- Alooo? Lidia tu ești? Ai chef de glume?
- Mara tu ești mamă?
Mama?
- Da, da tu de ce mă suni de pe un număr necunoscut?
- A ce bine că tu ești ( îmi dau ochii peste cap, greu cu femeia asta) mi-a scăpat tatăl tău telefonul în chiuvetă când spălam vasele și s-a stricat a trebuit să cumpăr altul.
Oamenii ăștia mă surprind în fiecare zi.
- Bănuiesc că și altă cartelă.
- În fine, am auzit că pleci în Romania. Mie când aveai de gând să îmi zici?
- Pai dacă și-ar fi ținut gura Lidia, niciodată.
- Bravo așa să faci că doar nu îs maică-ta.
Fata asta nu știe niciodată când să tacă.
- Aoleooo, nu mai exagera și tu, am zis că nu are niciun rost pentru o săptămână să dau zvon pe tot globul.
- Mda, ai grijă ce combini acolo, ști foarte bine prin ce am trecut eu cu tatăl tău.
Uite de aia nu am vrut să îți spun.
- Da promit că o să îl caut ca să mă rănească iar și să iau o altă supradoză!
- Nu asta am vrut să spun...
Nu, dar asta ai spus, cum naiba să trec mai departe dacă la fiecare telefon îmi aduce aminte de asta.
- Uite trebuie să închid, trebuie să plecăm curând și nu am timp de milă acum.
Am închis telefonul iritată de conversația repetitivă a mamei, m-aș lua și de Lidia dar sunt prea obosită așa că aleg să fac un duș și să mă pregătesc de plecare.
După duș am reușit să o trag pe prietena mea scumpă și dragă de lângă iubitul ei ca să ajungem la timp la aeroport, în prezent alergăm ca două nebune spre poartă pentru că avionul decolează în 3 minute și noi suntem la mama naibi prin aeroport.
- Aici!! ( strigă Lidia de parcă ar fi aeroportul lu măsa)
- Data viitoare stau acasă!!
Reușim într-un final să ajungem în avion pe locurile noastre și avionul decolează.
Privesc pe geam înspăimântată și încep să mă gândesc cum eram în momentul când am venit aici, era prima oară când zburam cu avionul dar din motive psihopatice nu îmi era frică ba chiar speram să ne prăbușim să nu mai simt nici o durere, în schimb acum cred că am învățat și câteva rugăciuni pe lângă cele pe care le știam, pe scurt cred că o să fac pe mine de frică așa că îmi bag căștile în urechi și sper doar să adorm până la Bucuresti.
După ore bune de zbor sunt pentru prima oară după un an pe pământul României, iar de când am plecat din America simt un gol în stomac care nu mă lasă în pace.
- Luăm un taxi până în cartier?
- Nuuu, eu zic să plimbăm geamantanele prin Bucuresti, normal ca luăm un taxi.
- Ha ha, ești foarte amuzantă.
- Știu nu?
Lidia își dă ochii peste cap și își scoate telefonul din geantă pentru a comanda un taxi, în tot timpul ăsta eu ma uit prin jurul meu, mă simt ca și cum m-ar urmări cineva, mă tot uit stânga dreapta de parcă aș aștepta inevitabilul.
Vine și taxiul ceea ce mă liniștește, ajung în dreptul blocului meu unde am copilărit și unde am cele mai frumoase amintiri.
Am decis împreună cu Lidia că vom sta la mine, mama mi-a lăsat cheile de la apartament deși i-am zis că nu o să mai calc niciodată în locul ăsta dar iată că soarta face ca eu să fiu aici.
Pentru o secundă am simțit un fior în spate ceea ce ma făcut să mă întorc brusc, tot am senzația că e cineva în spatele meu.
- Ce tot te uiți? Urcăm și noi astăzi, vreau să mă arunc în cadă să fac o baie fierbinte să mi se dezmorțească oasele la cum am stat în cur atâtea ore și să îl sun pe Vlad.
- Am o senzație că ar fi cineva în spatele meu.
- Ă, daa, eu sunt.
Îmi dau ochii peste cap și decid într-un final să intru în casa scării pentru a lua liftul spre apartament.
Intram în casă și un sentiment plăcut mă ia și pe mine dar și pe Lidia care rămâne fixată pe încăpere.
- Locul ăsta e exact așa cum îl știu de când eram mică și veneam la tine să ne jucăm păpuși.
Lidia după terminarea liceului a ales să studieze în America pentru că aici în România nu își găsea nimic ce să îi placă plus că acolo avea mai multe oportunități, tot acolo la întâlnit pe Vlad unde și-au încep povestea de dragoste, Vlad o iubește mult și ea la rândul ei, chiar se potrivesc amândoi.
- De când nu ai mai fost aici?
- Cred că sunt ani buni, doamne și câte amintiri avem, câte prostii mai făceam în perioada aia.
- Daa, parte bună e că nu trebuie să îți mai prezint camera așa că fă-te comodă eu mă duc să fac o cafea și să bag o țigară că simt cum îmi pleacă plămânii.
Lidia chicotește și își târâie bagajul până în cameră, eu aleg să ies pe balcon pentru a putea fuma și admira toate luminile din oraș, asta e avantajul când stai la etajul 8, seara este o adevărată plăcere să stai la geam și să privești Bucureștiul de sus, de aici pot să văd și blocul unde am stat 4 ani, dar până și amintirile frumoase sunt dureroase așa că aleg să nu îmi duc privirea în acea direcție și să nu mă gândesc deloc la ceea ce a fost.
Undeva în surdină se aud multe sunete de scârțâit de mașinii, probabil iar s-au adunat băieții să facă întrecere.
- L-am sunat pe Vlad da cred că doarme că nu răspunde.
- Lasă omul împace a scăpat de gura ta pentru o săptămână. ( mă uit la Lidia și chicotesc)
- Ești pe ele în seara asta. ( spune Lidia nu foarte atrasă de micile mele înțepături)
- Încerc să îmi ocup mintea cu altceva.
- Înțeleg, nu e bai, poți să mă tachinezi cât vrei. ( spune ea și îmi dă o îmbrățișare) Alea ce se aud nu sunt cumva sunetele de la mașini? S-au strâns băieții la curse?
- Cel mai probabil asta sunt, deși nu îmi era dor deloc și cred că nici mamei nu îi e dor de acest sunet.
- Ah ce aș merge și eu.
- Da să ști, cât ne mai distram, da și când mă prindea mama o lună nu mai ieșeam din casă, apoi când am început să ies cu Andi aproape că a leșinat, a simțit ea ceva.
- Daaa, referitor la asta, i-am promis Elenei că mâine ieșim prin zonă să ne vedem și cu ea. ( și se rânjește la mine ca un copil când vrea bomboane)
- Nup, daca ar exista și 0,1 la sută șanse să mă întâlnesc cu Andy, deși nu sunt, dar aș vrea să ocolesc pericolul.
- O haide mergem undeva unde lui nu îi plăcea, la cofetărie spre exemplu.
- O să mă gândesc la varianta asta.
- Mă gândeam că așa vei zice.
Conversația ne este întreruptă de un sunet destul de cunoscut, un tip se oprește la blocul din față și se coboară de pe motor într-o secundă apare altul care se dă și el jos, își împart niște bani după care primul se urcă înapoi pe motor și pleacă într-un zgomot i-ar celălat își bagă banii în geacă și se uită împrejur și în sus unde privirile noastre se intersectează și o senzație de amețeală și greață ma cuprind instant.
- Nu pot să cred.
Salut!
Pentru eventualele greșeli țin să menționez că această carte este încă în proces de editare.
