Nebunia unei veri

Cap. 14 : Motivul pentru care o iubesc *perspectiva lui Dave*

Probabil că toată lumea se întreabă cum de brusc am realizat că m-am cam îndrăgostit de Evelyne, nu? Motivul este simplu.Dacă punem la cap toată drăgălăşenia de pe pământ, atunci va rezulta o fată roşcată cu ochii căprui şi cu gropiţe în obrăjori. Evelyne m-a cucerit pe loc din momentul în care idiotul de mine s-a izbit ca tăntălăul în ea, iar apoi căci nu era suficient nici măcar nu am ajutat-o să se ridice împreună cu bagajele ei. Din momentul în care am privit-o acolo jos, în ochii ei căprui, am simţit că ceva mă atrage pentru a o cunoaşte din ce în ce mai mult. Când Matt mi-a împrumutat chitara lui şi am început să cânt împreună cu ea, sub anonimat total, mă gândeam la ea.Mă gânteam cum e ea în realitate...cum e acea fată inocentă cu părul roşu ca focul care pare timidă la prima vedere.

Când Matt m-a pus faţă în faţă cu ea înaintea concursului de ''talente ascunse'' eram nervos, căci credeam că tipa doreşte numai ceartă mereu, dar s-a dovedit că nu aveam dreptate. Faţa îmi picase complet când am aflat că ea este anonima care mă acompania în fiecare seară. Am fost total surprins, o surprindere cât de cât plăcută având în vedere că îmi doream să o cunosc mai mult. Am acceptat să-i împărtăşesc puţin din viaţa mea, pentru că am realizat că nu era deloc aşa cum credeam eu. Vorbind pe malul lacului am realizat şi mai bine că este foarte drăguţa şi foarte de treabă, iar când am ajuns să repetăm pe acel concurs, aceasta mi-a dovedit că este o prietenă adevărată. Evelyne era extrem de entuziasmată pe cât era şi de stresată. Se învârtea de colo colo pentru a-şi diminua emoţiile, ceea ce o făcea să pară o fire foarte jucăuşă şi ghiduşă, ceea ce am descoperit că chiar era.

Pe zi ce trece o cunoşteam din ce în ce mai bine, iar acest lucru mă bucura. Cu o zi înainte de despărţirea de Rachel, aceeaşi zi în care o sărbătoaream şi pe Evelyne, mi-am dat seama că Rachel nu este cea potrvită pentru mine ci Eve. Toată treaba aceasta a pornit din momentul în care am fost chemaţi toţi într-o sală, pentru a asculta discursul unui psiholog profesionist ce ne îndruma cum să avem grijă de cei mici. Aşezată pe un scaun în faţa mea,dar putând să o observ destul de mine chiar şi la fată, purtând o bluză de trening, descheiată, în mai multe culori şi cu manşetele trase până la încheieturile degetelor, Evelyne era acum atentă la ceea ce spunea doamna psiholog. La un moment dat, femeia i se adresă lui Eve spunându-i că este mândră de felul cum a lucrat şi i-a consiliat pe copiii, observând în comportamentul lor o schimbare din ce în ce mai bună. În acel moment, Eve şi-a ridicat mâinile până în dreptul bărbiei, a zâmbit, scoţându-şi în evidenţă gropiţele minunate şi s-a înroşit în obrăjori deodată. Se simţea ruşinată şi flatată, iar eu puteam observa asta. Era atât de dulce când arăta astfel. M-a cucerit pe loc, şi nu puteam să nu zâmbesc şi eu, fermecat de toată simplitatea şi drăgălăşenia ei.

În momentul următor am privit-o pe Rachel, aceasta stătea destul de departe, cu faţa spre mine. Era nervoasă şi individioasă, iar asta se vedea atunci pe faţa ei care se schimonosise pe loc. Parcă mai avea oleacă şi scotea flăcări sau fum pe urechi, nas şi chiar şi prin ochi. O privea pe Evelyne cu o adevărată ură, şi se vedea clar că este a naibi de invidioasă pe ea. Mi-am retras apoi privirea în jos, privind în gol, cu privirea aţintită de spătarul scaunului lui Eve.Ştiam că Rachel nu este o persoană bună, dar totuşi o suportasem până acum, însă în momentul de faţă nu suportam să văd pe chipul ei, acea ură care îi era acordată Evelynei. M-am simţit prost, şi nu doream ca cineva, indiferent cine, să o privească astfel pe fata care primea acum laudele pe care le merita.

După această şcenă se petrecu întreaga fază cu dulapul care era să cadă peste Evelyne, şi bineînţeles ca de fiecare dată tot eu eram cel care trebuia să-şi ceară scuze în numele iubitei lui. Nu îmi era jenă, şi în plus ştiam că Eve nu avea cum să mă urască sau să nu mă ierte, pentru că nu-i stătea în fire, dar mă simţeam destul de obosit să repar eu greşelile făcute de Rachel întotdeauna.