- Lidia, nu pot, cel puțin nu acum când lucrurile stau cum stau nu pot să plec.
- Mă gândeam că nu vei veni.
Telefonul Lidiei ne întrerupe conversația.
- Alo? Elena nu o să spun prea multe cuvinte, doar fugi departe nu de alta da dacă te prind te rad în cap. ( și închide)
- Ești nebună.
- Nu că pe asta tot o bat.
Strângem masa, eu mă pun să spăl vasele și Lidia își face bagajul să se ducă la bunicii ei, va pleca direct de acolo ca să mai petreacă ceva timp și cu iei.
Nu vreau să plec, acum când toate par că se aranjează la normal, vreau să văd și ce simte cu adevărat Andi pentru mine, nu știu dacă îl voi ierta, putea să gestioneze diferit lucrurile.
După masă am ieșit cu Lidia la un restaurant să profităm de puținul timp care ne-a mai rămas, ne-am gândit că lucrurile pot lua oricând o întorsătură și poate nu mă voi mai întoarce în America, am stat am povestit și am râs.
Lidia la un moment a trebuit să plece, ne-am întristat ca doua proaste și am plâns, ne-am obișnuit una cu alta foarte mult iar despărțirea a fost grea.
După ce a plecat am rămas singură cu un pahar de vin dulce, mă uitam pierdută la oamenii din jurul meu, iar ușa restaurantului se deschide, vinul îmi curge cu noduri pe gât, un gol în stomac se creează, Andi îmbrăcat într-un tricou negru mă face să îmi mușc buza de jos, mă vede într-un târziu și vine la mine.
- Bei singură?
Pe fundal lucrurile se așează că într-un film deoarece pe fundal răsuna " Lose Control", iar eu îmi pierd controlul când îl văd, deși sunt atâtea lucruri nerezolvate între noi aș sării în brațele lui în orice secundă.
- Așa pare.( îmi redresez vocea)
- Atunci nu te superi dacă mă așez și eu la masă cu tine.
- Ești invitatul meu ( sorb o gură de vin, mă simt o copila de 16 ani îndrăgostită) dar dacă nu te superi, dintre toate restaurantele cum l-ai ales fix pe ăsta?
Se apropie iar amenințător de mine, de data asta parfumul lui puternic mă face să îmi pierd rațiunea dar doar pentru o secundă, îmi revin și îl fixez cu privirea așteptând răspunsul.
- Ghici? Mi-a șoptit o rândunică. ( și rânjește)
Mă apropii mai mult de urechea lui și îi spun aproape șoptind.
- O să am eu grijă de această rândunică. ( și mă îndepărtez de el)
- Cum de nu ai plecat și tu cu ea?
- Nu prea știu sincer, încă am timp să mă răzgândesc.
Se apropie iar de mine și îmi șoptește la ureche.
- Doar încearcă. ( și se retrage dar nu de tot doar cât să mă privească în ochi)
- Vin?
- Da te rog.
- Trebuie să îți spun ceva.
- Uimește-mă...
- Aseară am omis un singur detaliu, dar unul singur dar nu am vrut să te rănesc mai tare decât ești, da nici să ascund asta nu pot, fata cu care m-am trezit în pat...
- Era Elena, știam.
- De unde?
- Filip, tot își bagă coada, încearcă orice doar ca să elimine șansele să mă împac cu tine.
- Deci sunt șanse? ( întreabă el puțin entuziasmat)
- Nu te întinde, zic doar ce e în mintea lui.
- O să am eu grijă să nu mai gândească mult.
- Dai pace, e terminat săracu, nu mai există scăpare pentru el.
- La mine te-ai gândit?
Non-stop...
- La ce te referi? ( și iau o gură de vin din pahar)
- Crezi că vei putea să mă ierți?
- Vom vedea.
Ochii îmi sclipesc doar când se întâlnesc cu ai lui, nu știu cât voi putea sta deoparte, daca află ai mei mă vor termina mai ales că au trecut prin atâtea.
- Mă voi gândi la răspunsul tău. ( spune el în timp ce se joacă cu paharul de vin)
- Iar eu o să te las să te gândești.
După alte două pahare de vin scoate banii din portofel și îi pune pe masă lângă nota de plată.
- Mergem?
- Unde? ( îl întreb suspicioasă)
- Unde vrei tu? La mine, la tine? ( și se uită malefic la mine)
- Ha ha, ce zici de o plimbare?
- Cu mașina? ( tot malefic)
- Nu dragă, eu zic să ne plimbăm pe jos până acasă sunt doar câțiva pași, facem și puțină mișcare, mai iese vinul din noi.
- Ok. ( spune el destul de bosumflat)
Ieșim din restaurat și o luăm la pas ușor spre casă.
- Ți-a mai crescut părul. ( rupe el tăcerea cu cea mai stupidă observație)
Mă amuz la cele spuse de el, situația într-adevăr e puțin ciudată, am avea atâtea de discutat, dar toate duc la acea noapte și niciunul nu vrea să aducă în discuție acel subiect iar.
- Da? Nici nu am observat, nu prea îl aranjez cel mai des îl prind în coc. Tu ai mai slăbit...
- Da nu prea am avut grijă de mine în ultimul timp...
- De ce nu?
- Nu am simțit că am de ce să o fac.
- Acum?
- Mă întrebi la modul dacă acum aș avea pentru cine să am grijă de mine cumva? Vezi că începi să scârțâii puțin domnișoara Mara.
Las capul în jos și îmi mușc buza.
- Doar întrebam nu te ambala.
- Mmm. Să știi că nu o să mă las, știu că am greșit și că puteam proceda diferit, dar faptul e consumat deja, tot ce pot să fac e să nu mai repet vechile greșeli, dar de tine nu mă las, te iubesc.
Mă omoară cu zile, într-un fel are dreptate lucrurile s-au întâmplat deja nu avem cum să schimbăm asta, putem doar să trecem peste ele, dar ele vor fi acolo pentru totdeauna.
Însă îl iubesc și simt că și el mă iubește, iar dacă ceea ce a zis e adevărat înseamnă că lucrurile vor fi mai ușoare.
- Ești conștient că și dacă ne-am împăca, eu mereu voi trăi cu frica că mă vei părăsi, iar încrederea va fi greu de câștigat.
- O să fiu lângă tine, nu contează absolut nimic, voi face tot posibilul să ai iar încredere în mine, tot ce e important ești tu pentru mine și nu o vreau să te mai pierd niciodată.
Cuvintele lui mă sensibilizează și ochii mi se umezesc, mi-a fost atât de dor de el. Voi lua lucrurile pas cu pas, nu contează cât va dura atâta timp cât finalul ne va aduce împreună.
Ajungem în dreptul blocului nostru iar el se întoarce și mă ia de mâini.
- Hai sus cu mine, mai vorbim mai povestim, promit că nu voi fi foare insistent ( și zâmbește ) vom lua lucrurile încet, îți voi lăsa spațiu și timp cât ai nevoie, dar te rog vreau să te am aproape e tot ce cer.
Mă uit în privirea lui atât de calmă, îl văd atât de sincer și doritor să urc cu el.
