Imperiul obsesiei

2

Ava

— Vrei să-mi spui care e problema? Că n-ai primit postul de contabilă sau că ești inexplicabil de atrasă de noul tău șef?

Trebuia să-mi fi dat seama că e o idee proastă să-i povestesc lui Harper absolut totul, dar mă cunoaște exagerat de bine. Și-a dat seama că ceva e putred imediat ce a intrat pe ușa apartamentului meu. N-a trebuit să insiste foarte mult ca eu să-i spun absolut totul. Inclusiv faptul că prezența noului meu șef s-ar putea să fie puțin prea copleșitoare. În ciuda acestui fapt, am reușit să mă comport exemplar. Cel puțin așa sper. Acest loc de muncă este exact ceea ce am nevoie în acest moment, când portofelul meu mai are puțin e la fel de gol ca deșertul Sahara.

Încerc să o ignor pe prietena mea și să mă concentrez pe aranjatul părului meu blond, care nu vrea să arate deloc acceptabil astăzi. Oftez în cele din urmă, resemnată, și încep să-mi adun tot părul într-o coadă înaltă de cal. Aproape că-mi sare inima din piept când apare Harper în raza mea vizuală. Icnesc din cauza sperieturii, iar umerii mi se ridică rapid.

— N-o să poți fugi de discuția asta, Hale, protestează, încrucișându-și brațele peste pieptul generos.

Uneori e ca un ghimpe-n coastele mele.

— Dante Ferarri este un bărbat atrăgător, de acord, dar este și șeful meu, iar eu am nevoie de acest loc de muncă la fel cum tu ai nevoie de o viață personală.

Evident că n-o ating deloc cuvintele mele. Relația dintre noi două funcționează tocmai din cauza acestor tachinări.

— Am una, dar acum pare mai interesantă a ta. Tocmai ce mi-ai spus că ai ajuns să fii asistenta unui pilot cunoscut de formula unu pentru că te-a mințit că el angajează o contabilă și ți-a oferit salariul dublu.

Mă concentrez să-mi prind coada de cal, iar la final mă strădui să-mi aranjez firele rebele de păr, astfel încât să arăt cât mai prezentabilă.

— Nu știu dacă tu-ți dai seama, dar cel mai probabil a pus ochii pe tine și de asta te-a dus în biroul lui.

Îmi dau ochii peste cap, la fel cum o fac mereu când ceva nu-mi convine. De data aceasta este vorba despre Harper și teoriile ei.

— Sau poate avea pur și simplu nevoie de o asistentă, iar eu am fost omul potrivit la locul potrivit, i-o întorc și trec pe lângă ea, mergând în sufragerie.

— Prea bine, Hale, lăsăm discuția asta unde e.

Asta se poate să fie printre cele mai ușoare lupte pe care le-am dus cu ea de când ne știm. Și au trecut ceva ani.

Îmi ridic privirea spre ea și dau nas în nas cu acei ochi mari, cu o culoare asemănătoare cu cea a boabelor de cafea. Rămânem serioase pentru câteva secunde, dar apoi izbucnim în râs. Iau o pernă de lângă mine și o arunc spre ea. Tocmai când o aruncă înapoi, telefonul începe să-mi sune pe măsuță. Scurt, semn că am primit un mesaj.

Dante Ferarri: Te aștept la Ferarri

Velocity Circuit la ora 1:00 PM.

Ei bine, putea să spună măcar un „bună", dar bănuiesc că nu e obligatoriu.

Eu: Voi fi acolo.

După ce-mi iau pantofii cu toc, recunoscătoare pentru faptul că prietena mea mă ignoră complet în detrimentul telefonului său, caut locația pe care mi-a comunicat-o prin mesaj. Ochii mi se măresc imediat, iar gura mi se deschide puțin când văd că e în partea opusă a orașului. Îmi mut privirea automat în partea dreaptă a ecranului și constat că este ora unsprezece jumătate. Cu puțin noroc, poate am șanse să ajung la timp. Tot ce sper acum este să nu întârzii în prima zi de muncă pentru că asta sigur n-ar da deloc bine. În ciuda modul în care corpul meu a reacționat în preajma lui, de parcă eram atrasă spre el de o forță invizibilă, ceva îmi spune că omul e la fel de rece precum un sloi de gheață.