Nebunia unei veri

Cap. 22 : Lecţia de comportament

Evelyne înşiră acum pe patul ei câteva haine : o pereche de pantaloni negri cu talia înaltă, o bluză cu mâneca lungă gri, cu ceva scris pe roşu şi negru. Făcu repejor un duş şi se echipă, punându-şi în păr o clamă în formă de floare şi un inel din acelaşi set. La gât purta lănţişorul de la Dave, iar pe mână avea câteva brăţării de diferite culori. 

- Eşti gata ? *întrebă Debby analizând-o*

- Da. Hai să mergem.*Eve se oglindi pentru ultima oară*

Cele două fete porniră acum spre cabana băieţilor şi ăi găsiră ca deobicei afară pe scări.

- Văd că staţi la aer, nu ?*întrebă Eve râzând*

- Ce altceva am putea face...*Dave o sărută*

- Să mergem. Avem puţină treabă şi astăzi.*spuse Debby hotărâtă să scape mai repede de muncă*

Cei patru prieteni lucrară în campus aproximativ 5 ore, iar apoi când seara se lăsă la ora 9 s-au hotărât să mănânce ceva în foişor.

- Deci, ce-i faci scorpiei?*întrebă Debby râzând*

- Chiar acum mă duc la ea, pentru a-i arăta cum trebuie să se comporte cu un om. Cred că îi trebuie o lecţie de comportament, pe care eu i-o voi da pe gratis.*Eve zâmbea malefic*

Fata se ridică de pe bancă şi porni spre cabana lui Rachel, iar Dave o urmărea din spate. Ajunsă acolo bătu la uşă câteva secunde, iar apoi aşteptă să i se răspundă. Deschizându-se uşa, Eve puse mâna sângă pe tocul ei, iar pe cea dreaptă o ţinea în şold. La vederea lui Rachel, Evelyne zâmbi descoperindu-şi pomeţii, iar apoi clipi îndreptându-şi privirea către cea din faţa uşii.

- Ce vrei ?! *întrebă Rachel nervoasă*

- Ai auzit de zicala ''Răzbunarea e arma prostului''? *Eve râdea*

- Şi tu vii să-mi demonstrezi că e adevărată?*Rachel era din nou impertinentă*

- Ascultă păpuşă! Nu am de gând să-ţi plătesc cu aceeaşi monedă, căci nu-mi stă în fire, dar am venit să-ţi dau o lecţie de comportament în lumea asta civilizată. *spuse Eve trăgând-o afară din cabană*

- Ce vrei să faci ?! Ai impresia că eu nu ştiu să mă comport ? Te înşeli.*spuse arogantă fata*

- Să-ţi comunic ceva, păpuşă. Pe Dave l-am pocnit în momentul în care a venit cu explicaţii cum că tu l-ai sărutat şi i-ai spus că îl vei da în vileag, însă m-am convins apoi că el zicea adevărul şi că tu eşti vinovată. Dacă pe el l-am pocnit, fii sigură că pot să încerc şi cu tine, dar nu am de gând pentru că vreau să mă comport civilizat şi să te învăţ şi pe tine să o faci. *Eve era calmă şi spunea totul uşor fără nici o problemă*

- Tu? Să mă înveţi pe mine? Cred că glumeşti.*spuse Rachel râzând*

- Deci. Ascultă bine aici :  Nu eu ţi-am furat iubitul! Nu eu i-am zis să-ţi dea papucii, el singur a vrut să o facă. Nu eu l-am sedus, ci tu. Gândeşte-te la diferenţele dintre noi şi apoi spune-mi care greşeşte. Mi-au ajuns tâmpeniile tale până peste cap şi m-am săturat să văd că mereu ai de zis ceva, iar lumea trebuie să tacă. Dacă tu crezi că un băiat poate fi cucerit prin seducere te înşeli, pentru că mereu va fi cineva care îi va deschide ochii, şi dacă tu crezi că poţi avea o relaţie cu cineva doar pentru că-l schimbi şi-l faci să fie aşa cum vrei tu şi îl îndepărtezi de prietenii lui, atunci te înşeli şi mai mult ! M-am obişnuit cu asta, căci este tipic ţie, orice piţipoancă care-şi etalează formele inexistente pufâind o ţigară de colo-colo, crezându-se Regina Nu Ştiu Cărui Stat acţionează la fel ca tine, deci e ceva genetic pentru toate speciile care-ţi seamănă, dar asta nu înseamnă că te voi lăsa să mă imiţi. Nu eşti nici pe departe ca mine! Nu semănăm în nici un fel, doar pentru că mergem la acelaşi liceu nu înseamnă că avem ceva în comun! Eu scriu pentru că-mi place, şi pentru că mă face să mă simt bine şi să mă relaxez, pe când tu o faci pentru atenţie, pentru a-mi arăta mie că şi tu eşti aşa, şi că poţi fi la acelaşi nivel cu mine, dar treaba nu stă aş...

- Te crezi superioară mie?!*o întrerupse Rachel extrem de nervoasă*

- Eu mă consider cum sunt, şi nu m-am considerat niciodată superioară, căci mă cunosc perfect, însă tu crezi că eşti mai bună decât toată lumea.*Eve se aşeză pe scările cabanei*

- Eu?*Rachel observă că profesoara de teatru şi organizatoarea de aici se îndreptau spre cearta lor, auzindu-le* Eu nu m-am crezut niciodată superioară cuiva ! Ba chiar mă cred inferioară...îmi cunosc şi perfect comportamentul şi nu cred că m-am crezut cândva superioară.*Rachel mai avea puţin şi izbucnea în lacrimile ei false*

- Inferioară?!*Eve era prea nervoasă ca să o mai suporte* De ce nu spui clar că ai vrut doar să spui aceste lucruri pentru că sunt adulţi aici?! De ce nu spui adevărul. Tu ''Miss Popularitate'' te crezi cea mai tare, cea mai bună şi cea mai perfectă, când defapt să vezi ce, nu e deloc aşa. Mai bine ţi-ai vedea de gaşca ta de retardaţi populari şi ai lăsa cealaltă lume în pace, căci niciodată nu se vor înţelege. Noi, oamenii normali nu putem convieţui cu ''rataţii perfecţi şi populari''.*Eve se ridică de pe trepteşi porni spre cabana ei*

- Idioato! *ţipă Rachel din spate*

- AI grijă cum vorbeşti cu ea! Are dreptate în tot ceea ce spune, dar tu nu vrei să vezi realitatea. Rachel, dă-ţi seama că lumea nu merge după cum vrei tu, şi dacă arunci cu bani în stânga şi în dreapta nu rezolvi nimic ! *Dave vorbi cu ea pe un ton grav, apoi plecă după Eve*