care am nevoie în momentul de față este să-mi sparg telefonul.